Poveştile Alyaziei (Mariana Vicky Vârtosu, Armonii culturale, Adjud, 2015) este o carte pentru copii, personalizată ( un dar de suflet pentru nepoata iubită, născută într-o zi de florar) dar şi cu un caracter generalizat, ca mai toate cărţile „pentru copii”, în care binele, care totdeauna trebuie să învingă, şi răul sunt categorii distincte şi moralizatoare.
Limbajul este adecvat, apropiat şi apropriat universului copilăriei.
Pildele rimate, unele chiar foarte sugestive şi reuşite, au un plus de încîntare şi de apropiere de fabulă, ca modalitate de scriere dar şi de interpretare a unui mesaj şi a unei morale implicite.
Partea finală, explicită, este o subtilă notă introductivă (Pagini din Jurnal din viitor) în ceea ce va urma: universul familial, matur, integrarea şi preocupările autoarei, scriitoare cu multe cărţi publicate, cronici, proză şi poezie.
O promisiune de iniţiere într-un univers mai greu de înţeles. Universul „oamenilor maturi”, sau aşa se cred ei, în care valorile de discern mult mai greu iar „luptele” nu mai sunt ilustrate prin personificări, ca în literatura pentru copii, ci sunt personale. Ceea ce nu este întotdeauna benefic decît dacă spiritul cititorului şi al personajului a fost scăldat ( iniţiatic!) îndelung şi total în „ apele” unei copilării veritabile, adică luminoase şi luminate de afecţiune, iubire, sensibilitate.
Sensibilitate care la Mariana V. Vârtosu este evidentă şi manifestă. De aici s-a „născut” şi această carte de poveşti. Pentru voi, copii ( de toate vîrstele)! Căci un susur de iubire însoţeşte textele, la fel cu desenele, în selecţia grafică a doamnei profesoare Maricica Stroie, frumoase cum numai în cărţile de poveşti ale copilăriei (noastre!) de neuitat am mai putut admira.
Virginia Bogdan


