„Deși nu era nimeni cu mine, nu m-am simțit niciun moment singură. Arta mea era cu mine, tablourile mele îmi dădeau forța să stau în fața tuturor și să arăt cine sunt. Le-am spus tuturor că vin din România” – MIRELA BALAN

Bob Marley, Jimi Hendrix, Louis Armstrong, Marilyn Monroe. Parcă sunt aievea, în galeria unde expune Mirela. Un portretist pur-sânge, deosebit de apreciat în Italia. În România nu a auzit nimeni de ea. A trebuit mai întâi să lucreze ca laborantă la firme obscure din Huși, oraș de graniță al României.

E ca în povestea Cenușăresei. A tânjit la realizarea visului său de a deveni un pictor apreciat. Până acolo, a schimbat cearceafuri murdare. A suportant mirosuri și vorbe grele ca îngrijitor de bătrâni în Italia.

A spălat pe jos podeaua drumului către artă. Calea reușitei sale a fost pavoazată cu sacrificii și miros de sudoare. Povestea succesului ei conține drept ingrediente ambiția și puterea de a nu renunța la ceea ce îți place, în ciuda obstacolelor. Un exemplu în acest sens: Mirela Bălan, un român care a plecat în străinătate pentru a obține un câștig minim ca îngrijitor de bătrâni, dar care prin ambiție a ajuns un artist plastic cunoscut în toată Italia, având comenzi din toate părțile. De la cenușiul României la sclipirea succesului peninsular! Mirela a povestit pentru Jurnalul Național cum a reușit în viață, în ciuda faptului că printre culorile vieții sale predominante au fost la un moment dat negrul și griul. A pornit de jos, ajungând la un moment dat, după ce a renunțat la facultate, laborantă. În copilărie nu i-a fost deloc ușor. A început să picteze din clasa a IV-a, primul premiu la desen provenind din perioada gimnaziului. A pictat o perioadă, după care greutățile vieții au făcut-o să renunțe. A plecat însă în străinătate pentru a-și realiza visul. A strâns din dinți multă vreme pentru asta, dar nu a cedat nicio clipă. A trebuit să îngrijească zeci de bătrâni și bolnavi cu gândul la succesul său în viitor. Acum a împlinit cinci ani de când muncește în Italia și a reușit să aibă numeroase expoziții în orașe importante din Peninsulă, câștigând de partea sa atât publicul, cât și critici și specialiști de artă din Italia.

“Dacă vrei să obții ceva, trebuie să muncești pe brânci, până ai senzația că mori”

“Eu, copil fiind, am avut mereu senzația că cineva mă protejează, chiar dacă pare ireal ceea ce zic. Nu știu, o fi Dumnezeu sau vreo rudă de-a lui. M-am născut într-o familie foarte modestă. Am cinci frați mai mari decât mine. Mama mea nu era chiar tânără când m-a nascut și mi-a spus de câteva ori că nu era chiar bucuroasă de venirea mea pe lume pentru că era deja foarte greu cu cinci copii. Diferența asta de vârstă între mine și frații mei m-a determinat, cu mintea mea de copil, să-mi fac un fel de lume a mea. Eram un fel de “Niculae” din “Moromeții”. Îmi amintesc școala noastră modestă de cartier și “ghiozdanul” meu din clasa a-I-a, din carton, care nu era chiar nou ca la ceilalți copii, dar nu mi-a păsat deloc pentru că abia așteptam să merg la școală. Legat de desen, îmi amintesc că în clasa a patra stăteam în ultima bancă cu băieții când am realizat prima acuarelă, niște mustăți. Învățătorul nostru nu a fost prea încântat. M-a umilit, m-a scos în fața clasei, să râdă toți de mine. Prin clasa a VI-a am obținut premiul întâi la desen într-o tabără. Nu mi-au plăcut însă diplomele, nu mă interesau. La liceu, prin clasa a XI-a, am început să simt o atracție deosebită pentru pictură. Am început să desenez și să pictez de capul meu. Îmi amintesc și de prima expoziție personală în holul cinematografului “Dacia” din Huși. Era ceva pe vremea aceea! Din acel moment, mi-a rămas gândul numai la pictură, toată viața. Urăsc expresia sau mentalitatea „să fii în rând cu lumea”. Acest lucru m-a făcut să mă îndepărtez de multe ori de artă”. Însă din perioada aceea a liceului își amintește un sfat important primit de la profesorul său de matematică Gheorghe Hoha. “De la profesorul Hoha am învățat că trebuie să muncim pentru a obține ce vrem în viață. El avea o vorbă: “dacă vrei să obții ceva, trebuie să muncești pe brânci, până ai senzația că mori, dar să nu-ți fie frică. De murit, n-ai să mori“, își amintește Mirela.

Nu e bine “să fii în rând cu lumea”. A renunțat la facultatea de matematică, pentru pictură

“Am avut perioade când a trebuit să fiu „în rând cu lumea”, la fel ca ceilalți, și trebuie să recunosc că au fost perioadele cele mai grele și mai urâte din viața mea, chiar daca n-au fost chiar imposibil de suportat. În aceste perioade au fost zile și zile în care trebuia să fac cu totul altceva de ceea ce simțeam eu că-mi place, dar știam că trebuie. Mare greșeală”. Aceste amintiri sunt din perioada când Mirela a lucrat ca laborantă la firme hușene. Apoi a devenit studentă la matematică. A trebuit să renunțe pentru a-și urma visul. “Când eram studentă la matematică nu stăteam aproape deloc la cursuri. Stăteam mai mult la facultatea de arte, cu studenții de acolo, când se putea. Mă fascina lumea aia a lor, libertatea de care ei se bucurau. Rezultatele nu au întârziat să apară, am renunțat la matematică, voiam să mă fac pictor. Numai că n-am avut curaj să fiu “împotriva curentului”, cum se spune. Poate eram prea tânără, aveam 19 ani și n-am avut nici susținere din partea nimănui. Mai târziu am învățat că trebuie să ai curaj și încredere pentru a putea îndeplini un vis. Eu nu visam să devin celebră, voiam să am liniștea și pacea necesare pentru a realiza în culori ceea ce simt. Iubesc oamenii chiar dacă, ciudat, nu sunt o fire chiar sociabilă. Îmi place să citesc pe fața lor ceea ce simt ei : tristețe, bucurii. Sunt foarte atrasă de figura umană. Poate de aceea reușesc să fac portrete destul de bine. Soțul meu m-a ajutat mult să am încredere și m-a susținut atunci când am hotărât să mă pun “în fața curentului”. Am început să pictez. Nimeni nu vedea ceva serios în asta, dar, cu timpul, a început să le placă. Aveam multe comenzi și pictam și după imaginația mea. Au fost anii cei mai fericiți din viața mea. Eram liberă. Am avut un atelier în centrul orașului (Huși). Era un domn, Baltag, președintele unei asociații, care mi-a dat un spațiu și m-a angajat la acea asociație. A fost protectorul meu. Ani la rând am avut condiții să mă perfecționez, să acumulez experiență, dar după un timp spațiul acela i-a trebuit pentru altceva și a trebuit să plec”, povestește Mirela.

Plecarea în Italia pentru îndeplinirea visului

****VEZI PICTURILE MIRELEI BALAN ,

CITIND CONTINUAREA,AICI :https://mihaimarin.wordpress.com/2015/06/01/diaspora-romanca-mirela-balan-magiciana-a-culorilor-a-ajuns-de-la-ingrijitor-de-batrani-la-pictor-respectat-in-intreaga-italie/

(surse: Jurnalul National, http://mihaimarin.wordpress.com,vremea noua.ro, Facebook ,youtube)

********** 🙂 BREAKING NEWS // SPANIA–  MARIN MIHAI a devenit laureat al CONCURSULUI INTERNATIONAL DE POEZIE´´MUGUR ALB SI ROZ SI PUR´´-´´DOR DE CASA ´´-2015,  organizat de FEDROM -Federatia Asociatiilor Romanilor din Spania si Biblioteca romana LUCIAN BLAGA din MADRID.

DIASPORA. ROMÂNCA MIRELA BĂLAN CUCEREŞTE ITALIA CU MAGIA CULORILOR SALE. A AJUNS DE LA ÎNGRIJITOR DE BĂTRÂNI, LA PICTOR FOARTE APRECIAT/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 iunie 2015