așa-mi șoptea Nefirea
Iubesc o viață albă ca o mireasă
spun
că o cunosc aevea din palma mâinii stângi
acolo-i din născare
sub umărul cel bun
într-o cută a pielii spre degetele lungi
frică mi-e de sânge
poate-i de neom
încă posed corpul pe care îl voi pierde
am morbul preschimbării înscris în cromozom
astăzi celula-i carne
mîine va fi iarbă
verde
-adună-te în trupul în care știi să fii
și lasă albul pielii să orbiteze spații !
așa-mi șoptea Nefirea
pe creanga dinspre zi
sub care-mi agățasem un vid de respirații
POT SĂ RĂSAR LA GERMINAREA OREI
cel creat sunt eu
sunt focul vieții fumul
rostul celulei pielea cărnii haina
miraj al respirării
am cordul numai unul
templu în lumea sângelui
sunt taina
pentru auz pun talpa pavilion cărării
o îmbrac în haina gleznei într-un vers
pot să-i închin repausul mișcării
încremenită-n praful ei nemers
pot să vorbesc cu îngerii uneori
o tăinuită vorbă ca-n tencuială sfinții
să învolburez cu apa oglinzii un fior
pe care îl dă roua
pajiștilor minții
pot să zăresc ecoul în cuvânt
cu lumina care-o varsă meteorii
pot să-mi trăiesc căderea spre pământ
și să răsar
la germinarea orei
cu lanțul rugăciunii
m-ai pus să îmi măsor înaltul cu adâncul
cu bolta epidermei pacea de sub pini
sunt plantă mișcătoare
am frunzele pe gânduri
cu tot mirosul florii nespus în rădăcini
celulele-și ascund dorințele-n membrane
în patul citoplasmei doarme un înger viu
agăț cu disperare de marginea icoanei
cu lanțul rugăciunii
viața pe care-o știu
spuneai că tristețea e moarte trecătoare
vegheată la chindie de un înger împietrit
speranțele
salve cu onoruri militare
în cinstea condamnatului la viață
nemurit
aș putea fi
aș putea scrie cu umbra fără chip
sunt un condei de oase
cu degetul peniță
dar viața curge valuri în pagini de nisip
și vântul îmi culege poemele
din viță
aș putea cânta în vers de frunză albastră
dar îmi e palma frunză și trupul un copac
stau cu pleoapa trasă pe ochiul de fereastră
pervazul buzei arde în flăcări
să îl tac
aș putea fi pictor cu penel de flori
sau ruda cea de iarbă
cu penel de verde
de nu mi-ar crește frunze verzi
și-adedseori cu umbra ei uscată
tulpina nu m-ar cerne
FRUNZIȘUL ROȘU AL SÂNGELUI TĂU VEȘTED
pe unda necuprinsului
eteric ți-a fost trimis din marele Nimic
un înger
ochiul tău din întuneric
în hamacul pleoapei adormit
îți va roti sprâncenele în cerc
cât să le facă țeavă ghintuită
să-ți plece glonț privirea
înroșită ca din spirala scorburii
de melc
cândva
îți va ține umbra după umeri
va mângâia meningele pe creștet
-câte apusuri va chema să adune
frunzișul roșu al sângelui tău
veșted ?
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..