I. Aldeniu: – Dragă poete Marin Ifrim, zic să începem acest dialog cu începutul, cu debutul dvs., cu prima poezie publicată.

Marin Ifrim: – Am debutat în anii `80, în revista „Familia” din Oradea, girat de criticul literar Al. Cistelecan. În acea perioadă am mai publicat versuri doar în fostul ziar Viaţa Buzăului şi în „foaia literară” a Cenaclului Al. Sahia al Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău.

I.A.: – Cam când au fost luate în seros scrierile dv.?

M.I.: – Nici acum nu ştiu dacă sunt luat în serios, însă vă pot spune că au existat nişte oameni care pur şi simplu m-au determinat să nu renunţ la scris: Emil Brumaru, Geo Dumitrescu, Alex. Ştefănescu, C. Stănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Băciuţ, Gheorghe Istrate, Puiu Cristea ş.a.

I.A.: – Ce înseamnă să fii membru al Uniunii Scriitorilor din România?

M.I.: – Faptul că aparţii acestei breasle îţi dă un pic de siguranţă individuală. Am ajuns în U.S., din orgoliu. Mă deranja faptul că unii scriau mult mai prost decât mine şi, totuşi, au fost „omologaţi” drept scriitori. Acum e posibil să fie şi alţii deranjaţi de faptul că ei scriau mai bine decât mine şi, totuşi, nu sunt în U.S. Chestiunea asta cu apartenenţa la breaslă e relativă. Nu am nici un fel de legatură profesională cu Uniunea, nu particip la şedinţe, nu plătesc nici măcar cotizaţia, nu primesc premii literare, nu cred în eficienţa şi bunele intenţii ale actualei conduceri. Regret sincer dispariţia lui Laurenţiu Ulici.

I.A.: Totuşi, publicaţi în revistele Uniunii…

M.I.: E un fel de a spune că aceste reviste sunt „ale Uniunii”. Numai realizatori lor ştiu cu câte eforturi le ţin în viaţă. Că ele apar „sub egida” Uniunii, e adevărat, însă nu înseamnă că Uniunea face cine ştie ce eforturi financiare pentru ele. Faptul că public în aceste reviste mă onorează, mă ţine în priză, mă determină sa scriu în pofida unei lenevii provinciale ce mă caracterizează şi pe mine ca pe mulţii alţii. Public destul de puţin şi doar în revistele care îmi acceptă materialele: Convorbiri literare, Poezia, Luceafărul, Oglinda literară, Tomis, Bucovina literară. Nu am publicat niciodată în România literară, deşi mi-am dorit sincer acest lucru. În schimb, această revistă mi-a recenzat cărţile. Oricum public destul de puţin.

I.A.: – Dar, căţile au fost destul de comentate?

M.I.: – Am avut satisfacţia să fiu bine receptat, dacă ţin cont de efortul minim pe care l-am făcut în aceeastă direcţie. Fiecare nouă carte a mea a ajuns la doar 3-4 critici literari. E destul. Cu un singur critic literar important te poţi trezi propulsat direct în stratosfera literaturii. Nu am avut eu norocul ăsta. Sunt mulţumit că exist, că pot scrie, că sunt luat în seamă exact atât cât este posibil. Mă consider un scriitor mediu, autodidact…

I.A.: Atât versurile destul de acide, cât şi în cartea cu tablete literare extrem de dure, să credem că la mijloc a fost vreo motivaţie anume?

M.I.: – Fireşte, sunt multe lucruri care nu-mi convin. Ele ţin de viaţa  literară din imediata mea apropriere. M-am săturat de „mameluci”, de papagali care se cred intelectuali numai pentru că participă la ,,parastase” literare. Am ajuns la vârsta la care jigodiile îmi strică buna dispoziţie numai dacă le văd chipul. Cine nu se fereşte de asemenea specimene, ori e prost, ori e prostit. În provincie ura are calităţi terapeutice. Aceşti ,,aritişti” de cartier sunt asemenea haitelor de câini, uneori chiar şi senzaţia că sunt îmbârligaţi doi câte doi, nu pentru a face o treabă serioasă, ci numai pentru a bea şi ai înjura pe ceilalţi. Mi-e silă să vorbec despre aşa ceva, prefer să scriu să-i fac „nemuritori”, să le fac surprize deosebite. Cine vrea să rămână în literatura locală, şi nu are posibilităţi spirituale să-şi încropească o „operă”, nu are decât să mă înjure pe mine.

I.A.: – Dacă cei ce sunt vizaţi vor reacţiona ?

M.I.: – Ei oricum reacţionează la orice, precum câinele lui Pavlov. Cei „vizaţi” nu prea cred că vor reacţiona, ştiu ei mai bine decât mine de ce. Stau liniştit, am „argumente”.

I.A.: – Sunteţi mulţumit de scrierile de până acum?

M.I.: – Chiar dacă sunt nemulţumit, nu am dreptate. În definitiv, mai mult de atât nu am putut. Se zice că e ruşinos să mai scrii poezie după vârsta de 50 de ani. Mai am un an şi, gata, renunţ să mai scriu poezie. Sper să mă pot abţine. Oricum, mă consider un mai bun cititor decât creator de poezie. E firesc, la câţi mari poeţi avem…

I.A.: – Despre generaţia tânără, ce părere aveţi?

M.I.: – Există mulţi scriitori tineri talentaţi, nu însă şi la nivelul judeţului Buzău. Nu dau nume, nu are rost. Literatura buzoiană există doar în coordonatele Generaţiei ’80. În această zonă există cel puţin 10 scriitori foarte buni, competitivi la nivel naţional. Ei sunt împrăştiaţi în tot judeţul: la Râmnicu Sărat, la Cislău, la Nehoiu…

I.A.: – Ce planuri literare aveţi, la ce lucraţi?

M.I.: – Nu prea lucrez după anumite „planuri”. Am început un roman în urmă cu 10 ani. Nu pot să-l termin, se pare că se va ,,termina” singur. Am şi o carte de interviuri cu actori români,

nu ştiu când va fi gata de tipar. Mi-aş fi dorit o antologie de versuri, însă e nevoie de o sumă considerabilă pentru a o tipări. Cam atât. Cele câteva piese de teatru pe care le-am scris, le consider timp pierdut.

I.A.: – Dacă ar fi să o luaţi de la început, aţi alege alt „drum”  literar?

M.I.: – Nu, nu aş mai scrie deloc. Aş face orice altceva. Pentru mine scrisul a fost un mod de a face faţă unor crize existenţiale. Atât şi nimic mai mult!

I.A.: – V-aţi implicat vreodată în politică? Cum vi se par politicienii de azi?

M.I.: – Am fost de fiecare dată la vot, cred că gestul ăsta înseamnă implicare. Politicienii sunt şi ei oameni. Nu am cunoscut îndeaproape decât vreo câţiva, oameni pe care-i respect pentru ceea ce sunt, nu pentru că ar fi politicieni, sau că m-ar convinge presa actuală că sunt altfel şi nu aşa cum îi ştiu eu.

I.A.: – Participaţi destul de activ la viaţa literară a Buzăului, deşi nu vă convin multe lucruri. Care ar fi motivaţia acestei activităţi febrile?

M.I.: – Lucrez într-o instuţie de Cultură, e normal să mă implic în asemenea activităţi. Am toate condiţiile posibile să fac ceea ce fac. Lucrurile care nu-mi convin nu au nici o legătură cu serviciul.

I.A.: – Care sunt lucrurile ce nu vă convin?

M.I.: – Sunt prea mute pentru a putea fi înşirate aici. Unul singur e de reţinut: sunt foarte puţini scriitori buzoieni care se comportă ca nişte profesionişti, muncesc mult, alcătuiesc reviste, îngrijesc cărţile celorlalţi, promovează cultura buzoiană, au participare comunitară. Ceilalţi, cei

mai mulţi, impostori întru eternitate, se comportă ca nişte fitilişti ordinari, distrug totul, dezbină. Au un comportament de indivizi fără personalitate. Eu am tot obosit să le bat obrazul, să fac apropouri străvezii, să-i „scuip” în frunte. Se pare că bieţii oameni nu au încotro, sunt obligaţi să facă ceea ce fac, dacă nu cumva or fi idioţi de-a binelea. Când îi vezi cum se recomandă cuiva că sunt “scriitori”, îţi vine să intri în pământ de ruşine. Mai rău e că unii dintre ei, cei mai proşti şi mai fără caracter, vor să hotărească soarta literaturii locale, se implică în orice, numai să se vadă că fac şi ei ceva. Nu sunt în stare să priceapă râsul din jurul lor, situaţie caraghioasă în care sunt zi de zi.

I.A.: – Ce ar fi de făcut?

M.I.: – Nimic! Doar să ne scriem în contiuneare cărţile şi să-i lăsăm pe aceşti vântură-vânt să-şi dea cu părerea despre ele, despre noi, despre tot…

I. ALDENIU

PS.: Acest interviu a fost realizat acum 11 ani, în 2005. Între timp, scriitorul Marin Ifrim a publicat încă 25 de cărţi, inclusiv două antologii de versuri, romanul şi cartea de interviuri la care se referă în discuţia noastră. A obţinut diverse premii literare şi a fost declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău. A condus o revistă literară, este secretar general al Asociaţiei Culturale ,,Renaşterea Buzoiană” şi redactor-şef al revistelor ,,Cartelul metaforelor” şi ,,Caietele de la Ţinteşti”, fiind ,,la zi” cu cotizaţia la USR şi colaborează la reviste de ţinută culturală indubitabilă: ,,Vatra veche”, ,,Convorbiri literare”, ,,Dunărea de Jos”, ,,Boema”, ,,Armonii Culturale”, ,,Melidonium”, ,,Omniscop”, ,,ASLRQ”, ,,Oglinda literară”, ,,Helis” etc. În schimb, a rămas acelaşi om intransingent şi intolerant cu cei lipsiţi de caracter, cu firile leneşe şi bârfitoare.

by

Referinţă Bibliografică

„CU UN SINGUR CRITIC LITERAR IMPORTANT TE POŢI TREZI PROPULSAT DIRECT ÎN STRATOSFERA LITERATURII…”  – afirmă poetul MARIN IFRIM –/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 mai 2016