Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Cristina Oprea – TAINA SCRISULUI (183) – PENDULÂND ÎNTRE PICTURĂ ȘI CUVÂNT

Cristina Oprea – TAINA SCRISULUI (183) – PENDULÂND ÎNTRE PICTURĂ ȘI CUVÂNT

Într-un oraș din sudul țării în prima parte a lunii septembrie o fetiță venea pe lume, în casa bunicii, unde eram așteptată cu mare nerăbdare, fiind singura nepoată. Fetița a primit din partea mamei, numele Cristina. Am avut o copilărie frumoasă fiind iubită eorm de bunica, cea care m-a educat și de la care am învățat enorm.

 

Casa bunicii a fost un creuzet pentru mine, aici m-am format ca om și am făcut primii pași spre arta plastică și spre scris. Nu adormeam seara, dacă mama nu îmi punea sub pernă două lucruri ,,conul și picul” așa le spuneam creionului și pixului. Toată ziua desenam și „scriam” pe cărțile de bucate ale bunicii. Apoi, mama mi-a cumpărat bloc de desen și acuarele. Primele picturi reprezentau peisaje… Îmi aduc aminte și acum de o planșă cu un copac dezgolit de frunze, ce se proiecta pe un cer albastru intens pe care strălucea un soare mare și galben, rotund, ce avea alături, un fulger portocaliu, de forma cifrei patru.

 

Mama a fost cea care m-a învățat să scriu, la început cu majuscule, așa că, eu când am mers la școală știam să scriu și să citesc. Învățasem să citesc titlurile din ziarul Scânteia, la care era abonată bunica. Grădina bunicii… cu liliecii mari, ce înfloreau primăvara, pe care îi iubeam atât pentru parfumul lor, dar și pentru că îmi erau tovarăși de joacă, acest spațiu mirific a fost sursa mea de energie benefică, locul în care eram cea mai fericită și la care mă întorc în gândurile mele, ori de câte ori îmi e dor de copilărie. În fiecare zi îmi construiam povești și împreună cu păpușile nenumărate, primite în dar de la părinți și bunica, având alături o cățelușă, numită Loty, pășeam în lumea mea frumoasă și plină de culoare.

 

Cele mai minunate momente erau cele în care mama îmi citea povești, iar eu mi le construiam în gând și călătoream împreună cu personajele. Apoi am învățat de la bunica să croiesc haine păpușilor, din resturi de material, apoi să le ,,calc”, cu un fier în miniature și bineînțeles să le așez în dulăpioarele de la mobilele lor. Aveam tot felul de mobile pentru păpuși, cumpărate bineînțeles de bunica, iar toate jucăriile le așezam într-un cufăr mare, în care, în timpul războiului, bunica ținuse făina. Îmi opream doar două sau trei păpuși de dimensiuni mari (de la fabrica ,,Arădeanca”!) și o paiață, de peste un metru înălțime, având corpul umplut cu paie și fața din plastic. Era prietenul meu pe care îl așezam lângă mine, atunci când priveam la televizor. Mama îmi deschidea televizorul în fiecare zi și a rămas surprinsă când m-a auzit vorbimd în spaniolă sau germană, cuvinte învățate de la emisiunea „Teleșcoala”. Dar cele mai iubite emisiuni pentru mine erau desenele animate cu Mihaela și „Teleenciclopedia”, pe care o vedeam împreună cu familia, dar în brațele bunicii, pe care eu o chemam la televizor strigând „Buni, vino, începe «copedia»!” și asta pentru că nu puteam pronunța titlul emisiunii, fiind prea mică.

 

Am avut norocul să trăiesc în această casă, unde bunica avea o bibliotecă foarte bine dotată, iar mama mereu o completa cu noi achiziții, dar mai ales cu multe cărți de povești, pe care, le-am citit cu nesaț când am mers la școală. Mama iubea muzica și ascultam cu plăcere, la pickup, discuri cu muzică italiană în special, dar și muzică românească.

 

De două sau trei ori pe săptămână mergeam cu bunica la cinematograful din capătul străzii. Toată copilăria mea, am fost o pasionată de film, contopindu-mă cu anumite personaje. Povesteam bunicii, la întoarcerea spre casă, tot filmul, de parcă dânsa nu fusese în sală, cu mine. Aceste pasiuni descoperite de bunica și mama – de a desena, de a picta, de a scrie, de a citi, de a povesti, de a iubi filmul – m-au însoțit toată viața.

 

Îmi aduc aminte că, nu știam să citesc, dar uitându-mă la poze, inventam eu o poveste, după imagini. Aproape zilnic ieșeam la plimbare cu mama, care îmi arăta tot felul de lucruri frumoase. Și acum îmi sună în urechi vocea ei blândă care îmi șoptea „Vezi mama ce frumoasă este floarea, să nu o rupi pentru că o doare” sau „Uite ce aripi delicate are acest fluturaș…”. Ea m-a învățat să privesc cerul, să admir norii…

 

Cred că am început să scriu în momentul în care am avut prima compunere la ora de limba română. Îmi plăcea să folosesc multe metafore, să intru în amănunt… iar mai târziu, în clasa a VIII –a, când profesoara de literature a început să ne dicteze, între 12 și 16 pagini de comentarii realizate de ea, am refuzat să le învăț pe dinafară și să I le reproduc. Le-am explicat bunicii și mamei că eu nu pot să fac ce fac colegii mei, iar când bunica m-a întrebat ce doresc, i-am răspuns că doresc să îmi fac eu comentariile, să înțeleg ce scrie. Bunica a spus că trebuie să citesc fiecare carte din bibliografie, dar și cronică literară. Peste câteva zile a venit cu un dar – „Istoria Literaturii Române” de George Călinescu. În fiecare seară, petreceam o oră sau două citind din această carte. Tot bunica mi-a cumpărat prima „Anatomie Artistică”, de la o prietenă și tot ea mi-a cumpărat primul șevalet și foarte multe culori și coli de desen (pe atunci nu se găseau, iar eu aveam stoc!) ca să îmi fac studiile necesare la liceul de artă și școala populară de artă. Mi-a cumpărat apoi multe albume de artă și chiar o colecție veche a revistei „Arta”. Noi două eram cliente fidele ale anticariatului din oraș.

 

Nici nu mai știu când am publicat primul articol pentru că am început să ofer spre publicare grafică la diferite reviste, printre care „Letrre Internationale”, scriindu-I domnului Augustin Buzura o scrisoare în care îi trimiteam și câteva desene. Am scris la multe reviste și cele mai multe mi-au publicat și desenele.

 

Apoi am început să scriu poezie. Am publicat online și țin minte că doi OAMENI m-au încurajat – Nicolae Marinescu și George Roca. Și de la apa cuvintelor lor au înflorit trei plachete de versuri. Prima, „Labirintul albastru” a fost publicată de domnul Marinescu la Editura ,,Aius” Craiova cred că în 2006. Am avut chiar și o expoziție cu ,,picto-poeme”, integrându-mi poeziile în lucrări de grafică, poeziile fiind scrise cu tocul și tușul pe hârtie de orez. Tot la editura „Aius” Craiova în 2015 publicam o altă plachetă „Trăiri stilizate” ca ulterior, peste doi ani să public la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca cea de-a treia plachetă, intitulată „Mărturisiri de suflet”.

 

Dar poveștile ascultate, apoi cele citite și-au făcut cuib în sufletul meu, astfel că mi-am dat frâu liber imaginației și am scris din 2012 până în prezent, șapte cărți pentru copii. Din dorința de a promova și scrie despre cultura română, am început să scriu articole, devenind colaborator la mai multe reviste și ziare din țară, dar și din străinătate, mai ales că, la un moment dat, am devenit redactor la Radio Tv ,,Unirea” Wienner Neustadt, Austria, unde domnul director Ioan Godja m-a încurajat și susținut în demersurile mele. Astfel, din articolele scrise și publicate s-a născut o nouă carte „Repere culturale” apărută în 2019 la Editura „Ecou Transilvan” Cluj-Napoca.

 

Am dorit să vorbesc cu oamenii de cultură, să transmit gândurile lor, astfel am început un nou proiect la Radio Prodiaspora Germania, unde sunt redactorul emisiunii „Esențe Culturale” și unde o distinsă doamnă, Ecaterina Cîmpean, director ca funcție, dar mamă, soră pentru noi toți din echipă, mi-a oferit oportunitatea de a-mi împlini visul. Domniei sale se alătură Nicolae Marinescu, George Roca și toți redactorii de la revistele și publicațiile online la care am scris și cărora le mulțumesc din tot sufletul. Prin intermediul acestui post de radio online am cunoscut oameni de cultură deosebiți – actori, regizori, scriitori, artiști plastici, muzicieni, soliști de muzică, instrumentiști, realizatori de instrumente musicale, meșteri populari, de la care am învățat multe și de la care, sper să fi învățat și cei care îmi ascultă emisiunea.

 

Începutul de an mi-a adus o mare bucurie, devenind membră a Ligii Scriitorilor Români! Domnul Alexandru Florin Țene este un alt nume căruia trebuie să îi mulțumesc pentru încurajarea de a scrie. Așa am început de mică, pendulând între pictură și cuvânt și așa voi continua să-mi împart timpul, așternându-mi gândurie și trăirile pe pânză sau pe hârtie.

–––––––––

Dr. Cristina OPREA

Craiova-Turda

20 ianuarie 2023

 

 

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.