Comunicat de presă
Ca urmare a faptelor ilicite comise, postul de televiziune Pro Tv a fost acţionat în instanţă ieri, 26.06.2015. Acţiunea în răspundere delictuală, contra Protv şi a pârâţilor Rareş Năstase, Andreea Esca şi Cristian Leonte a fost introdusă de către avocatul nostru, domnul profesor doctor Avocat Florin Ciutacu. Considerăm că, prin faptele lor, Pro Tv şi ceilalţi trei pârâţi au încălcat nu numai drepturile noastre ci au produs prejudicii de natură morală inclusiv colectivităţilor de români aflaţi în diaspora. Sub aparenţa apărării drepturilor românilor din diaspora, în realitate s-a dovedit că se doreşte doar senzaţionalul. Sub acest aspect, se pare că Pro TV s-a alăturat celor de la Channel 4 care, în acest an, i-au denigrat pe români, în emsiunea lor.
Se solicită obligarea pârâţilor în solidar la plata de daune morale în valoare de 200.000 de euro, precum şi recunoaşterea publică a faptelor ilicite comise, prezentarea de scuze publice şi obligarea la retractarea afirmaţiilor mincinoase despre subsemnaţii-reclamanţi.
Subsemnatul, Cristian Gabriel Groman şi soţia mea, Alina Răuţă, suntem decişi să luptăm până la capăt, pentru faptul că imaginea noastră, dar şi a românilor din străinătate, este grav afectată prin faptele ilicite comise de Postul ProTv şi de reprezentanţii acestora, prin prezentarea a unor informaţii false de către postul Pro Tv în emisiunea „România din Regatul Unit” din data de 20 mai, respectiv emisiunea „România te iubesc” din data de 31 mai 2015. Cererea de daune este adresată atât Postului Protv, reporterului Rareş Năstase, cât şi prezentantorilor celor două emisiuni, Andrerea Esca si Cristian Leonte.
Cristian Gabriel GROMAN
Londra,
27 iunie 2015

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..