Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Dezamăgire de Vasilica Ilie

Dezamăgire de Vasilica Ilie

Ah, mi-e greu iubite să cred

că rolul nostru, pe care l-am jucat

pe scena vieţii a fost iubirea!

Şi mă tem că tangoul a luat sfârşit,

tocmai când voiam să jucăm timpul pe degete.

 

(În gările, unde am poposit cândva,

totul a rămas inert şi alb; scaune, locomotive,

felinarele de pe peroane nu mai au gaz,

nesomnul împleteşte o pană de curent,

visele nu-şi mai găsesc lăcaşul imaginaţiei:

totul este în beznă ca şi iubirea noastră…)

 

Mă doare gândul

şi sensul cuvântului

din care tocmai am ieşit;

mă doare chiar lumina

din întunericul căreia cu greu m-am eliberat

şi nu ştiu dacă îngerul meu salvator

mă va  mai iubi de-acum ca-n prima zi de naştere

şi îşi va mai deschide aripile ocrotitoare vreodată.

 

Cum să mă mai adun

din această dezamăgire şi din acest haos,

când tu semeni doar depărtare între noi?

Iată,  vântul îmi cântă a pustietate

şi mă invită la dans în paşii singurătăţii,

iar eu, ca o lebădă mută, îl urmez vălurită de ape,

dintr- un ordin care mă înspăimântă…

Facebooktwitterby feather
Etichete: