La granița dintre trăirea eului și propria mitologie poetică, Camelia Cornea proclamă cu multă dezinvoltură „Eu am văzut întunericul / înaintea erei mele”.
Spiritul odiseic, lucid al poetei denotă o exigentă măsură a decantării zonelor profunde ale poeticului, într-o lume întoarsă la originarul hiperbolizat și exibat al convulsiilor evanescente: „între cer și pământ / e ora când demonii / încearcă să mă convertească / cu seducții fecunde”.
Substratul biografic al scrisului devine un prilej semnificativ și semnificant de interpretare a claustrării, a tresăririi și nostalgiei paradisiacului. Interioritatea melancolică și efervescentă poartă stigmatul crizei tensionate dintre stările de spirit, permanent activate de o memorie orgolioasă și temătoare în același timp. „Înfrunt demonii / umblu cu dalta / pe neuroni” reflectă acea stare de spirit a eului, fără nicio grilă prestabilită, prin care se întrevede o parte din adevărata fizionomie a spațiului rămas fără nici un reper. Nu pentru mult timp însă: „Cele mai grele închisori / sunt fără pereți / acolo ucidem lumina / în fiecare zi”.
Trecerea de la conștiința limitei eului la acea dedublare capabilă să confere o maximă concentrare a emoției nu este una ușoară. Într-o căutare continuă a propriilor percepții, poeta preferă sinceritatea tranșantă în locul grohotișurilor fade, prăpăstiile adânci dintre real și ireal, spre a ilustra mai bine avatarurile timpului-cascadă, cu aurora cathartică menită a deghiza ființa ambiguă, provizorie: „în cea mai albă noapte / îmi voi elibera mustangii din piept / să zburde liber / peste oasele iubirii și ale durerii”. Asemenea stări sunt redate cu voluptate și capătă o autentică patină de trăire aservită inefabilului, cu dese contrapuncte de reflexivitate, într-un timp ce curge imperturbabil dinspre trecut înspre viitor: „Aripi / deasupra nepăsarea / roată sunt îngeri / cântă un menestrel / poemul altei vieți / norul cărare nimicului / renaște”.
Scindarea conștiinței ca expresie a incapacității unei împliniri domestice pare a-și avea rădăcinile într-un dualism funciar ce nu se definește pe sine decât în fața unor destrămări trăite de eul liric, aflat de multe ori la latitudinea climatului transcendent: „sunt reflexia ta / de astăzi de mâine / statică și constantă / în oglinzi diforme”.
Camelia Cornea este poeta voluptăților disimulate și a metamorfozelor iubirii. Dar această dialectică a cunoașterii lumii prin eros, a așteptării și a pândei încordate estompează iluzia propriu-zisă, conducând la o viețuire poetică între etern și efemer, de o originalitate aparte.
—————————
Daniel Mariș
by 
 |
Referinţă Bibliografică |
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..