1.- Mândria
Se mai cheamă şi “fudulie”. Ca un fel de, mă scuzaţi …boaşe! Mândria noastră, fudulia noastră, are varii expresii. De la individ la individ! Exprimăm chestii vituperante despre unii sau alţii, despre nemţi, francezi, evrei sau americani cu o tentaţia de a ne sustrage de sub blamul pe care-l proferăm, oricare-ar fi el! Sau despre amici, mai mult sau mai puţin, despre vedete sau despre maşini sau petreceri pe care unii “le-au” sau nu “le-au reuşit”.
Chestia mândriei este ca de fapt toate celelalte păcate, specială şi evident unică.
Mândria asta, animă, alimentează, face servicii şi deservicii, tipilor sau tipelor din top. N-am reuşit să identific un “pălmaş”, “un biet sărman” dedat la mândrie. Poate “ocoş!”, ardelenii zic astfel. Dar ei se mândresc cu ce fac, cu ce sunt, cu ce reprezintă! Mândria noastră modernă este un accesoriu, după imaginaţia mea, perfid! Te saltă dintr-o băltoacă. E just, având în vedere efortul. Dar te face să uiţi băltoaca!
Ea este importantă când ai de-a face cu tine, cu semnificaţia ta, cu familia sau cu neamul tău! Dar dacă “ei” sunt un grup care a anulat 77 de vieţi, fie ele şi mafiote? Dar dacă tu eşti mândru, doar de cele 3 tablouri pictate sau 4 poezii publicate, sau “5 goluri la Naţională?”
Până la coadă, tot dubitativul ăsta, de e sau nu e un păcat, se închide cu concluzia că ar trebui să fim mândri de ce am făcut bun şi să nu ne mai fălim cu toate găinăriile care ni se întâmplă, mai mereu din cauza noastră!
Zicea una mai grăsuţă, că “întâmplare există numai în aparenţă!”
- Invidia
Toate aceste opinii pleacă de la evaluarea despre “subiectiv”. Mi-o asum şi “dau din clanţă“ în continuare!
Invidia este ceva ce ne demolează, de obicei. Din această cauză nu prea putem trăi confortabil, aceia care trăim! Respectul pentru realizări care le depăşesc pe-ale noastre ne înceţoşează puţin privirea, şi dacă nu suntem pe fază, se transformă în invidie, fără explicaţie. Este un fel de cădere individuală, puţin josnică, dar caracteristică acelora care îşi găsesc mai dificil împlinirea, reuşita sau …succesul.
Invidia este un fel de oboseală personală neînnodată. Când înnozi ceva, legi, dai o punte, o legătură la ceva. Când nu, ţi-e ciudă. Și micimea te împinge la invidie. Te râcâie până şi limitele tale!
Se întâmplă, dar “nu se face”! Personal, am un prieten fundamental, egal cu mine, care sclipeşte cu mult mai mult, e un tip de cea mai înaltă clasă! Pe bune!
Iar eu, pe cuvânt de onoare, mereu mă străduiesc (deci sunt un păcătos clasic, eu însumi!) să nu-l invidiez, ci doar să-l admir! Pe bune!
- Iubirea de arginţi
Prin tinereţea mea exista un termen: “Mafoame”. Nici acum nu ştiu ce însemna bine, da’ era clar, sugera, vorbea de un insaţiabil. De fapt, în instituţia militară care tocmai, când ne creştea, când ne educa, după chipul şi asemănarea… tuturor ne era foame.
Deşi, aparent distanţat de subiect, foamea nu are legătură cu arginţii, pasiunea ulterioară, de aici pleacă de cele mai multe ori, pentru că nu toţi trăiesc evoluţia oarecum boemă a lui Niculae Moromete, horticultorul, ci mai ales, aleg cariere dedate Prigoanei cu gunoaie, sau Columbenilor, D.D.D.Diaconeştilor şi de ce nu, celebrului “showbiz” pe care dacă m-aş apuca să-l listez, n-aş termina nici pe 49 de file în format A-4.
“Vanitas vanitatum” e …fumată! Glorii incomensurabile s-au topit în vremi doar din cauză de arginţi. S-au vândut, care pe prea puţin, care pe exagerat de mult!
Sub ochi, ne moare spectacolul lumii, prea puţin plătit.
‘Jde mii de hectare de “environment” se duc la dracu’ duios în fiece secundă!
Sute sau mii de indivizi inutili se fac că fac artă (da’ pe bani!) sau ceva asemănător în fiece secundă!
Grupuri mascate de binevoitori, vânduţi sau cumpăraţi, se fac văzuţi ca sportivi, în fiece secundă!
Groaza că avem conturile din bănci “prea subţiri”, ucide imbecili în fiece secundă!
Totuşi nimeni nu ne întreabă: ”Da’ cu dragostea cum stai?”
- Desfrânarea
Aici, cred că un recent film despre Larry Flynt, şmecherul ăla care a inventat, peste Playboy, revista Hustler, ar putea susţine mai substanţial ceea ce nu vreau eu să susţin.
Pentru că exista în demersul lui, o mai convingătoare manieră de a susţine că există mai multe rele condamnabile decât acesta. Nu agreez nici pe departe ideea, dar trebuie să distanţăm cele câteva mii de ani de la emiterea “listei”, până la inexplicabilele de mai târziu, avioane, antimaterie, tanga, laptop, vilbrochen….
- Lăcomia pântecelui
Pentru că, generic se întâmplă de Paşte şi de Crăciun, şi cu unele excepţii marcate ca nunţi şi botezuri, îndrăznesc să mă opun, nu fioros, acestui număr 5 (cinci). E vremelnic! El nu trebuie lăsat să se consolideze. El este vecin cu foamea de arginţi, el este doar pasager! Când este pasager! Când nu, sugrumaţi-l că bine nu face!
- Trândăvia
Acest păcat este mişel. Poate cel mai mişel. De ce? Pentru că ne anulează! Noi existăm doar pentru a nu fi trândavi! Nu sunt socialist, populist cau altfel de…. ist. Deşi cred că ceva minute de lene, acolo, fac foarte mult bine, acest păcat, atunci când devine păcat, este aproape groaznic. Atunci când se apropie, languros, alunecător, perfid, uitaţi-vă în ochii lui semideschişi care vă tentează, vă invadează, şi…daţi-i FLIT! Seamănă cu şarpele Kaa din desenele animate cu Cartea Junglei, este mai mârşav decât drogurile.
Tentant şi avid să absoarbă, păcatul, ca toate păcatele, mânjeşte! Iar mama mea şi toate mamele din lume, incluzând-o pe cea a copiilor mei, le atrag de obicei atenţia boboceilor: nu vă murdăriţi!
- Mânia
Nu ştiu cine a pus-o pe asta la coadă, dar este o mizerie cel puţin egală cu toate celelalte.
In primul rând este ruşinoasă pentru că ne conduce! Iar noi avem ambiţia de a ne conduce singuri, de când lumea! Pe urmă, pentru că este …de circumstanţă, adică acu’ e, acu’ nu e….nu ne prea bazăm pe ceva! Iar unele finalităţi chiar ne fac să ne ruşinăm!
Probabil nişte frustări duc la asta, poate unele ambiţii nevalidate, sau de ce nu, chiar o poziţie socială, puţin mai înaltă, care te face să uiţi că frate-tău, deşi e un tip onorabil, e cizmar…Foamea, veşnica foame ne sperie şi nu suntem în stare să controlăm spaimele astea viscerale, care provin dintr-un trecut extrem de îndepărtat şi extrem de acceptabil deşi la nivelurile Armani, ni se cam pleoşteşte cravata! Vrem cu tot într-adinsul să dominăm. Ceva! Pe cineva! Orice! Să-i arătăm noi lui!
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..