„Zbor”…, odată, când frumosul poet a văzut că „oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,/ cu aripi crescute înlăuntru,/ care bat plutind, planând,/ într-un aer mai curat – care e gândul!”, știa că într-o zi o fată frumoasă ca focul pe care el ar fi iubit-o dacă ardea mai devreme în soarele privirii lui albastre va cânta ca o pasăre în zbor, magic o melodie ca niște aripi: „Zbor”. Nichita Stănescu și Crina Matei, el, frumosul, ea frumoasa ivesc într-o melodie un izvor de soare și o gură de floare – acesta-i zborul pe care el și ea ni-l împrumută într-o contemplație și-ntr-o melodie ca să visăm…, să iubim și să visăm…, să visăm și să fim mai buni, să fim mai buni ca să fim ușori și să putem zbura…!

E atât de frumoasă această melodie încât am putea spune că o cântă îngerul din noi, cum ar spune Nichita și de fapt îngerul din noi o și cântă, doar că dacă nu o ascultăm cu inima de-mpreunat inimi și nu o strângem în brațe cu brațele de-mbrățișat, cum tot Nichita ar spune, ale gândului, îngerul din noi pleacă, iarăși întorcându-ne la Nichita; e atât de frumoasă această melodie încât îngerul din noi aprinde o lumină trasabilă din folclorul părintesc și ne-aduce aminte de unde venim, unde am fost, din cine venim, cine am fost – acesta-i folclorul: istoria noastră scrisă pe melos de părinți buni, prelungiți prin noi în zborul vieții, muncii, rugii și iubirii-nveșnicite-n cântec.

Căci „Zbor”, mirabilul cântec – colind vine de-acasă, din folclor, iar eu spun că, venind, s-a oprit din drum și-a intrat ca un drumeț binevenit, de-o noapte de popas și-n casa lui Nicita Stănescu, la un ospăț c-o cană de vin de-un secol și-un dumicat de poezie, căci poetul mai are și-acum un scaun gol la masa lui, pe care se-așază omul cumsecade, venit de departe, amator de drum și iubitor să cânte…! A doua zi, de cu dimineață și-a luat rămas bun de la Nichita colindul și-a plecat apoi la frumoasa lui ce-l va cânta minunat, Crina Matei.

Doamne, cu ce gură grațioasă îl glăsuiește dulce, această aurită de soare artistă…! Să zbori și să asculți „Zbor”-ul, să visezi și să vibrezi din toată ființa ta visul, să iubești și să nu te mai saturi să iubești, ca și cum dacă iubirea s-ar sfârși, zborul ar fi prăbușire și visul piatră, întuneric și sfârșit…!

„Zbor” e un cântec-colind cu istorie, vine de departe, din folclor, înflăcărează cu flăcări albastre mitul, imaginația, palpitația lină și totuși cu ace și foc, adâncă…, este, de fapt, „mult mai mult decât o piesă muzicală, este o călătorie sonoră ce transcende limitele timpului, îmbinând tradiția folclorică românească în influențe moderne, într-o manieră cu adevărat inovatoare. Inițiat de Asociația Culturală Crina Matei, acest proiect ambițios reinterpretează piesa emblematică «M-o trimis mama la capre», aducând o nouă perspectivă asupra unei creații muzicale recognoscibile, din filmul «Șobolanii roșii»” – este cum nu se poate de concret și necesar acest citat aparținând interpretei (Crina Matei), cu atât mai mult cu cât în puține cuvinte închide o explicație totală despre structura, forma, fondul, originea acestei pietre rare de inel al muzicii elevate, înălțătoare spiritual până unde zboară idealurile…!

Mai mult și mai bine e treaba criticilor să scrie despre cântecul „Zbor” și fermecătoarea lui interpretă, ca și despre întreaga forfotă de corealizatori, deloc subțire și cu cert profesionalism și har – criticii ei au a dezvolta o cronică necuprinsă, noi să tăcem, să ascultăm muzica îngerului din noi, să visăm, s-o iubim pe Crina Matei, să devenim mai buni, blânzi, sentimentali și ajunge…! Aceasta și se povestește în eseul prezent și acesta ar și fi ținta sufletească a acestei mirifice piese muzicale…!

(Aurel V. Zgheran)

by

Referinţă Bibliografică

Crina Matei:  „Zbor”…, o melodie ca nişte aripi/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 iunie 2025