Comunicat de presă
Doi români stabiliţi la Londra, Alina Răuţă şi Cristian Gabriel Groman, sunt foarte supăraţi pe PRO TV. Ei şi-au angajat ca avocat, pe Dl. Prof. dr. Florin Ciutacu, arbitru si mediator internaţional şi cer postului de televiziune despăgubiri morale de cel puţin 200.000 de euro. (N.R) Iată ce povesteşte Cristian Groman ce i s-a întâmplat, lui şi sotiei salei:
„În ultimele două săptămâni, am avut parte de unele evenimente triste, pot spune. Totul a început cu un reportaj realizat de postul de televiziune PRO TV, ei având o emisiune ce se numeşte «România din Regatul Unit».
Am fost contactaţi de o echipă a postului PRO TV, formată din reporterul Rareş Năstase şi un cameraman. Aceştia au dorit să filmeze casa unde locuim, sub motivul că au intenţia să schimbe imaginea românilor ce trăiesc în Londra şi UK, în BINE!!! Această emisiune – în opinia lor – fiind o contrapartidă (un răspuns), la emisiunile defăimătoare la adresa românilor produse şi difuzate de postul britanic Cannel 4. Am acceptat acest lucru, gândindu-mă că românii nu merită să fie arătaţi cu degetul de nimeni, nici de englezi, nici de altcineva şi că ar trebui arătate şi părţile pozitive ale românilor din Diaspora (…).
În urma difuzării celor două emisiuni de postul de televiziune PRO TV, am rămas profund şocat de modul în care casa în care locuim şi viaţa noastră de aici, din Londra, au fost prezentate. S-au tăiat (la montaj) declaraţii, s-a denaturat adevărul, s-a prezentat numai ce le-a convenit dumnealor pentru a crea o ştire (emisiune) bombă, o ştire de senzaţie, deformând astfel realitatea.
S-a deformat realitatea pentru că viaţa noastră, de aici, a fost prezentată ca o viaţă chinuită! Am fost prezentaţi ca nişte oameni în toată firea care stăm într-o casă precum nişte studenţi într-un cămin. Am fost prezentaţi ca nişte oameni ce au parte de un adevărat calvar, cum că în toate dimineţile este coadă la baie. Este un lucru total neadevărat (…)! Am fost prezentaţi ca nişte oameni care îşi duc viaţa de azi pe mâine, care nu s-ar descurca fără mâncarea trimisă de acasă, de părinţi.
Realitatea expusă de noi a fost cu totul alta! Am declarat că ne putem permite foarte multe lucruri, că viaţa noastră de aici este incomparabilă cu viaţa din România, numai că ne lipseşte gustul produselor de acasă. Aici, carnea nu are acelaşi gust… asta am spus…”.
Cristian Groman şi soţia sa, doamna Alina Răuţă, sunt decişi să se lupte pentru reabilitarea adevărului, a imaginii şi integrităţii domniilor lor, dar şi a altor români din străinătate. Acestea au fost grav afectate prin faptele negative confecţionate de postul Pro TV şi reprezentanţii acestora, prin prezentarea a unor informaţii false, de către postul Pro Tv la emisiunea „România din Regatul Unit” din data de 20 mai, respectiv emisiunea ”România te iubesc” din data de 31 mai 2015. Cererea de daune este adresată atât Postului Pro TV, reporterului Rareş Năstase, cât şi prezentantorilor celor două emisiuni, Andreea Esca şi Cristian Leonte.
Cristian Gabriel GROMAN
Londra,
iunie 2015
by