Jumătățile de adevăruri sunt cea mai eficace dezinformare. Herodot spune adevărul și numai adevărul, însă nu întreg adevărul. Nu a cunoscut adevărul în toată complexitatea lui. Observațiile lui despre traci sunt fragmentare și incomplete, iar uneori inexacte, astfel încât strămoșii noștri sunt puși într-o lumină falsă. Vă invit să restabilim adevărul.

Înainte de a supune acest eseu atenției dumneavoastră, am cerut părerea unui fost coleg de facultate despre mica mea analiză. Nu părerea oricui, ci a lui Simion Dănilă, cel care a tradus operele complete ale lui Nietzsche în 15 volume (ediție critică), plus că a scris cărți de cercetare lingvistică, istorie literară și câte a mai scris. A fost omagiat în Contemporanul nr 5/2018 și într-un volum omagial. Redau un fragment din mailul primit de la el: „Profesorului nostru Ștefan Munteanu, dacă mai trăia (…), i-ar fi plăcut investigația ta, fiindcă îl preocupa din Herodot exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.”

Putem începe investigația cu un fragment din ce a spus regretatul George Pruteanu în eseul JUMĂTĂŢI (Herodot şi Guizot):

«Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a istoriilor sale, în paragraful 93 (citez [zice George Pruteanu] după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef): „Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Urmând o sugestie a lui Adrian Marino, să mergem însă mai departe. Ajungem la Cartea a V-a. Ce zice Herodot acolo? La început, tot lucruri bune şi plăcute; citez din paragraful 3: „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”. Aici, însă, se termină jumătățile care se citează de regulă spre a ne auto-flata. Să citim ce scrie istoricul de acum 2500 de ani mai jos: „Dar unirea lor e cu neputință şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. Simțiți cum bate pârdalnicul de Herodot, din secolul 5 î.Cr., până în ziua de azi? Şi stați, că n-ați auzit încă toată cealaltă „jumătate”. În paragraful 6 al Cărții a V-a, zice așa, pardon: „La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viață”. Nu prea ne mai place, aşa e? Şi dacă mai citim, tot în paragraful 6 din Cartea a V-a, că „La traci există următoarea rânduială: își vând copiii pentru a fi duși peste hotare”, chiar că, din lăudător al străbunilor, Herodot devine parcă primul „denigrator” (în slujba cine-știe-căror agenturi) al neamului nostru şi al tranziției noastre dinspre of spre aoleu. Eu [George Pruteanu] n-am timp să comentez, ci doar v-am supus judecății ambele jumătăți ale observațiilor sale nepărtinitoare.»

Aici se încheie fragmentul din eseul lui George Pruteanu. Dânsul, Adrian Marino, profesorul meu Ștefan Munteanu și noi toți românii suntem intrigați de aceste citate denigratoare din Herodot. De acolo de unde este acum, George Pruteanu ne îndeamnă și ne călăuzește să facem ceea ce ne-a spus să facem: să judecăm împreună jumătățile de observații ale lui Herodot. Vom compara datele lui Herodot despre traci (Istorii, vol 2, cartea 5, paragrafele 3-10) cu ceea ce știm despre alți indoeuropeni și vom vedea din ce context istoric au fost desprinse, ca să știm cum era în realitate societatea tracilor. Vom cunoaște ceea ce nu a cunoscut Herodot și vom înțelege tracii noștri cu totul altfel decât până acum.

Se știe că structura tuturor societăților indoeuropene, din Islanda până în India, mitologiile, principiile etice și obiceiurile lor sunt surprinzător de asemănătoare. Lumea indoeuropenilor era împărțită în trei categorii sociale. Fiecare clasă socială își avea zeii săi protectori, ce serveau ca model de comportare în viață.

1. Elita din vârful piramidei sociale erau regii și sacerdoții. Cum au fost la noi Burebista și Deceneu. Zei de rangul unu: Zeus (Jupiter), Apollon și Mercur (Hermes), numit la germani Wotan, la scandinavi Odin, la indieni Vișnu.
2. Elita de rangul doi erau clasa războinicilor, nobilimea: Marte (Ares), în nord Thor, în India Indra. Primele două funcții sociale erau rezervate bărbaților și nu au divinități feminine.
3. Baza largă a piramidei sociale, clasa producătorilor: Hefaistos (Vulcan) sau cuplul de agricultori Frej și Freja din mitologia nordică. În această categorie au fost plasate divinitățile popoarelor subjugate: zeițele cele mai importante din matriarhat, asimilate ca soții sau fiice ale zeilor din primele două categorii, cât și zeitățile agriculturii, fertilității, dragostei, plăcerilor, fericirii, vieții de familie, bunăstării. Funcțiile zeităților feminine arată că rolul femeii în societate era doar pentru producție materială și reproducție demografică.

Herodot nu avea o viziune profundă și atotcuprinzătoare asupra structurii piramidale a societății tracilor și a obiceiurilor acestora, n-avea cum să știe că în cadrul fiecărei caste căsătoria se făcea după reguli stricte, altele decât la greci:

1. Regii traci, ca toți regii indoeuropeni, se căsătoreau cu fiice de regi, ca garanție a unor alianțe politice, obicei rămas până în vremuri destul de recente. Soția îi era oferită de către tatăl ei, într-un ritual solemn, cu o ceremonie sacră.
2. Războinicii, în vremurile preistorice, se căsătoreau prin răpire. Ca în legenda răpirii sabinelor. În vremurile istorice, vremea în care scria Herodot, războinicii traci, deveniți mari proprietari de pământuri, nu mai răpeau femeile, ci le cumpărau.
3. În clasa producătorilor, dacă aveau avere, mariajul era un contract economic, aranjat de părinți. Indoeuropenii care nu aveau avere se însurau după cum le plăcea lor, fără să mai țină cont de părinți. Numai la aceștia putea fi vorba de sentimente reciproce și unire liber consimțită. Numai fetele lipsite de orice avere aveau „libertatea să se unească cu cine le place”, pentru a folosi cuvintele lui Herodot, care nu știe prea bine despre cine e vorba și generalizează.

Înarmați cu aceste cunoștințe de mai sus, ca instrumente de lucru, putem trece la analiza informațiilor lui Herodot, care au fost considerate ca denigratoare pentru strămoșii noștri. Pentru textul lui Herodot, mă sprijin pe eseul lui George Pruteanu și pe ediția bilingvă din 1850 a traducerii în franceză făcută de elenistul Pierre-Henri Larcher (1726 – 1812). Vom vedea că informațiile lui Herodot, oricât de incomplete ar fi, sunt întru totul favorabile tracilor și nouă. Le comprim și le cursivez.

Herodot V.VII. zice: Tracii nu adoră decât pe Marte, Bacus și Diana. Deci: se referă la rangul doi, războinicii cu Marte și la rangul trei, producătorii cu Bacus și Diana.

Dar numai regii îl onorează în principal pe Mercur, din care se cred descendenți și nu jură decât pe el. Știm de la Cezar (De bello gallico), că la gali, zeul cel mai onorat era Mercur. Tacitus spune că germanii de asemenea îl adorau în primul rând pe Mercur, căruia îi aduceau jertfe omenești (Deorum maxime Mercurium colunt, cui certis diebus humanis quoque hostiis litare fas habent). Faptul că regii traci, gali, germani și vikingi îl adoră pe Mercur poate fi o dovadă a unei comunități de valori morale între aceste popoare. Acest paragraf exprimă cu cea mai mare claritate că societatea tracilor era structurată după același model ca societatea și mitologia tuturor popoarelor indoeuropene, cu aceleași valori morale universale, valabile din Islanda până în India.

Herodot V.III: După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniți în cuget, ei ar fi de neînfrânt. Dar unirea lor e cu neputință şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi. Tracii au nume diferite, după cantonul pe care îl ocupă. Din moment ce au nume diferite după cantoane, înseamnă că sunt triburi diferite, fiecare cu regele său. În paragrafele următoare, Herodot precizează că unele triburi trace aveau obiceiuri și credințe total diferite de ale altor triburi. Aceasta face explicabilă dificultatea de unitate a triburilor trace. Lipsa de unitate a triburilor trace nu este unică în epocă. La fel era la germani, la gali și la alte popoare de atunci. Galii au luptat alături de Cezar împotriva altor gali. Triburi germane au ajutat romanii să învingă alte triburi germane. Istoricii n-au consemnat daci, geți sau traci care să se fi aliat cu dușmanii externi împotriva altora din neamul lor. Chiar dacă tracii nu erau uniți, ei nu s-au războit între ei, ca galii, germanii sau grecii. O unire atât de extinsă cum au obținut Burebista și Decebal, nu au mai reușit nici galii și nici germanii, iar o unire atât de fulgerătoare cum a realizat Mihai Viteazul n-a mai făcut nicio altă națiune din Europa, până la Unirea făcută sub Cuza. Toate sursele antice comparate duc la concluzii în favoarea strămoșilor noștri mai mult decât a altora.

Totuși legile și obiceiurile tracilor sunt aproape aceleași peste tot, cu excepția geților (Γετέων), a trausilor (Τραυσῶν) și a celor ce locuiesc mai sus de crestonieni (Κρηστωναίων). Reținem informația extrem de importantă: cu excepția geților. Întrucât geții, trausii și ceilalți au alte legi și alte obiceiuri decât tracii, însemnă că nu sunt traci. Geții se deosebesc de traci, deci nu sunt indoeuropeni și nu pot fi nici „prototraci”, cum sunt numiți uneori, ci pot fi anteriori tracilor. Herodot îi amestecă pe geți și pe alții printre traci, la fel cum Tacitus îi amestecă pe finlandezi, estonieni, letoni și lituanieni, cu germanii, din cauza unei relative comunități de teritoriu.

Herodot V.IV vorbește de imortalitatea geților, dar nu și a tracilor. Nicio mitologie indoeuropeană nu promitea nemurirea. Deosebirea pe care o face Herodot între geți (care aveau credința în imortalitate) și traci (care nu aveau această credință) confirmă că geții nu erau indoeuropeni. Erau deci pre-indoeuropeni. Despre credința în imortalitate a geților mai sunt și alte informații, pe care Herodot le-a înțeles cum le-a înțeles el, din perspectiva pragmatică a negustorilor greci, ce se pricepeau la bani mai mult decât la nemurirea sufletului, pe care o priveau ca o bizarerie.

Cât despre obiceiurile trausilor, ele se aseamănă perfect cu obiceiurile celorlalți traci, cu excepție în ce privește copiii nou-născuți și morții. Când se naște la ei un copil, rudele lui, așezate în jurul lui, fac o enumerare a tuturor relelor la care e supusă natura umană și se vaietă de soarta neplăcută pe care o va suporta în timpul vieții. Iar când careva moare, ei manifestează veselie în timp ce îl pun în pământ și se bucură de fericirea lui că a fost eliberat de o mulțime de rele. Aici trebuie să fim foarte atenți și să nu facem generalizări pripite: nu toți tracii aveau acest obicei, ci numai trausii.

Herodot V.V: La cei ce locuiesc mai sus de crestonieni, fiecare particular are mai multe femei. Așadar numai la particularii de acolo, iar nu și la tracii din alte părți, era obiceiul cu mai multe femei. Și regele Filip al II-lea al Macedoniei vecine avea mai multe femei. Cezar a scris că Ariovist avea două neveste (Duae fuerunt Ariovisti uxores). Despre britoni, din Britania, Cezar scrie: Uxores habent deni duodenique inter se communes et maxime fratres cum fratribus parentesque cum liberis (Neveste au câte zece, douăsprezece, în comun, mai ales între frați, tați și copii). Herodot nu menționează promiscuitate sau incest la traci. Dacă ar fi fost, s-ar fi aflat și ar fi spus.

Când unul dintre ei (particularii ce locuiau mai sus de crestonieni) moare, se ivesc mari contestații între femeile lui pentru a ști care dintre ele îl iubea mai mult, iar anturajul lor se interesează cu vivacitate în această dispută. Aceea în favoarea căreia se pronunță o judecată așa de onorabilă primește elogiile tuturor. Apoi, cea mai apropiată rudă a ei o ucide pe mormântul soțului ei și o îngroapă cu el. Celelalte femei sunt foarte necăjite de această preferință, care pentru ele este un mare afront. În India erau arse toate nevestele defunctului. Acest obicei, monstruos pentru noi, dar de mare cinste în India, s-a menținut acolo până acum aproape două sute de ani, când l-au interzis englezii. Se pare că s-ar fi continuat pe ascuns. Joseph Campbell consemnează un ritual funerar, la care toate nevestele defunctului s-au îmbrăcat cu ce aveau mai de valoare, s-au coafat special și s-au grăbit să nu întârzie la ceremonia îngropării lor de vii.

Herodot V.VI: Ceilalți traci (deci nu particularii din paragraful anterior, care puteau cumpăra mai multe neveste, ci numai cei săraci) au obiceiul să-și vândă copiii, cu condiția să fie duși în afara țării. Să comparăm cu situația la alte popoare, contemporane cu tracii sau chiar în vremuri mai apropiate de noi. În Roma antică, tatăl avea dreptul să-și vândă proprii copii. Soția sa avea statutul juridic de copil adoptat, iar soțul o putea vinde ca pe orice copil. Legea nu permitea ca un cetățean al Romei să cumpere libertatea unui concetățean, așa că fiii, fiicele sau soția erau vânduți unora din afara Romei. Este de remarcat similitudinea dintre felul cum era reglementată vânzarea copiilor la traci și la romani, numai către străini. Legea dată de Romulus la întemeierea Romei, clar explicată și aplicată în tribunal de către juristul Ulpianus (170 – 223 d.Hr.), a fost preluată în codul împăratului Iustinian (527 – 565 d.Hr.) și prevedea că fiul adult al unui cetățean liber, indiferent de vârstă, de situația sa materială acumulată prin merite proprii și orice funcții înalte ar fi căpătat, față de tatăl său era nu o persoană, ci un lucru, ca un obiect neînsuflețit sau ca un animal domestic, pe care tatăl putea, după bunul plac, să-l ucidă sau să-l vândă ca sclav, absolut legal. Dacă fiul își câștiga libertatea de la noul său stăpân, revenea în proprietatea tatălui său. Acesta avea dreptul să-l vândă de trei ori, iar fiul abia după a treia eliberare (trina mancipatio) putea să își capete libertatea definitivă față de tatăl său. Situația fiului unui cetățean roman liber era mai precară decât a sclavilor, care, odată eliberați, nu puteau recădea în sclavie. Situația fiicelor sau a soției nu putea fi mai bună decât a fiilor. În Dreptul Roman, orice om liber, chiar senator sau general triumfător, nu se putea sustrage de la legea care îi dădea tatălui său dreptul de viață și de moarte asupra lui. Știm de la Edward Gibbon, că asemenea cazuri erau destul de frecvente în Imperiul Roman și că „un tată își pedepsea după bunul plac copiii săi, pentru vinovății reale sau imaginare, să fie biciuiți, să fie încarcerați sau exilați, să fie trimiși la munci forțate, în lanțuri, la fel ca și cei mai de jos dintre sclavi.” Situația copiilor la tracii nu era cu nimic mai vitregă, ci poate mai bună decât a copiilor din orice familie din întregul Imperiu Roman.

Putem înțelege de la Herodot că tracii făceau un fel de contracte pentru export de forță de muncă. La fel se făcea în toată Europa chiar și în vremuri destul de recente. Familia recrutului pentru războaiele regilor Franței sau ai altor țări primea o pungă de bani, ca o compensație avantajoasă pentru că rămâneau cu unul mai puțin la muncile câmpului. Compania Indiilor Orientale din Suedia (1731 – 1813) recruta marinari și dădea părinților tânărului o pungă de galbeni. Tracii își vindeau copiii acum două milenii și jumătate, desigur în speranța unei vieți mai bune pentru copii, însă elvețienii au vândut, în secolul al XIX-lea și al XX-lea, sute de mii de copiii elvețieni, din părinți elvețieni sadea. Copii vânduți de proprii lor părinți sau răpiți în mod legal de către statul elvețian pentru a fi vânduți ca sclavi plasați la alți elvețieni, industriași sau la familii particulare. Sclavii din antichitate aveau anumite drepturi legiferate, dar copiii elvețieni nu aveau niciun fel de drepturi. Unii dintre acești copii încă mai trăiesc și au depus mărturii despre bestialitățile și abuzurile sexuale la care au fost supuși în propria lor țară, de către compatrioți, de aceeași religie creștină. Puteți căuta pe Internet Suisse : enfants placés, les dossiers de la honte (Elveția: copii plasați, dosarele rușinii) <https://information.tv5monde.com/info/suisse-enfants-places-les-dossiers-de-la-honte-30963> Iar la acest link <https://www.rts.ch/info/regions/9377399-les-enfants-places-peinent-a-reclamer-leur-du-malgre-la-date-butoir.html> din 2 martie 2018, scrie: Les enfants placés de force avant les années 80 dans des familles ou des foyers ont jusqu’au 31 mars pour demander une contribution de solidarité. Mais ils peinent à faire une démarche qui leur est difficile. (Copiii plasați cu forța înainte de anii 1980 în familii sau în cămine, au termen până la 31 martie [2018] să ceară o contribuție de solidaritate. Însă ei au dificultăți pentru a face un demers care le este dificil.) Puteți găsi nenumărate site-uri ce denunță crimele de acest fel ale Elveției, ale statului elvețian, ale elvețienilor contemporani cu noi. https://www.youtube.com/watch?v=w1NmKgnaePY

Pe vremea lui Herodot, exportul de copii traci era floare la ureche pe lângă mârșăviile Elveției contemporane.

Tracii nu veghează asupra fiicelor lor și le lasă libertatea să se unească cu cine le place. Informația se poate referi numai la clasa producătorilor fără avere. Așadar cei mai săraci aveau o mentalitate comparabilă cu a lumii civilizate de azi.

Dar ei își păzesc cu strășnicie femeile și le cumpără scump de la părinții lor. Este vorba de clasa de rangul întâi, regi, regișori, preoți și rangul doi, războinici adică nobilii, aristocrați.

Nimic nu e mai frumos în ochii tracilor ca trândăvia, nimic mai onorabil decât războiul și jaful, nimic mai umilitor decât munca câmpului. Foarte importante precizări. Aici e vorba de rangul doi, războinicii (cu Marte), care trăiau din jefuirea celor de rangul trei (cu Bacus și Diana), adică agricultorii, pe care îi disprețuiau și îi umileau. La fel trăiau aristocrații în Galia lui Cezar, la germanii lui Tacitus, la vikingi sau la perși și în India, din războaie inter-tribale și disprețuiau pe cei din categoria a treia, a agricultorilor. Disprețul elitelor sociale din diferite țări europene față de țărani, nu a dispărut nici în zilele noastre.

Trec peste paragraful VIII cu funeraliile la cei bogați, din care rezultă că nu toți tracii aveau aceleași ritualuri funerare. Herodot nu vorbește și de ritualurile funerare ale tracilor săraci, nu le cunoștea, deși aceștia puteau fi mai numeroși.

Herodot X spune că: albinele umpleau teritoriul de la nord de Dunăre. Se știe din multe alte surse că dacii aveau albine și vindeau miere negustorilor greci. Și totuși Herodot se îndoia de valabilitatea acestei informații, contrazisă de o altă informație, cum că albinele nu puteau suporta frigul de la nord de Dunăre. Această inadvertență pune sub semnul întrebării seriozitatea informatorilor săi greci despre clima la nord de Dunăre.

Informația lui Herodot asupra albinelor este corectă, deși e exprimată bombastic (albinele umpleau teritoriul). El se îndoiește de valabilitatea acesteia, dând crezare informației false pe care o primise, că albinele nu puteau suporta frigul de la nord de Dunăre. Cum putea el să înțeleagă fenomenele sau aspectele sociale, religioase și morale ale tracilor, ce sunt mult mai abstracte decât albinele și frigul? Vedem cât de incomplete și chiar inexacte sunt cunoștințele lui Herodot, încât el însuși contestă informația corectă, dar exagerată, pe care o primise despre albine. Se vede cât de limitate și în afara contextului real erau informațiile lui Herodot, uneori false.

Herodot face confuzii între datele ce se referă la o categorie socială sau alta a tracilor. Dintr-un aspect, ce era specific unei singure clase sociale, grecii au făcut generalizări nejustificate asupra tuturor tracilor. Războiul și jaful era onorabil numai pentru războinici și pentru regi. Nu putea fi onorabil și pentru cei jefuiți, din categoria producătorilor, care erau majoritatea societății. Când nu era război, războinicii trândăveau. Numai războinicii și regii considerau munca câmpului umilitoare. Aceeași mentalitate era la toate popoarele indoeuropene. Nu toți tracii își vindeau copiii, ci numai cei mai săraci, care făceau export de forță de muncă, așa cum se făcea la Roma și cum s-a făcut în multe țări occidentale chiar în vremuri moderne, recente, contemporane cu noi. Nu toți tracii își cumpărau nevestele și le păzeau cu strășnicie, ci numai cei bogați, dintr-un singur trib tracic. Nu toți tracii își lăsau fetele să se unească cu cine le plăcea lor, ci numai cei care nu aveau nicio avere. Cei mai săraci erau moderni sau emancipați avant la lettre.

În concluzie, Herodot ne ajută să știm că strămoșii noștri traci aveau o societate elitistă, temeinic alcătuită, clar structurată ierarhic și piramidal, consfințită prin religie și aveau aceleași valori morale ca toate popoarele indoeuropene de atunci, din nordul Europei până în India. Fiecare clasă socială își avea modelul său etic în zeii săi protectori, care inspirau virtuțile acelei clase sociale și justificau acțiunile tracilor. Principiile lor etice erau unanim valabile în întreaga lume indoeuropeană a acelor vremuri. Nu avem motive să ne rușinăm de strămoșii noștri. Erau cel puțin la fel de virtuoși și de onorabili ca toți indoeuropenii.

Am constatat aici împreună că mărturiile lui Herodot nicidecum nu sunt spre rușinea tracilor sau a noastră, ci doar sunt incomplete. Strămoșii noștri alcătuiau o societate la fel de strict structurată ca a tuturor popoarelor indoeuropene de atunci. Grecii nu puteau înțelege corect moravurile din societatea tracilor, care era clădită pe alte criterii etice decât ale lor. Societatea și mitologia greacă nu aveau o structură la fel de clară ca a tracilor sau a altor indoeuropeni, ci aveau un amestec de cultură indoeuropeană, cu puternice influențe din afară, de prin Orientul Apropiat, aspect pe care îl prezintă și limba greacă veche. Modelul de elitism indoeuropean al tracilor, de neînțeles pentru Herodot, era realism politic. Elitismul indoeuropean, în care era educat Alexandru Macedon, a răsturnat democrația greacă și s-a impus în întreaga lume elenizată, cât și în istoria ulterioară a tuturor popoarelor din Europa. Ideea grecilor cu democrația ar fi bună, însă Istoriei nu îi plac ideile bune.

Mă simt dator să aduc un omagiu înaintașilor noștri, printre care profesorul meu Ștefan Munteanu, George Pruteanu, Adrian Marino și tuturor celor pe care i-a „preocupat din Herodot exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.” Nu ne convenea, pentru că în școli s-a predat așa cum s-a predat. Acum, când atât eu cât și dumneavoastră știm ceea ce știm, problema rămâne cum se va preda de acum înainte în școli despre tracii lui Herodot? Cum transmitem cunoștințele noastre despre strămoși și despre identitatea noastră ca români, la generația tânără? Cum ne facem datoria față de străbuni și față de strănepoți? Eu am încercat aici să-mi fac datoria pe cât am putut, pentru restabilirea unui adevăr istoric. Dacă eu am putut așa de puțin, oricine altcineva va putea cu atât mai mult și mai bine. E rândul altora, mai tineri și mai competenți, să facă ce știu ei și ce le spune inima că trebuie făcut pentru identitatea și demnitatea lor, cât și pentru demnitatea urmașilor lor. Sunt sigur că fiecare dintre noi își va face datoria pe cât va putea mai bine. Știind cât mai bine din cine ne tragem, vom ști mai bine cine suntem. Vor ști și străinii cine suntem și cum să ne privească.

VICTOR RAVINI

by

Referinţă Bibliografică

Victor Ravini: Jumătăți de adevăruri despre traci la Herodot/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 octombrie 2019