DESTINUL CĂLĂTORULUI  de ELENA  ARMENESCU

PERSONALITĂȚI ȘI VOIEVOZI ROMÂNI, IUBITORI DE NEAM, MĂRTURISITORI DE CREDINȚĂ -referințe la volumul DESTINUL CĂLĂTORULUI, de Elena Armenescu

Apărut la editura RAWEX COMS, București 2025, volumul de față cuprinde două părți. Prima parte se referă, așa cum anunță și titlul, la „Destinul călătorului” și include o serie de eseuri, de gânduri personale, de mărturii, de așa-zise „explicații” la ceea ce autoarea consideră a fi „pământ de stea și duh îngeresc”. Partea a doua, după un început prin care suntem avertizați că „vedem așa cum suntem”, continuă cu două subcapitole: „Personalități artistice” și „Voievozi români”.

În  „Cuvântul autoarei”, aceasta face o diferențiere semantică între „destin” și „Providență”, înțelegând prin primul „consecințele ignoranței noastre”, adică acceptarea întâmplărilor vieții ca atare, fără ca noi să depunem vreun efort pentru  a îmbunătăți lucrurile rele;  prin „Providență”, autoarea înțelege „consecințele luminii noastre interioare și a tot ceea ce am făcut bun” (pag.10), cu alte cuvinte, prin rugăciuni și fapte bune, creștinești, putem îndupleca Pronia divină, Providența. Ar fi aici un raport de reciprocitate omul se roagă la Dumnezeu-Creatorul său, fiind de datoria sa de creștin, iar Dumnezeu îi ascultă cererile și-i dă o viață senină , liniștită, ferindu-l de tragedii.

Întunericul trebuie combătut, mai ales cel de ordin interior.  Lupta cu umbra, cu întunericul, zice autoarea, aduce înțelepciune. Este o sinteză între filozofii, între diferite concepții la tot felul de popoare și culturi: greco-romană, hindusă, iudeo – creștină, pe aceasta din urmă considerând-o superioară celorlalte, pentru că este divină.  Elena Armenescu încearcă o definire metaforică a „călătorului”, pe care îl numește „pământ de stea” și „duh îngeresc”, dar, în egală măsură, pe cât de evocatoare este metafora, ea trimite totuși, la un adevăr biblic, la modelul uman propus de Dumnezeu în Cartea Facerii din Biblie.  Acești „călători” pe care autoarea ne propune să-i evaluăm cu ochi critic, sunt personalități marcante atât în plan național, cât și internațional și, mai ales, de ținută spirituală, moral-religioasă :    „Dubla canonizare la Vatican : Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Ioan al XXIII-lea” ; „Fericitul Vladimir Ghika și Catedrala Notre Dame”   „Arhimandrit Mitrofor Vasile Vasilache, pretutindeni doctor al sufletelor”.

Ghidul, motorul călăuzitor al tuturor acestor personaje-călătoare prin lume este iubirea , în sensul biblic, acela de a face bine aproapelui, de a-ți iubi semenul „ca pe tine însuți”, cum ni se spune într-o binecunoscută pericopă evanghelică.  Iubirea adevărată este jertfelnică, după modelul suprem, Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru o întreagă umanitate trecută, prezentă și viitoare. Autoarea are cunoștințe biblice temeinice, proza sa abundă în citate din Sfânta Scriptură, iar acest lucru conferă stilului său o distincție și o eleganță remarcabile. Cunoștințele sale derivă din lecturi variate, fie biblice, fie literare, fie  filozofice, fie din psihologie. D.e., personajul biblic Iona este corelat atât cu piesa de teatru „Iona” a lui Marin Sorescu, cât și cu predica ținută de Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, în catedrala arhiplină timișoreană, dar și cu scrierile, cercetările lui Karl Jung.

Autoarea este de profesie medic, absolventă a Facultății de Medicină Timșoara. Este de asemenea o mare iubitoare de călătorii, atât în plan spiritual, cât , și mai ales cele în diverse țări, locuri, continente. Călătorind ca medic în locurile natale ale zeului medicinei, Asklepios, adică în Grecia, Epidaurus, autoarea ne introduce și în istoria și mitologia Grciei antice, transcriind în acelați timp și „Jurământul lui Hipocrate”, varianta originală, dar și cea din zilele noastre. În toate articolele, eseurile care compun acest volum, lecturile autoarei din domeniul medicinei, literaturii, filozofiei dau măsura unui suflet armonios, a unui om marcat de rafinament și șlefuire intelectuală.  De asemenea, ideea de prevenție, de îngrijire și de iubire necondiționată față de semenii aflați în suferință, transpare clar, este o idee călăuzitoare a medicului Elena Armenescu.

Cel mai mult o impresionează pe autoare suferințele intelectualilor noștri din închisorile comuniste. Dar există și un remediu pentru această suferință atroce și anume credința în Dumnezeu. Exemple: „Rezistența prin credință- preoți români în închisorile comuniste” ; „Medici trecuți prin închisorile comuniste  pe care i-am întâlnit” ; „Studenții, victime ale închisorilor comuniste”. Cu alte cuvinte, o altă trăsătură a portretului călătorului, în viziunea Elenei Armenescu, este credința, Ea îi dezvoltă o latură morală de netăgăduit și îi dă puterea de a merge mai departe, de a depăși răul, întunericul, de a redeveni „fiu al luminii”, cum zice Mântuitorul în Evanghelia lui Ioan. Eseul  „Arhimandrit Mitrofor Vasile Vasilache, pretutindeni doctor al al sufletelor” prezintă portretul unui „mare pastor, exemplu de viață duhovnicească, de răbdare și credință” (pag.109).       i și intelectualii vremii, despre „isihasm” și „isihie”, autoarea aduce în fața noastră imaginea unui adevărat sfânt. În final, ca semn de prețuire și recunoștință, aceasta încheie eseul cu poezia proprie „Trezește-te-n iubire” (pag.110).

Referitor la misionarismul creștin  , autoarea evocă entuziasmul cu  care actorul Dan Puric a vorbit în biserică, după predica părintelui, citând din Petre Țuțea și Mihai Eminescu. Țuțea spunea că „doar în biserică afli ce fel de om ești cu adevărat”, iar Eminescu că :  „Biserica este maica poporului român”.  Actorul și-a încheiat pledoaria astfel   îndemnul creștin este acela de a te pregăti. Sunt oameni care, după viața asta, pun punct și alții care pun virgulă. Creștinul pune virgulă (pag.268).

Menționând idei despre dragostea jertfelnică, dăruirea și salvarea sufletului, Dan Puric vorbește implicit despre “frumusețea sufletească a poporului român” (pag.265). Despre intelectualii români plecați în exil în timpul perioadei comuniste, în S,U.A. și Canada, Elena Armenescu vorbește impresionant în eseul „Exilul intelectualilor”, eseu care este strâns legat de încă alte două : „Începutul unei aventuri cu destinația Canada”  și „Cronica săptămânii culturale”, în care autoarea relatează vizita sa în Canada, în anul 2019, împreună cu poeta Claudia Voiculescu și întâlnirea lor cu o serie de scriitori români aflați acolo, prieteni și colaboratori la diferite publicații și inițiatori ai activității culturale „Câmpul românesc Hamilton-Canada”; despre aceste manifestări culturale, autoarea spune că „sunt un exemplu de necontestat în promovarea adevărului istoric și a culturii române” (pag.178).

În eseul intitulat „Natura ca un templu”, autoarea vorbește pe înțelesul tuturor despre Biblie, despre felul cum l-a creat Dumnezeu pe om, despre relația protopărinților noștri cu natura, pentru ca apoi să ajungă la metodele naturale și puterea tămăduitoare a plantelor, explicate de domnia sa împreună cu marele cercetător Ovidiu Bojor în volumele din seria „Medicină și terapie naturală pentru toți”. Elena Armenescu lansează și un îndemn:  „Să dăm viață anilor, nu doar ani vieții” (pag.251).

Părăsind stilul concis și sobru din eseurile în care autoarea realizează portrete admirabile ale unor oameni care și-au depășit propria condiție și suferință, intrând în panteonul mărturisitorilor de credință, ca niște adevărate halouri de lumină, Elena Armenescu face dovada unuj admirabil talent de povestitor în schițele “O viață romantică – Pressura Bellu” și „Lecția mării”. Autoarea se dovedește a fi la fel de bună mânuitoare a condeiului în proză, ca și în poezie. Cea dintâi schiță ne poartă în vremurile apuse ale aristocrației bucureștene, educată și manierată. Pressura  are legătură și cu familia și ținuturile natale ale autoarei, un motiv în plus să o citim mai atent și să fim impresionați.

Cealaltă schiță, „Lecția mării”, propune o lectură modernă plurivalentă a episoadelor ; înotătoarea curajoasă și salvată de la înec prin propriile forțe și cunoștințe este un adevărat alter-ego al autoarei. Concluziile pe care aceasta le extrage din „lecția mării” sunt legate de răspunsurile pe care și le-a dat singură la întrebările privind divinitatea, meditația, rugăciunea.

Partea a doua aduce în fața cititorului personalități de geniu ale culturii noastre : Eminescu , Brâncuși, Enescu, dar și câteva portrete ale marilor voievozi : Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, regina Maria, adevărate modele de iubitori de țară și credință. Elena Armenescu îl numește pe  Eminescu „românul absolut”, o expresie folosită de românul Petre Țuțea, vorbind despre „modul cum s-a dăruit pe sine pentru a da glas durerilor, năzuințelor și dramelor neamului românesc, cu a cărui soartă s-a identificat” (pag.280). Pe Brâncuși , autoarea îl consideră un „inițiat” în mitologia și cultura tradițională a multor popoare, îndeosebi în cultura populară română ; ea îl numește „sculptor al gândului și sufletului” și citează pagini întregi din cugetările și maximele sale ca de exemplu :  „Nu pasărea vreau să o redau, ci harul ei, zborul , elanul”.               „Dumnezeu este în opera ta. Ea este magică”.  „Nu mai sunt demult al acestei lumi, sunt departe de mine însumi, desprins de  propriul meu trup mă aflu printre lucrurile esențiale”.   „Nu vom fi niciodată destul de recunoscători față de pământul care ne-a dat totul”.

Despre George Enescu, Elena Armenescu, spune că a fost „un mare patriot și luptător pentru ridicarea culturală a poporului nostru (…) Povestea lui George Enescu este cea a unui geniu al zbuciumului muzical (…) el nu a încetat niciodată să trăiască altfel decât prin muzică”. ( pag. 301). Autoarea îi  aduce un omagiu  prin poezia proprie „Vioara”.  Înainte de a-i elogia pe voievozi, Elena Armenescu acordă un spațiu important savantului român Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei în 1921 și celebrării a 90 de ani de la această epocală descoperire, în Aula Mare a Academiei Române, la 8 noiembrie 2011, conferință la care ea a participat personal.  Cât despre voievozii români, apărători de neam și de credință, Elena Armenescu are numai sentimente de admirație și de profund respect.

Mihai Viteazul „a fost apărător al creștinismului, iar în bătălii purta după sine un cort de slujire-paraclis  de războinic.A murit ca un martir, rostind un psalm din Psaltire. Afost dăruit credinței, fără să se opună sau să protesteze? Dușmanii, prigonitorii și călăii lui crezând  zvonul că, de rămâne în viață se va încorona la Constantinopol ca Împărat al Răsăritului, i-au pus gând rău, care până la urmă l-au făptuit” (pag.321). Societatea Internațională „Dacia Revival” a dedicat un congres în anul 2010 lui Mihai Viteazul (Malus Dacus), la care autoarea a participat cu lucrarea inclusă în volumul de față : „Mihai Viteazul, primul unificator al provinciilor românești”.   În final, ea  îi dedică poezia „Călugărenii” din volumul „Memoria statuilor”. De asemenea, sunt elogiați și Ștefan cel Mare și Sfânt și Neagoe Basarab, ctitori de biserici și apărători de țară și credință. Ambilor principi autoarea le dedică poezii : „Ce- i de făcut , Măria-Ta ?”, pentru Ștefan cel Mare și „Cântul X” pentru   Neagoe Basarab.

Lui Constantin Brâncoveanu, Elena Armenescu îi dedică eseul „Constantin Brâncoveanu domn al culturii europene și sfânt ortodox”, elogiind vasta sa cultură pentru epoca aceea, dar și, mai ales, moartea sa martirică, împreună cu fiii săi și cu ginerele său, pentru credință. Biserica ortodoxă română i-a canonizat la 300 de ani de la acest eveniment tragic și singular. Brâncoveanu a creat în artă „stilul brâncovenesc”, realizând o sinteză între elementele artistice orientale și occidentale. Despre sfințenia lui, autoarea spune : „El este un sfânt prin tăria de a crede în glasul Regelui Unic care cheamă la ieșirea din întunericul ce seamănă spaime și intrarea în Tara adevăratei Libertăți, în regatul făgăduit și sfințit de jertfa  Mântuitorului, jertfă pe care Brâncoveanu a urmat-o fără preget” (pag.340).

Autoarea îi dedică poezia „Brâncovenii – Sfinți Mucenici”.  Ultima mare personalitate istorică despre care Elena Armenescu scrie este regina Maria. Dorind să se înformeze cât mai bine despre rolul societăților de Cruce Roșie din perioada primului război mondial, Elena Armenescu s-a aplecat asupra acestei figuri  ilustre din punct de vedere al medicului, apoi informațiile s-au adăugat treptat și au scos la lumină chipul reginei Maria , aflată la cârma țării într-o perioadă tulbure. Alături de regele Ferdinand, ea a contribuit la unirea tuturor provinciilor românești.Ei sunt supranumiți Regii Unirii, din orașul primei Uniri – Alba Iulia. Ei au desăvârșit proiectul României Mari. Autoarea îi dedică poezia „Regina Florilor” din volumul „Dictatura iubirii”.

Volumul se închie cu câteva gânduri ale autoarei intitulate „Tara Mea”, pledoarie pentru credința sa atât în trecutul mâreț al țării noastre, cât și în viitorul imprevizibil, totuși, dacă o condiție nu va fi împlinită renunțarea umanității la goana după bunurile strict materiale și integrarea ei într-o „spiritualitate nouă , înaltă” (pag.362).  Cartea de față propune câteva modele de „călător”, fie în spații geografice reale, fie în timp, în spații culturale îndepartate sau apropiate când acești călători sunt călăuziți de idealuri nobile, precum acelea ale înaintașilor noștri, de apărare a credinței, a neamului, a țării, și  de renunțare la lucruri meschine și egoiste,  de depășire a propriei condiții, ei înșiși se vor constitui în modele de urmat ale societății viitoare. Autoarea te întrebă pe tine, călător-cititor, de partea cui alegi să fii : a destinului, sau a Providenței, în înțelesurile pe care le-a acordat la început. Scrisă într-un mod admirabil, cartea de față îmbină câteva stiluri de proză:  lapidar, concis, cu fraze ample, creatoare de descrieri și imagini. În unele cazuri, la finalul unor proze scurte, autoarea adaugă câte o poezie, amintind parcă de macii dintr-un lan de grâu, la propriu, sau din picturi celebre.   Gândurile și aprecierile autoarei se înlănțuie frenetic în acest volum ce pare a oferi călătorului un sens, după multitudinea de exemple și anume acela de a căuta adevărul, în lumina harică și în persoana unui singur om și Dumnezeu, anume Mântuitorul Iisus Hristos, „căruia se cuvine cinstea ,slava și închinăciunea” , cum frumos și adevărat spune Biserica.

Emilia Stroe

Alexandria,

26 octombrie 2025

by

Referinţă Bibliografică

PERSONALITĂȚI ȘI VOIEVOZI ROMÂNI, IUBITORI DE NEAM, MĂRTURISITORI DE CREDINȚĂ – referințe la volumul DESTINUL CĂLĂTORULUI, de Elena Armenescu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 ianuarie 2026