Cum mama-și poartă pruncu-n pântec,
Pe cel dintâi, că l-a dorit,
Așa și fosta profesoară,
Un prim volum și-a încropit
De când era copilă, versuri
Scria, lejer, la câte-o teză,
În minte-i apărea cuvântul
Și îl prindea-n mare viteză.
A fost talantul să-și îngroape
Și rar s-o mai trezească muza,
Să scrie câte-o poezie,
Urmând fidelă călăuza.
Ieșind la pensie, avea
Să scrie pentru revedere:
„După 40 de ani”, de la liceu,
Era la prima-ntrevedere.
Și au urmat, apoi: „La 60 de ani”,
„Să iei din viața ce-i frumos”
Din suflet rima îi curgea,
Talantu-i revenind armonios.
Metafora se cam lăsa curtată,
Dar poezia transmitea mesaje,
Și cei ce i-o citesc îi spun, adeseori,
Că chiar se regăsesc în unele pasaje.
Căci ce e VIAȚA? O NECUNOSCUTĂ,
PLUS INFINIT îi e PUTEREA,
Și uite-așa își boteză poeta cartea,
La 70 de ani, moșindu-i nașterea.
Nimic nu-i prea târziu de ai voință,
La orice vârstă-ți poți îndeplini,
Un vis de-o VIAȚĂ, O NECUNOSCUTĂ,
Realitate, el poate deveni.
Autor, Georgeta Tudor
by