Păsările sunt prezente și se manifestă, cântă și își iau zborul ziua, dar iată că există o excepție, bufnița, care, în ciuda întunericului, a restricțiilor impuse de perioada nopții,  observă, este puternică și activă. Pe această ființă singulară o invocă poeta metaforelor inedite, Mihaela Aionesei. Poemul ,,Insomniile bufniței” dă titlul volumului apărut în 2014, la editura Eurostampa din Timișoara, sub semnătura poetei de la Târgu Secuiesc. Oricare altă poezie putea să numească această carte pe care încerc eu s-o comentez în rândurile de față, deoarece toate versurile Mihaelei o definesc a fi o creatoare foarte bună a cuvintelor îmbinate în cânt de supărare, în vers necăjit, alcătuit în stil modern. Ea plânge revoltată ,,destine(le)  firave”, izbucnind în finalul poemului scurt să exprime în câteva versuri cât într-un întreg tratat despre soarta poetului: ,,să urmărim / insomniile bufniței / și cine știe / poate ocaua timpului / nu va mai vrea să afle / câți soldați supuși / se vând sinelui / să nu latre viața. ” Cât de inedit este numită măsura noțiunii de trecere a omului prin viață! nu clipă, nu an, ci oca.  Perioada câtă ni se distribuie fiecăruia este fructificată de poeta creatoare de frumos, de bine prin cuvânt, pentru a susține moralul ei  însăși , cât și al altora, pentru că doamna aceasta este ,,un arbore cu fructe târzii”, când ,, liniștea prinde rădăcini / mă înalț.”( Ceasul regăsirii, p.9-10 )

         Adeseori întâlnim  în versurile Mihaelei Aionesei o figură stilistică rară, dar foarte reușită în limbajul ei, oximoronul : ,,fericire amară”, strigăt mut” (p.12 ), ,, câmpiile tac vuind”(p.6 ), ,,tăcerile încep să țipe” (p.15) ,,șoapte obosite de urlat”. Metaforele se țin lanț: ,,frunza plânge a noapte”(p.6), ,,mă strâng dinții unui destin” (p.7), ,,drum jupuit de zăpezi”(p.48) sau personificările : ,,În uragane am ascuns plânsul”(p.39), comparațiile: ,,depărtarea surpă cărămizile ca niște fantome așezate pe pieptul gândurilor”(p.6) și fascinanta prezentare personificată a Domnului în poezia ,,Dimineața se ridică sângerândă”(p. 17): ,,pe prispa timpului un bătrân cu palma frântă / sună din clopoțel / iarba răsună / în jur / nimeni / să-L asculte.”                       Poeta nopții frământate este și creatoare de cuvinte, vezi ,,rămasul”, un participiu substantivizat prin articulare enclitică (p.20) ori ,,târziul” ( adverb substantivizat) și de definiții spectaculoase: ,,viața (e) un frison / fiecare zi / un spasm de ape / în care doi necunoscuți / caută uscatul” ( Dualitate, p. 21 ). Temele volumului ,,Insomniile bufniței” sunt abordate în toată  poezia românească actuală, dar nu totdeauna atât de spectaculos: tema vieții ca teatru ( Fără a ști când viața s-a întâmplat, p. 24 ), tema fericirii simulate: ,,niciodată mulțumiți rareori fericiți încercăm / hrănim deșertăciuni cu cinci pâini și doi pești / precum Iisus sperăm  să îndestulăm foamea cu / iertări și rugăciuni.” (p.24), tema destinului: ,,Noi, oamenii, exersăm mersul piticului / cu răbdarea dunelor de nisip / de-a suporta soarele și pasul cămilelor apăsat / pentru ca în final să ne luăm zborul spre alt miraj / lăsându-ne aripile înfipte într-o cruce.”(fără a ști când viața s-a întâmplat, p.24-25 ). Pentru poeta tăcerilor, ,,…viața răcnește / cu gura plină de iertări”, că ,,nu am timp, Doamne, / nu am timp să mă plâng…”(Perpetuum mobile **, p.64 ) Timpul o năpădește, o depășește pe fata versului dirijat de pasărea nopții cu ochii ajustați pe întuneric: ,,pe vechiul scrin / înrămați în plastic / ochii celor dragi ai mei / mă privesc neclar…”( povestea în care nu mai încap, p. 65-66), în timp ce ea, ființa trecătoare, ,,…pe-o limbă de ceas ruginită / în zadar încerc să te opresc.”(prea târziul ne prinde în sufletul gol, p.67). Dar mai presus de orice ,,singură iubirea / ca o ușă întredeschisă mereu / ne înalță din vidul care-și face loc / să paralizeze și ultimul fior al cărnii / până când pe chipul celui trist / încolțesc tăceri de lut.”( prețul cărnii, p. 68 ) pentru că ,,undeva aerul e albastru” și ,,bucuria vine cu pași mărunți / dă din mânuțe ca un colibri speriat / tu trebuie să înveți să aștepți să-și termine  / de numărat bătăile de aripi.”(să iei primăvara în piept, p. 70 )

       Și Mihaela Aionesei asta face – ia mereu primăvara în piept, astfel încât se petrece un fenomen extraordinar: este copleșită de o avalanșă de bucurii mari, prin aprecieri unanime asupra versurilor ei, prin premii și diplome, prin simpozioane și mese rotunde, prin tabere de creație șcl.

       Așteaptă, Mihaela, luna în care te-ai născut în viscol și te vei împlini! Poetul se naște ca ,,o resemnare”, tu ai spus-o! ( sub zodia poeziei, p. 84): ,, șansă sau neșansă e numele zodiei a fi / sub care va avea de ales între căderi și ambiții / mereu zgândărit de o iubire lipsă.”

                                                                                Prof. Cleopatra Luca

by

Referinţă Bibliografică

Prof. Cleopatra Luca: ” Insomniile bufniței” de Mihaela Aionesei/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 octombrie 2015