Privesc cu insistență la cuibul de lalele
Cum crusta o ridică să iasă la lumină,
Cu frunzele în lance unite între ele…
Din tina hrănitoare va crește-a lor tulpină.
Vecinele zambile urmează al lor exemplu
Și ghioceii galbeni scot capul la iveală
Grădina, în curând, s-o transforma în templu…
Măruntele plăntuțe dau semne de sfială…
Bătrâna buruiană, uscată de-astă toamnă,
Le strânge ca-ntr-un clește, eliberate sunt
De mâna grijulie ce sapă și adună
Cu grebla, și pământul îl făce mai mărunt.
Pământul ne suportă când pașii noștri-l calcă
Și tot el ne hrănește, din el renaște totul,
Miracole ne-arată când legea i-o încalcă
Satrapii omenirii, ce-n toate strică rostul.
Firesc e ca pământul în tihnă să respire,
Nesfârtecat de bombe, de tancuri necălcat …
Renașterea din tină să fie o contopire
Între plăntuța crudă și aerul curat.
Din pământ renaște totul, de nu-i otrăvit …
Garantată-i sănătatea, viața e un vis.
Cel ce hrană își procură nu e aservit,
Drumul către libertate îi este deschis.
3 martie 2024, Georgeta TUDOR
by