Sortită mi-a fost dat cândva o întâmplare,
ca într-un vis-coşmar prin neguri să-ntâlnesc
un cârd pestriţ ales, de păsări zburătoare,
ce m-au găsit solie, tot omul să-l trezesc…
Trăiam un film pastel, în vis la început
cu mine solitar, privit de-ntreg soborul,
…sălbatic ca scenariu, dar paşnic conceput,
mai nici-o vietate să îşi dorească zborul…
Am perceput în triluri din liedul lor curând
eterna simbioză ce liber o-ncercară,
grăind aceeaşi limbă şi mai ales cântând
în Lumea făr-de-oprelişti, o lume făr-de ţară…
Miliarde ani uitaţi, vremuri fără Noi trăite…
Căminul lor, – Natura, – deplin le-aparţinut
şi-o-nvigorau mereu cu energii sporite,
pulsând Planetei Viaţă,…Culoare,…Conţinut…
Prin ţipăt trist şi jalnic îmi arătau acum
că nu-de-mult Veniţii, Noi, Creaturi umane
c-un egoism genetic şi-n destructivul drum
le-am mutilat din lume un tragic “Mondo Cane“…
Dintr-o dorinţă laşă, de crasă-mbogăţire
orbiţi de strălucirea prin prisme deformate
a unei lumi bolnave şi fără de simţire,
aceiaşi Noi distrus-am cu conştiinciozitate !
Aerul, Pământul, Apa, – preţios Permis de viaţă,
otrăvite bestial, permanent şi tot de Noi,
azi plângând încătuşate, ne-ntorc spatele cu greaţă
pe o Terra travestită-n tristă cloacă de gunoi !
…
Leoarcă în subconştient, brusc trezit din nou în vis
mă simţii cu Noi, dar singur, rupt în film, incoerent…
…Haos în realitate… Scump se pierde-un Paradis
ce -l ucidem Noi cu toţii…N-a fost vis…e-un act dement !…
Dan Eugen Munteanu
Bad Homburg-Germania