În urmă cu trei săptămâni descopeream în oraşul Câmpia Turzii din judeţul Cluj, o persoană deosebită, o mamă, în primul rând, care, din dor de fiul ei, a înfiinţat o asociaţie culturală. Este vorba de doamna Ana Păcurar, o mamă ce şi-a crescut cu grijă cei doi copii, dar a cărui băiat a plecat în Statele Unite ale Americii spre implinirea viselor. Timp de zece ani, nu a putut să vină în ţară, aşa cum mărturisea doamna Păcurar. Şi atunci, domnia sa şi-a astâmpărat dorul de copilul plecat, adunând toate obiectele colecţionate de acesta, obiecte vechi, tradiţionale, şi a înfiinţat Asociaţia Culturală ,,Octavian Păcurar”. Am să vă redau interviul luat în curtea casei doamnei Ana Păcurar.

––––––––

Cristina OPREA: Mă găsesc la sediul Asociaţiei Culturale ,,Octavian Păcurar”, pe scurt ACOP, din Câmpia Turzii, am alături pe doamna Ana Păcurar, cea care a avut ideea înfiinţării acestei asociaţii. Vă rog să îmi spuneţi de ce aţi înfiinţat această asociaţie culturală?

Ana PĂCURAR: Mă numesc Păcurar Ana sunt mama lui Păcurar  Octavian. Băiatul meu a terminat matematica şi a dorit foarte mult să facă Academia de Arte. A terminat academia şi îşi dorea foarte mult să facă un muzeu, îi plăcea foarte mult portul popular, costumele tradiţionale, tot ce ţine de ţara noastră. El a plecat în America în 2002, s-a stabilit acolo, nu a venit zece ani acasă şi eu m-am gândit să fac treaba lui în continuare, că el a adunat multe lucruri înainte de a pleca, să continui ceea ce a început el. Şi am reuşit  să fac o asociaţie de artă populară, costume populare, obiecte de uz casnic, obiecte de uz agricol, tot ce s-a putut. Când a venit după zece ani acasă, a avut o surpriză extraordinară, nu i-am spus, i-am făcut surpriza şi el a rămas minunat impresionat şi a zis ,,extraordinari sunteţi”.

Cristina OPREA: Mă gândesc că sufletul fiului dumneavoastră a vibrat, în momentul în care  mama, cu delicateţe şi cu protecţie, i-a oferit un spaţiu unde să se întoarcă, un loc spiritual, în care se poate odihni sufleteşte. Dar despre obiectele dumneavoastră, pe care le-aţi colecţionat, pe care le-a colecţionat, spuneţi-mi mai multe, ce aveţi prezentat în micuţul muzeu al asociaţiei?

Ana PĂCURAR: Da, datorită faptului că nu avem prea mare muzeul, nu avem o locaţie bună, am pus la vedere numai ce m-am gândit şi ce a venit el pe urmă şi a aranjat. Avem obiecte aproximativ 750 şi noi în continuare adunăm şi acum, dar faptul că nu am unde să le expun le ţin în cămări, anumite locuri, să nu se distrugă. Pe noi ne reprezintă această colecţie, are, părerea mea, o valoare nemaipomenită, ţinând seama de viaţa poporului nostru, ne reprezintă în toate direcţiile, personalitatea noastră. Am vrut să fac acest lucru pentru că am văzut  că fiului meu îi place arta populară şi i-am îndeplinit dorinţa.

Cristina OPREA: Aţi găsit o modalitate de a păstra tradiţia românească, de a păstra identitatea românească, mai ales că dumneavoastră sunteţi născută într-o comună din apropierea Câmpiei Turzii, din comuna Viişoara. Cum era viaţa în comuna Viişoara când eraţi copil?

Ana PĂCURAR: Foarte frumoasă! Excelentă! Unchiul meu a fost primar douăzeci şi cinci de ani şi făcea jocul la el în şură. Era amenajat extraordinar, împodobit cu lepedeie, cum se zice la noi, cu flori şi cu verdeaţă. Ceteraşii cântau, tineretul dansa, juca jocuri populare. M-a impresionat foarte mult şi de asta mi-a şi plăcut să adun. Mi-a dat impulsul să fac acest lucru, puţin cam greu că am o vârstă cam înaintată, dar nu m-am dat bătută de loc.

Cristina OPREA: Cum era mama dumneavoastră? Cum v-a inoculat dragostea pentru frumos?

Ana PĂCURAR: Mama mea a fost o femeie simplă, dar a avut atâta răbdare cu noi, am fost cinci copii,  care am trăit până acum, de curând au mai dispărut din ei. Educaţie – să ştim să salutăm, să ştim să ne purtăm frumos, să fim cinstiţi. Pentru mine, băiatul meu din America mi-a mulţumit, a zis ,,mamă ai avut nişte părinţi extraordinari, mi-ai dat o educaţie nemaipomenită”, astea au fost cuvintele lui. Mie mi-a venit să plâng în momentul acela. Dragă ceea ce am ştiut, aia am transmis, ce mi-a transmis mie mama şi pentru mine este extraordinar ceea ce am putut să fac. Şi am crescut doi copii, foarte bine, cu greutate, cu lipsuri, am reuşit să fac oameni din ei.

Cristina OPREA: Astăzi, femeile tinere, mai ştiu să fie mame? Mai oferă educaţia tradiţională?

Ana PĂCURAR: Părerea mea, sunt şi din astea, cam puţine. Mamele cred foarte mult în copiii lor şi orice face rău nu ia în considerare, zic ,,copilul meu nu a făcut aşa ceva”. Am spus adevărul – copiii de astăzi nu ştiu să salute, se poartă urât, dacă trec pe stradă aruncă în curţi tot felul. E un liceu aici şi văd cum se comportă. Cel puţin după mine educaţia lipseşte. Părinţii îi trimit la şcoală, dar ei ce fac nu ştiu părinţii. Şi au impresia că ei fac bine. Şi le permit multe lucruri. Şi bani. Noi am fost mai cu nu este, nu există, nu se poate. Şi am înţeles greutăţile familiei.

Cristina OPREA: Asociaţia dumneavoastră are uşa deschisă pentru toate persoanele care doresc să viziteze. Voiam să vă întreb, tinerii, copiii, şcolile, vin către dumneavoastră?

Ana PĂCURAR: Da. Şi-au dat intersul foarte mult. Am avut avut un proiect european şi copiii foarte curioşi, nu cunoşteau obiectele, spre exemplu de vârtelniţă mă întrebau asta ce este? Ei habar nu au cum au trăit bătrânii noştrii, părinţii nostrii şi bunicii noştrii. Dar e nemaipomenit să îmi aduc aminte de copilărie. În comuna Viişoara erau nişte oameni cinstiţi, respectuoşi, am trăit cu maghiarii împreună, nu exista ură de rasă, de naţionalitate. La orice problemă, când se căra grâul, când se aduna porumbul ne întovărăşam. Tatăl meu mergea noaptea, căra grâul la un vecin, altă noapte la noi, altă noapte la celălalt vecin. Ei se ajutau enorm. În ziua de astăzi nu se mai ajută. Oamenii s-au îndepărtat unii de alţii, nici neamurile nu se mai ajută ca pe vremea când eu am fost copil. Veneau la mama acasă cu lucrul, o zi pe săptămână.Torceau. Eu făceam plăcinte, tare bucuroasă eram că veneau neamurile. La sărbători nu exista să nu vină din Triteni, că mama mea se trage din Tritenii de Jos, tata din Viişoara. Eram nemaipomenit de binevoitori şi primeam neamurile acasă.

Cristina OPREA: Cum spunea un sfânt părinte, întrebat fiind când va veni sfârşitul lumii a răspuns – când nu va mai fii cale de la om la om. Noi practic ne tăiem singuri formele de comunicare şi dumneavoastră prin ceea ce faceţi încercaţi să deschideţi o uşă către dialogul cu strămoşii, către istoria poporului român, către tradiţie. Vă întreb – oamenii mai vibrează astăzi la costumul popular?

Ana PĂCURAR: Da. De exemplu, am îmbrăcat tinere, când am avut deschiderea. Atât erau de frumoase! Acum, de Crăciun, au mers la colindat şi am împrumutat costume populare şi s-au îmbrăcat. Au mers pe jos şi din maşini claxonau oameni şi ziceau ,,Bravo!” Deci totuşi vibrează oarecum, dar nu se mai îmbracă, ca şi atunci când noi la biserică mergeam în costum popular. Eu am adunat costume ca să nu dispară, să nu se prăpădească. Atât! Nu ştiu de ce nu se mai îmbracă. Eu sunt mândră. Eu la băiatul meu i-am spus, ca şi la nepot, nu uita că eşti român. La nepot îi cântam ,,nu uita că eşti român, popa-n sat te-a botezat, iar mama Stanca la sân te-a alăptat”.  Şi mi-a zis ,,bunică, ştii cum îmi zice tatăl meu mie? Pui de dac!”

Cristina OPREA: Se păstrează măcar în suflet un cult pentru tradiţie, pentru arta populară, iar ceea ce faceţi dumeavoastră este minunat pentru că trăim vremuri de dezechilibru şi trebuie să ne găsim echilibrul în tradiţie, în cultura noastră, în identitatea noastră ca popor. Aţi înfiinţat această asociaţie şi sunteţi mai mulţi membrii. V-aş ruga să îi numiţi pe cei care vă sunt alături.

Ana PĂCURAR: Preşedintele este Păcurar Octavian, Mariana Câmpeanu, Dana Paula Enuţ, Ana Moldovan – prietena mea, Corina Daniela Moise, Viorica Ulam şi eu, Ana Păcurar. Ce am vrut să vă spun? Sigur, că prin faptul că am deschis muzeul oamenii vin cu plăcere, se uită, în schimb, cu atâta rămân, dar am rugat pe fiecare să treacă câteva gânduri în Cartea de Onoare. Atât de frumos au scris că îmi venea să plâng când citeam.

Cristina OPREA: Merită să fie publicată, cândva, această Carte de Onoare. Am înţeles că dumneavoastră chiar aveţi un caiet în care aţi trecut numele celor care v-au donat obiecte şi costume, iar ceea ce mi s-a părut mie extrem de interesant, faptul că aţi trecut şi cine a purtat acel costum şi în ce perioadă.

Ana PĂCURAR: Da! Adevărat! În ce perioadă – avem obiecte de peste o sută de ani. Şi costume şi lebedeie.

Cristina OPREA: De vizitat, se poate vizita oricând?

Ana PĂCURAR:  La orice oră. Eu sunt acasă in permanenţă. Toată ziua nu dorm, sunt prezentă. Oricine vine, e bine primit.

Cristina OPREA: Ar trebui mai bine promovată asociaţia dumneavoastră, ca să aveţi mai mulţi vizitatori, mai ales că sunt lunile de concediu. Vorbeaţi de doamna Ana Moldovan, care vă este prietenă, vă este alături, vă este sprijin. Daţi-mi voie să îi pun şi domniei sale câteva întrebări.

Ana PĂCURAR: Sigur, cu plăcere.

Cristina OPREA: Distinsă doamnă Moldovan, aş vrea să ne spuneţi despre proiectele asociaţiei.

Ana MOLDOVAN: Am avut un proiect cu denumirea ,,Incursiuni în memoria meşteşugurilor pe Valea Arieşului – ateliere”, proiect care a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – AFCN. Am avut colaboratori Primăria Municipiului Câmpia Turzii şi Palatul Cultural ,,Ioan Floaşiu” tot din Câmpia Turzii. Proiectul s-a concretizat în a face ateliere, a face pictură pe sticlă, croşetat, împletituri, sculptură în lemn, cu elevi din unsprezece şcoli, fiecare prezentând câte zece elevi. Proiect ce includea elevi din calsele V-VII ca să nu includem elevi din calsa a VIII pentru că aveau probleme speciale- examenul de capacitate. Copiii au venit aici, au fost grupaţi pe meşteşuguri. Am fost mai multe cadre didactice care am ajutat la desfăşurarea proiectului pentru că fiecare şcoală a trimis una sau două cadre didactice, care ne-au sprijinit în munca noastră. Au participat din municipiul Câmpia Turzii Şcoala ,,Avram Iancu”, Şcoala ,,Mihai Viteazu”, Şcoala ,,Pavel Dan”, din municipiu Turda Şcoala ,,Andrei Şaguna”, Şcoala ,,Ioan Opriş”, Scoala  ,,Horea, Cloşca şi Crişan”, Şcoala Waldorf şi am insistat să se ia şcoli aprţinătoare comunelor arondate Câmpiei Turzii, respectiv, şcolile din Boian, Ceanu Mare, Luna şi Viişoara. Copiilor li s-a plătit drumul, la sfărşitul activităţii, deoarece veneau de la şcoală direct au fost serviţi cu sandwish-uri şi cu prăjituri proaspete făcute in casă, prăjituri tradiţionale. Activitatea s-a desfăşurat extrem de bine. La sfârşitul proiectului s-a făcut o expoziţie la Palatul Cultural ,,Ionel Floaşiu” unde am prezentat toate aceste lucruri realizate de copii, la fiecare şcoală s-au dus de către domnul Octavian Păcurar toate tablourile pe sticlă ca aceşti elevi să facă expoziţii. Toţi copiii care au participat au primit diplome.

Cristina OPREA: Practic dumneavoastră aţi încercat să aduceţi în sufletele lor dragostea şi respectul pentru tradiţie, dragostea pentru frumosul autentic şi le-aţi pus la dispoziţie spaţiul să înveţe meşteşuguri de odinioară şi eventual să le ducă mai departe. V-au mai vizitat ulterior?

Ana MOLDOVAN: Au fost copii care l-au rugat pe domnul Păcurar să îi ajute să sculpteze, deci după proiect şi au fost invăţaţi. Toate obiectele sunt aici depozitate, practic se pot vedea.

Cristina OPREA: Au intrat în patrimoniul asociaţiei, ca un fel de dovadă a muncii lor şi a dorinţei lor de a învăţa.

Ana MOLDOVAN: Ăsta a fost scopul. Să iubească obiectele vechi, să ştie strămoşii lor cum au trăit. Pe noi asta ne interesa să ştie modul de trai, cum au lucrat şi în ce condiţii, să facem comparaţie între ceea ce au făcut cei în vârstă şi viaţa din zilele noastre.

Cristina OPREA: Cum era oraşul Câmpia Turzii în copilăria dumneavoastră?

Ana MOLDOVAN: Vai nu pot să vă spun! Eu am zis că noi am avut copilărie. Copiii de azi nu mai au copilărie. Eu am copilărit cu sora doamnei Păcurar, sora cea mică, eram prietene foarte bune şi o ajutam să îşi facă ce îi dădea tatăl de lucru ca să ne putem juca. Noi nu aveam jucării. Jucăriile erau ştuleţii de porumb şi îi făceam păpuşi. Noi am avut o copilărie frumoasă. Ne bucuram de orice, ne dădeam pe genţi, pe derdeluş, ne bălăceam. Întodeauna am zis că suntem generaţia care am avut copilărie. Copiii de pe stradă formam un grup şi făceam piese de teatru, spre exemplu ,,Frumoasa din Pădurea Adormită”, Într-o şură cu lepedeie în loc de cortină, aveam alte preocupări, noi ne-am trăit copilăria foarte frumosă.

Cristina OPREA: Ce îi sfătuiţi pe tinerii de astăzi, ca fost profesor şi director de şcoală?

Ana MOLDOVAN: Să citească. Să lase calculatoarele, să lase muzica asta care nu e muzică, care nu are nici o melodicitate şi să citească. Într-un fel poţi să înţelegi dacă tu citeşti şi dacă nu ai înţeles să cauţi mai departe şi să înţelegi până la urmă.

Cristina OPREA: Şi mamelor, ce le educă primii paşi, ce le transmiteţi?

Ana MOLDOVAN: Să îi supravegheze pe tineri şi să îi urmărească să vadă, să nu simtă ei că sunt supravegheaţi, ci să meargă, să meargă la şcoală să se intereseze cum se comportă. Efectiv, dacă nu sunt supreavegheaţi sunt pierduţi. Să se intereseze de grupul de prieteni, unde merg, ce fac, dacă merg la şcoală. Din punctul de vedere al cadrelor didactice şi şcoala ar trebui să se implice mai mult în urmărirea elevilor care absentează.

Cristina OPREA: Vă mulţumesc frumos doamna Moldovan. În încheiere doamna Păcurar voiaţi să menţionaţi ceva.

Ana PĂCURAR: Da. Asociaţia noastră s-a făcut în scopul de a dezvolta şi promova activităţi specifice culturii şi artei populare tradiţionale şi contemporane, turismului, protecţiei mediului, educaţiei şi formării profesionale.

Cristina OPREA: Fără tânăra generaţie nu avem viitor. Ce transmiteţi tinerei generaţii?

Ana PĂCURAR: Să îşi iubească ţara, să fie respectuoşi cu cei vîrstnici.

Cristina OPREA: Staţi cu dorul în suflet şi aşteptaţi să vină acasă fiul cu familia, când se poate. Ceea ce aţi făcut este să îl educaţi pe fiu să păstreze obiecte specifice tradiţiei româneşti şi să ducă mai departe prin fiul său, dragostea pentru cultura acestui popor. Ce face nepotul?

Ana PĂCURAR: Nepotul nu l-a urmat pe tatăl său în totalitate, dar şi el pictează şi lui îi place frumosul. În schimb băiatul meu îşi continuă meseria acolo, chiar dacă face şi altceva. El e liber profesionist.

Cristina OPREA: Credeţi că nepotul dumneavoastră va continua munca pe care aţi început-o?

Ana PĂCURAR: Cred că da. M-aş bucura. Mereu vorbesc cu el, când este acasă şi nu e la facultate. I-am spus băiatului nu uita că eşti român, românii sunt oameni harnici, sunt oameni cinstiţi. Prin ceea ce fac eu este să ajung până acolo, la sufletul lui.

Cristina OPREA: Vă mulţumesc.

–––––––––––––––

Astfel s-a încheiat interviul meu, cu o mamă care pentru fiu păstrează tradiţia prin obiectele colecţionate şi încearcă să treacă oceanul, cu dragostea ei.

Cristina OPREA

Redactor Radio Tv Unirea, Austria

Câmpia Turzii

august 2016

by

Referinţă Bibliografică

Cristina OPREA: DRAGOSTEA DE MAMĂ, MATERIALIZATĂ ÎNTR-O ASOCIAŢIE CULTURALĂ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 august 2016