Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » COPACUL ȘI VLĂSTARELE

COPACUL ȘI VLĂSTARELE

(In memoriam – Șandru Gheorghe -92 de ani și 11 luni, străbunicul nepoților mei de la Vernești)

Trei epoci diferite a parcurs copacul
Ce răsărise-n casa părinților din deal,
Avea să-și lase surorile și frații,
Plecând în lume pentru propriu-i ideal.

Voia să ducă o viață liniștită,
Și demn, cu fruntea sus să o trăiască,
Avea un crez, o bună conștiință,
Să fie om cinstit și să muncească.

Luând, de tânăr, din satul mai din vale,
Din Nișcov, de la gospodari destoinici
O mândră fată, pe Bibi, de nevastă,
Familie întemeiază, și fost-au oameni harnici.

Cum din strămoși mai circula o vorbă:
„Brățară e, de aur, meseria” ,
Nea Gicu, așa îl știe toată lumea,
Făcutu-și-a cu cinste datoria.

Lucrat-a ceva timp și pe la nemți,
Desăvârșindu-și talentu-n meserie,
Căci lemnul, dacă știi să-l modelezi,
Din mână iese o bijuterie.

Pe șantier fu șef, în capitală,
Când drumul lung pe jos îl străbătea,
S-ajung-acasă, la copilă și nevastă,
Unde o supă caldă pe masă-l aștepta.

Și vreme trece, copila se mărită,
În casă vine și Puiu din Vernești,
Aveau s-apară, mai apoi, și nepoții,
Aducători de zâmbete firești.

Nu-nseamnă că doar laptele și mierea,
În ani, tulpina copacului au uns,
Că norii negri nu i-au dat târcoale
Și de durere sufletu-i n-a fost străpuns!

Mutat la țară, din zgomot citadin,
Avea să-și vadă nepoții cu pereche,
Dar cea care o viață-ntreagă-l însoți,
Urma să-l lase pe el fără pereche.

Căci a plecat demult la cer Alexandrina…
Spre țintirim, trecea urmând cărarea
Cu flori în mână și lumânări aprinse,
La căpătâiul ei să-și afle alinarea.

Dar Domnul i-a dat zile să își vadă
Crescând și strănepoții, din nepoții lui…
Câți dintre cei de azi au șansa asta,
Să intre în deceniul centenarului?

Răpus de boală-i azi copacul în sicriu,
Din lemnul modelat cu drag, în tinerețe,
Vlăstare-s strănepoții, târziu, vor înțelege
Ce-nseamn-un străbunic să-l ai, să-i dai binețe.

Venit-au la priveghi din patru colțuri neamuri,
Să-și ia adio de la răposat,
E-n Săptămâna Luminată și se cântă
La-nmormântare: HRISTOS A ÎNVIAT!

Acum în tină se întoarce trupul
Și sufletul spre astre o pornește,
Aici urmașii-i păstra-vor amintirea
Și-i vor purta soroace creștinește.

19 aprilie 2023, Vernești, Buzău, România – Georgeta Tudor

Facebooktwitterby feather