Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Aurel V. Zgheran: Eseu pentru Crina Matei

Aurel V. Zgheran: Eseu pentru Crina Matei

E primăvara bucuriilor, înfloririlor și sărbătorilor frumoase. Cum oare le putem asocia mai frumos, dacă nu cu o artistă frumoasă, căreia Dumnezeu i-a dat atâta superbitate încât eu cred că pe urmă a creat duminica: actrița Crina Matei.

          Crina…! Nume de drag, nume de floare, nume de fată în ale cărei oglinzi din privire e soare şi cer! Albul crin şi alba lumânare de nuntă poartă între un „eu” şi un „tu” nerostirile, minunile incomunicabile în neprezenţa purităţii şi dragului: desăvârşita artă a curăţeniei şi tandra artă a iubirii!

De aceea, numele ce-l poartă frumoasa artistă Crina Matei o poartă, la rându-i, pe ea către limanul frumuseţii umane unde arta de a vorbi cu sine este concordantă cu arta de a vorbi cu celălalt, în bucurie, cu drag, cu pace umană!

Crina…! Nume frumos, pătruns de clinchet de clopoţel în fiecare literă de porţelan alb!

Crina…! Floare de nume al unei flori de artiste neţărmurite la actul jucării personajului ci polarizată la toate altele dintre sublimităţile artei spectacolului total: melodie, dans, recitare, impresie scenică, de parcă pe o pânză de in inundată de o lavă de raze de aur se ivește o câmpie cu flori pe care, desculţă, înveşmântată cu o umbră de înger răsare o zână ce-ncheagă vorbirea cu sunetul mătasei, zâmbetul soarelui, privirea vulturiţei şi căldura iubirii din sânu-i…!

Crina…! În duminica Floriilor, bucuria, frumusețea și sărbătoarea se armonizează cu floarea de crin și artista cu nume de floare…! Câmpul aprins în foc verde, rămurişurile tremurând în flăcări verzi, cerul înflorit cu stânjenei, soarele sărutând păpădia galbenă, roua lăcuind ochii florilor de primăvară, apele îngânând pe claviatura valurilor de argint simfonia primăverii, păsărelele zorind făurirea cuiburilor în care vor încălzi preţ de zile şi săptămâni, jertfelnic, bănuţi însufleţiţi ce vor piscui fermecător de gingaş cu puful ud de gălbenuş şi zburlit…, clădesc vieţii un castel cu creneluri pentru păzit iubirea…!

Au sosit Floriile, e primăvară frumoasă, vrăjită, e primăvară voioasă, e plăcere şi fericire…! Cântă natura, cu guri de cântat, cu guri de sărutat, cu guri de surâs şi suspin tandru…, înfloreşte natura cu flori de primăvară fragede, pure, albe, galbene, mov, bleu, roz…, ce ţes câmpia, crângul, fereastra casei, fereastra sufletului, fereastra ochilor cu nişte carpete multicolore, patrimoniale, aşijderea celor cusute din ac şi aţă de către mamele românce cu ii şi catrinţă…; se-nsoreşte natura cu aur fierbinte, fluid, sclipitor…!

Floriile cu flori, cu melodii, cu voioşie, cu iubire, cu soare, străluminează în cadenţă cu bătrânul timp prospeţimea autentică a primăverii româneşti şi tot atât de presus cu aceasta, coborând ca și cum s-ar înălţa iubirea la ungherul de rai lumesc unde viaţa se transfigurează în artă pură, reating sufletul cu dragul şi admiraţia de artista actriţă cu nume de primăvară, Crina!

Dacă încetează să deschidă uşa inimii razei de iubire, absolutizând cruzimea încăierării în cursă cu sine, omul nu mai iubeşte, doar activează o figuraţie a pasiunilor efemere şi egocentriste, ca avangardă a activării nimicului. De aceea, de Florii, măcar de Florii, să sărutăm crinul şi să sărutăm pe Crina în actul utopiilor pozitive ale conştiinţei, ca să credem că am sărutat puritatea însăşi! În plus, pe Crina Matei să o iubim că e frumoasă ca floarea, că e frumoasă ca iubirea, iar dacă acestea, într-o vastă şi profundă oglindire lăuntrică se-nrădăcinează într-un nume comun florii frumoase şi artistei fermecătoare, e pentru că Floriile cu flori e zi a iubirii…!

 Când era mică se mândrea că tatăl ei este regele Mihai

          A cunoaște un om frumos, a te bucura de binele delectării ochilor, minții și sufletului e o reconfortare ca o cură în mijlocul unei priveliști naturale magnifice. De ce să cazi pradă unui sentiment de reținere în a dezvălui afinitățile afective cu frumusețea unui om?! De ce să mai admiri dacă te orbești singur, de ce să îți mai înfrumusețezi imaginația dacă te condamni singur, de ce să mai iubești dacă pui singur zăvor gurii, de ce predomină în moralitate atenția exagerată la reacții, atunci când remarci frumusețea unui om, ceea ce nu se întâmplă în fața altor superbități ale naturii pe care le adoră mărturisit prin opere cântăreții, poeții, pictorii, întreaga umanitate de la împărat până la schimnicul peșterilor?!

Am mai scris aceasta și nu doar am scris-o, am întipărit-o ca principiu; am mai spus, de vorbă cu oamenii cumsecade, aceasta și nu doar am spus-o, am și indicat numele celor la care mă refeream, ca să fie reperate.

Iată, acum scriu și spun irevocabil că o iubesc pe artista Crina Matei…! Ce dacă?! Cine nu mă lasă?! Și cum să nu o iubesc dacă pentru mine și fără îndoială că nu doar pentru mine această minunat de frumoasă artistă este raza de soare a dimineții ce se-mbrățișează cu lumina ochilor mei veseli pentru că a mai oprit cu o zi în loc timpul nebiruit de nimeni niciodată, dar înduplecat de iubire să se scurgă frumos…!

Cum să nu o iubesc?! Ascultați-o, priviți-o…! Ce mirabil glăsuiește melodic, ce plăcut chip ivește în splendoarea scenei pe care-și culege fructul propriului har și-și joacă-n oglinda lui propria-i frumusețe…!

Știam de mult cât de admirabilă este artista Crina Matei, îi simțeam frumusețea, veselia, generozitatea privind-i până în inimă lumina lor, căci în inima de aur a Crinei sălășluiește câte o altă inimă de aur a fiecăruia dintre aceste miracole.

Dar, într-o zi am aflat ceea ce nu știam: între noi există un liant afectiv iremediabil: încredere și adeziune pentru monarhia constituțională, admirație și reverență pentru Familia Regală a României, speranță și fidelitate neclintite și active pentru Majestatea Sa Margareta, atașament afirmat și respect pentru Alteța Sa Regală Principele Radu al României.

De aceasta o iubesc încă și mai mult pe artista Crina Matei – dacă iubirea mea pentru ea, de până a descoperi afinitățile noastre afective pentru monarhia și regalitatea românească, putea să fie depășită de o iubire și mai mare…!

Doar cele câteva cuvinte redate mai jos în citat din publicația „Fanatik”, exemplifică dens ca simțire reflecțiile de mai sus:

(…) „M-a bucurat că am reușit, acum câțiva ani să mă apropii de Casa Regală a României. Iar asta pentru că familia tatălui meu este, cât a mai rămas din ea, una ce a suferit foarte mult opresiunile comunismului.

O spun, și este pentru prima dată când fac această mărturisire, familia mea a fost deportată pe timpul comunismului, timp de cinci ani, între 1950 și 1955. A fost deportată în Dobrogea, în comuna Cuza Vodă. Acest subiect, toată copilăria mea a fost tabu. Nu se povestea despre ceea ce au trăit atunci ai mei.”

(…) „În cinstea Regelui Mihai, tatăl meu se numea Mihai…, chiar și semănau. Când eram mică aveam niște monede cu chipul regelui și mă duceam în fața blocului și le ziceam copiilor că tatăl meu e regele Mihai.”

Sunt în stolurile televizorului și ale spectacolelor de scenă ziși și reali oameni frumoși, iar prezentările-s mult neînfrânate în elogiul falsului, pe lângă precauția oglindirii frumuseții, cel mai adesea feminine, deși frumusețea nu e dăruită de natură ca să fie îngropată în om, ci ca să fie reflectată în oglinda sincerității cu sine de către cine iubește pe cineva care farmecă. Să taci în acest caz este ca o culpă a prădării numai pentru tine a patrimoniului naturii.

A vorbi fără șovăire și adevărat despre o femeie frumoasă e mai important decât a vorbi mult, arta aceasta fiind oglindă fără ființă, dar esențialul e îndeplinit de frumusețea însăși.

Iată, într-o oglindă nezgârcită cu iluminarea frumuseții, un chip: Crina Matei…! Eforturile de a vorbi mult despre ea ar fi zădarnice și ar consuma cuvinte pe care adevărul înfățișării corporale și sufletești le spune mai favorabil și cu mai mare abilitate de a traduce limbajul inimii, împiedicând totodată actul coruperii în vanități.

A o descrie adevărat pe Crina Matei, neîncuiat în tracul neprevăzutului reacțiilor, se poate cel mai ușor și exact cu ajutorul unui singur cuvânt: frumoasă…! Acest cuvânt nu se preschimbă în scut contra troianului de zvonuri de pe Internet, s-ar uza de o nemărginit de laborioasă contrapondere descriptivă, fără să fie nevoie! Frumusețea se apără singură, îndestul și permanent, de inamicul ei, urâtul, prin simplul fapt că de partea sa sunt ochii, inima, sufletul, gândul… în această „divizie” nu se poate lovi, iar urâtul nu poate stârni furtuna dezordinii…!

Drept concluzie în acest parcurs afectiv al prezentării artistei Crina Matei, cea mai edificatoare ar fi ideea că frumusețea ei nu trenează, provine din enigmele naturii dar este antemergătoare! Femeia frumoasă nu e femeia contrafăcută prin „repictarea” feței la machiaj ori reliefarea formelor corporale prin reducerea hainelor; frumusețea femeii e aceea căreia natura nu i se împotrivește, nu aceea cu defectele reparate prin grimare și deviere către fals…!

Ca o ramă a tabloului acestuia seducător al frumoasei artiste Crina Matei, un subțire contur biografic este ceea ce, fără să încarce greu și cu rigiditate de fișă de evidență, completează unitar un portret uman și artistic admirabil:

A absolvit cursurile Academiei de Teatru si Film și a interpretat încă din anul al doilea rolul principal pe scena Teatrului „Odeon” din București, în „Opera de trei parale” de Brecht, alături de Claudiu Bleonț. Au urmat colaborările cu Andrei Şerban, Andrei Zincă, Beatrice Rancea, Alexander Hausvater, Victor Ioan Frunză, Chris Simion și alte nume importante ale scenei, filmului, muzicii și televiziunii, fiind, pe rând, actriță a Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti și a Teatrului Naţional din Constanţa.

Actrița Crina Matei a devenit foarte cunoscută și admirată în emisiunile-spectacol „Cei mai frumoși ani” și „Genialii” transmise la postul național de televiziune Antena 1, unde a lucrat îndeaproape cu actrița Stela Popescu. Din anul 2018 este în echipa noului teatru bucureștean „Stela Popescu”, jucând roluri importante în „Femeia, eterna poveste”, regia Attila Vizauer, în „Barbă albastră”, regia Alexander Hausvater, „Equus”, în regia lui Victor Ioan Frunză, „Anatomia unui clișeu”, în regia semnată de Chris Simion; „Lampio și grăuntele de lumină”, regia Tony Adam completează portofoliul spectacolelor teatrului ce o are ca protagonistă.

Actriță cu dens și multivalent potențial uman și artistic, Crina Matei poate fi revăzută la Universitatea Dalles, interpretând-o pe Veta în spectacolul „O noapte furtunoasă”, semnat de Teodora Câmpineanu.

Pentru o încheiere concluzivă recurgem la propria-i reflecție dintr-un interviu, potrivit căreia spectacolele sunt unite de muzică, o altă constantă importantă în viața artistei Crina Matei.

 

(Aurel V. Zgheran)

 

 

 

Facebooktwitterby feather