Motto:
,,Adevărata schimbare este cea interioară;
lasă lumea exterioară așa cum este ea.”
Dalai LAMA
Într-o bună zi,
am simțit nevoia să cobor în lăuntrul meu;
mi-am întâlnit sufletul mergând pe aceeași cărare.
L-am salutat, m-a luat în brațe,
m-a strâns cu căldură la piept…
Apoi,
ne-am întreținut în logica gândurilor;
fiecare cu ale lui.
Sufletul este o limbă subtilă
și o înțelepciune infinit superioară:
niciun cuvânt nelalocul lui,
niciun cuvânt în plus.
Nicio șansă să-l contrazic.
A dresa sufletul este imposibil;
poate fi cel mai credincios prieten,
dar, niciodată, sclav.
De pe malurile marii tăceri,
ochiul sufletului vede profunzimi.
M-au trecut fiorii când am zărit ceea ce,
până atunci,
era inaccesibil vederii.
Cuprins de o relaxare bruscă,
cu sinele limpezit și gânduri tulburate,
am descoperit oportunitatea de a izbândi.
Cu pronunțat orgoliu de modestie:
,,întâlnirea cu sufletul m-a salvat
de prea multă încredere în aparențe.”
(Drobeta-Turnu Severin, 2O2O, 13.O5)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..