O NOBILA CONFRUNTARE

Ori că vă laud, ori că vă acuz

Mă-ntâmpină acelaşi vechi refuz

Al confruntării într-un dialog

Şi-atunci, ce rost mai are să mă rog

Doar să-mi găsesc un vrednic partener

Când totul e caduc sau efemer ?

Nu e mai cool să-mi văd de treaba mea

Să evadez oriunde aş putea

Cu propriii mei demoni să mă bat

Ca să mă mântui şi să fiu salvat ?

De ce n-aş fi, în sfera mea de foc,

Chiar năzdrăvanul care să mă joc

Cu umbrele ce-atâtea fiţe fac

Şi-n nebunia-mi să le vin de hac ?

De ce,înaintând pe-orbita mea

Entuziast şi ferm, eu n-aş putea

Din universul meu incipient

Să fac unul mirific, permanent ?

De ce m-aş irosi aleator

Cu entităţi ce nici nu ştiu ce vor

Şi-ncurcă lumea,fără niciun ţel,

De ce n-aş fi un vrednic Ariel

Ce-n noaptea unui vis ar epata

Cu feeria din lumina sa ?

O, Doamne, câte drumuri mi-ai deschis

Să dau viaţă propriului vis

N-ar fi nedemn şi chiar de neiertat

Să apelez la pomul lăudat ?

-xxx-

SENTIMENTALĂ

Ce pagini fascinante aţi mai scris,

Iubiţii mei contemporani de liră,

Că eu, de când atâţi şnapani deliră

Mă simt mai  alungat ca un proscris

Inflaţia de zgomote deşarte

Şi de petarde ceru-mpresurând

De nu mai poţi dicerne dor şi gând

Le simt de parcă-s condamnat la moarte

Cum a opri un tăvălug e-n van

Mareea neagră care se revarsă

Imi potopeşte existenţa arsă

Purtându-mi-o sub aprigu-i noian

Iubiţi contemporani, de nu vă pasă

De urmele dezastrului produs

Ce glorioase pagini a distrus

Vă rog din suflet, ia mai staţi acasă

Mai sunt atâtea lucruri de făcut

Ce nu implică zgomot şi petarde

Gândiţi-vă că ţara încă arde

Iar voi sunteţi datori cu un tribut.

***

ODISEEA CARPATINĂ

Aici e punctu-n care se-nfruntară

Prin vremi atâtea forţe-ncrâncenate

De dorul lui, şi-a rezultat o ţară

Cum alta mai frumoasă nu se poate

Aici s-au ridicat bărbaţi de seamă

Neînfricaţi şi-ndrăgostiţi de glie

Ce-au apărat cu sânge, fără teamă

Pământul hărăzit spre veşnicie

Aici, din tată-n fiu, se moşteniră

Comorile de suflet sacrosancte

Reverberate-n cântece de liră

Prin munţi şi văi, pe câmpuri şi versante

Nicicând aici vreo hoardă ce-şi tot schimbă

Tendinţele şi poftele-agresive

N-a izbutit să-nlocuiasc-o limbă

Nemuritoare cu paliative

Pe-acest miraculos tărâm de ţară

Pe care-aceeaşi inimă-n noi bate

Minuni nenumărate se-ntâmplară

Să supravieţuim în libertate

Şi altele de se vor mai petrece

Ţinând ca grăitoare să rămână

Ca piatra şlefuită-n apa rece

Va străluci doar limba mea română

Căci Odiseea noastră Carpatină

Ce de atâtea hopuri are parte

Şi de-nfruntări ce nu se mai termină

Va dăinui prin vremuri mai departe.

***

PĂSTORUL NABAB

Cu turma de mioare la păscut

În spaţiul carpatic şi mirabil

Al muzei ce-mi răspunde impecabil

Mă simt şi sunt nababul absolut

Îndrăgostit  frenetic , cum le cânt

Iar ele întrecându-se să pască

Şi-mbogăţindu-mi limba strămoşească,

Sunt cel mai fericit de pe pământ

Nabab cum sunt şi turma cum mi-o pasc

-Nu ştiu ca ea o alta năzdrăvană

Să-mi dea putere din divina-i hrană-

Simt că-mi apropii drumul spre Damasc

Şi-naintând spre scumpa-mi Dulcinee

Ca un păstor nabab îndrăgostit

Exult că sensu (rostu)-n lume mi-am găsit

Actant la Carpatina Epopee (Odisee)

***

DIN MINUNE ÎN MINUNE

Nu e zi şi nu e clipă

Fără un eveniment

Când minunea se-nfiripă

Ca un pur avertisment

Din minune în minune

Cu sau fără un regim

Care să ne şi adune

Poate ne-ndumnezeim

Poate vrednicele Parce

Ne girează mai atent

Şi Divinu-şi va întoarce

Ochii şi către prezent

Poate omul va fi-n stare

Să se schimbe,-oricât de greu,

Şi să vadă că nu are

Drum decât spre Dumnezeu

***.

DOMINIC DIAMANT

by

Referinţă Bibliografică

DOMINIC DIAMANT: M I O R I T I C E – versuri/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 octombrie 2015