Din seria „Pro Memoria”


Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei (1932 – 2013)


Frânturi de gânduri şi sentimente cu prilejul împlinirii a zece ani de la marea sa trecere…


Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!…
Altfel spus, iată că de zece ani încoace, din ziua de 07 ianuarie 2013 – Praznicul Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi propovăduitor al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul Epifanie Norocel al Buzăului şi Vrancei, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea creştinească a vieţii, a slujirii şi pastoraţiei misionare, vreme de foarte mulţi ani…
De aceea, pentru noi, din acel moment, vom comemora totdeauna acest eveniment, închinat vrednicului logofăt spiritual al ţinuturilor buzoiene şi vrâncene, a sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI – care a păstorit aceste meleaguri, ca episcop eparhiot vreme de trei decenii, între anii 1982 – 2013, fiindu-i succesor şi urmaş pururea pomenitului Episcop şi Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală, după ce a slujit, timp de şapte ani, ca Episcop Vicar al Tomisului şi Dunării de Jos (1975 – 1982)…
Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Arhiepiscop Epifanie a cărui plecare o regretăm foarte mult şi astăzi, la împlinirea a zece ani…
De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în buna chiverrnisire administrativă şi în cea pastoral – misionară, pe care ni le-a cultivat şi colaboratorilor săi în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie…
El a fost şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul organizatorului şi a omului de cultură şi autentică tradiţie, cu deschidere spre istoria acestui neam şi popor, spre restaurarea şi reabilitarea bisericilor şi mănăstirilor vechi – monument istoric, toate acestea transmise nouă cu foarte multă dărnicie, generozitate, nobleţe sufletească şi vrednicie…
Cu vaste şi avizate cunoştinţe în diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Arhiepiscop Epifanie inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, demnitate, mult discernământ şi foarte multă fermitate, tenacitate şi cuminţenie sufletească…
Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat…
El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti…
De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat…
Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi, îndrumător a multor seminarişti şi studenţi buzoieni sau vrânceni, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe asociaţii sau fundaţii culturale, naţionale şi patriotice din ţinuturile binecuvântate ale Buzăului şi Vrancei, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit…
A fost o prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat, şi care m-a impresionat profund datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat, şi la care au participat mulţi ierarhi ai bisericii noastre, foşti seminarişti şi studenţi – fii duhovniceşti ai Înaltpreasfinţiei Sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări…
Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe clipe, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Înaltpreasfinţia Sa, acum, la împlinirea a trei ani de la naşterea sa în viaţa cea cerească, având aici, pe pământ, optzeci de ani de viaţă pământească, trăiţi în spiritul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc…
Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme pe cel ce a fost slujitorul şi arhipăstorul duhovnicesc a preoţilor şi a credincioşilor, care vieţuiesc în cuprinsul celor două judeţe – Buzău şi Vrancea – ce aparţin acestei eparhii…
În viziunea, în mintea şi în inima mea personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin ataşamentul faţă de monumentele istorice şi de patrimoniu, cultura istorică şi nu numai cu care era înzestrat, datorită muncii şi tenacităţii Înaltpreasfinţiei Sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte clar, limpede, concis, coerent dar şi consistent, în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!…
De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile autentice şi eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe…
Cugetând la activitatea şi la personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care prea sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia…
M-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare, fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte…
Aşadar, sunt încredinţat, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să-l ierte, să-l odihnească şi să-i răsplătească pentru faptul că i-a făcut pe ei ori pe copiii lor oameni cu şcoală teologică serioasă, şi pe care, apoi i-a hirotonit preoţi şi diaconi, după care i-a instalat în parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun şi Arhiereul cel Veşnic; apoi a târnosit şi binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei sale, atât de prodigioasă, care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, avându-l permanent în cinstirea şi preţuirea mea…


Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!…


Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş


https://steliangombos.wordpress.com/

by

Referinţă Bibliografică

Din seria „Pro Memoria” Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei (1932 – 2013) Frânturi de gânduri şi sentimente cu prilejul împlinirii a zece ani de la marea sa trecere…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 11 ianuarie 2023