Cristoforiile
O fi rudă cu navigatorul Columb, acest biciclist al apelor, cel care a descoperit
Că valurile duc de la un țărm la altul. Căpitan de hidrobicicletă în largul dintre maluri,
Un fel de galileo mozartat, picasso în glicerina culorilor, un napoleon alb ca zăpada
Rusișoarei. E doar un Cristofor. Un exemplar multiplicat, o ființă din popor. Nu vorbește
Nu-i plac mările și oceanele. E doar o ființă apoasă, încărcată cu energie eoliană,
Ca și cum ar fi doar o baterie pe cale de consum. Se încarcă de la sine, are gânduri și
Poteci de submarin printre trestii gânditoare la negru. E Cristofor. Face ce face și adună
Scoicile din mințile în care vântul politic bate a secetă virilă: nisip de colo până dincolo.
Cristofor, distanța astronomică dintre valuri, nebunia surferilor, dulceața furtunilor, un
Fel de miez al nucii stoarse de esențele blocate spre nări golfstreamice. La greu, în furtuni
În pahare de tonomate cu țipete de pescăruși cu boabe de cafea în rât, spre coaste imaginare.
Vântul și valul sunt acolo unde nu există decât natură pură, cinică, fără cristofori,
Fără curiozități minime. Cristofor există, e doar un pretext, un cetățean universal
Vinovat de faptul că are în sângele apei coordonate de plastilină amprentată, ceva ce
Lipsește nobilimii cu catarg sub molecule golite de sens vital. Cristofor e ceea ce rămâne
În scris după o naștere oarecare, precum descoperirea unei americi văzută prin burta
Unei civilizații duse de valuri. Până la maluri. Până coboară Cristofor din canoe, de
Amorul noii lumi vechi, în vecii vecilor, cristoforizate pentru nimic, ca și cum nici
Nu ne-ar interesa de ce porcului îi plac măslinele și lui Cristofor sufletele putrede din
Groapa Marianelor, locul în care se duc dincolo toate energiile bărbătești. Cristoforiile!
Marin Ifrim, 28.07.2017


