***

PE CINSTITE

Chiar de-am comis atâtea prostioare

Ca un Magistru în Prostologie

Închipuindu-mi c-o să înfioare

Şi, poate, savurate o să fie

Chiar dacă m-am prostologit carpatic

Sau, tot o pricopseală, mioritic

M-am străduit să fiu mereu simpatic

Chiar şi când m-am învrednicit să critic

Prosteala mea a fost gestionată

Ca la Dali suspecta-i nebunie

Ştiind că lumea circ şi pâine cată

Şi seriozitatea n-o prea-mbie

Eu m-am jucat şi dejucat pe mine

Cu-aceeaşi nonşalantă degajare

Nădăjduind că astfel mai bine

Şi cunoscând „Humanum est errare”.

***

AUTARHICĂ

Când  lumea se ocupă cu ce ştie

Şi o ajută, astfel, să trăiască

O viaţă, cât de cât, mai omenească

Eu, nesmintit, îmi văd de poezie

De parcă mie totu-mi merge strună

Şi nici măcar un deget nu mă doare

Eliberat de lumea muritoare

Transcriu ce-n cap îmi cântă şi răsună

Nu mă îngrijorez, nu-mi fac probleme

Că nu sunt invitat la vreo agapă

Mă mulţumesc cu pâine şi cu apă

Şi n-am nici un motiv de a mă teme

Nici faptul c-am ajuns atât de-aproape

De-acel moment, fatidic parcă-i spune,

Nu-mi dă frisoane, totu-i o minune,

Chiar când sosi-va clipa să mă-ngroape

(Chiar rătăcind pe veşnicele ape)

***

RETROSPECTIVĂ

Nici proza scurtă nu-mi mai dă târcoale

Ce să mai spun de stilul revărsat

Atât m-am rătutit şi-ndepărtat

De aria posturii ideale

E un eveniment de pus în ramă

Când mai aştern o pagină sau două

În rest, neputincios, mă fac că plouă

Sau că vreo altă misie mă cheamă

Şi-aşa mă amăgeam cu proza-mi scurtă

Făcându-mi doar iluzii disperate

C-aş fi prezent prin scrisu-mi în Cetate

Acum, dacă merg târâş pe burtă

Am fost şi eu un Te Miri Ce odată

-E adevărul gol, bătut în cuie-

Acum mă zbat să-l regăseasc, şi nu e

Nici urmă din himera-mi minunată

***

AVERTISMENT AIUREA

Ia priviţi cu atenţie

Preotesele desfrânării

Cucerind scena publică

Şi vă minunaţi (închinaţi)

Cu cât aplomb şi dezinvoltură

Îşi dezvăluie apetitul

Pentru libertinaj

Şi cinstite orgii

Cum ştiu ele să cânte

De frumos şi să-ncânte

Pe cei slabi şi labili

Cuceriţi adulându-le

N-aş băga mâna-n foc

Pentru-a mea neispită

Sunt şi eu păcătos

Şi greşelii supus

Dar aceste vestale

Nurii goi expunându-şi

Sunt satanice bombe

Conţinând dinamită

Ce în draci se-nvârtesc

Şi o lume irită (in(ex)cită).

***

UN SENTIMENT UNIC

O, Doamne, fericit mai pot să fiu

Trăindu-mi clipa care mi s-a dat

Ca un nabab sau un aristocrat

Ce s-a descoperit de timpuriu

Puteam să cad în cap încă de mic

Să-mi rup vreo coastă sau vreun picior

Sau, şi mai grav, aş fi putut să mor

Sau nici să nu exist, să fiu…nimic

Aş fi putut în viaţa mea să-ndur

Cele mai grele chinuri, ca ocnaş

Sau sclav pe vreo plantaţie sau m-aş

Mai fi putut sminti-n vreun cadru dur

Nimic din câte rele-s pe pământ

Şi am văzut nu mi s-a întâmplat

Ca un nabab sau un aristocrat

Trăindu-mi clipa, fericit mai sunt

O, Doamne, dacă orice muritor

Cum mă simt eu, pe sine s-ar vedea,

Nici lumea n-ar mai fi atât de rea

Şi ar privi cu-alţi ochi spre viitor.

***

CONTROVERSATA

Singurătatea ? Doamne, ce belea !

Eu ştiu c-am suferit o viaţă-ntreagă

Dar, şi când te-ai obişnuit cu ea,

Devine necesară şi ţi-e dragă

De-atâtea ori se va fi întâmplat

Atât de capricioasă, să mă poarte

Aiurea, ca pe-un osândit la moarte,

Dar eu am fost un om neînfricat

Singurătatea-i dar dumnezeiesc

La sânu-i tandru poţi să faci de toate

Să te exprimi cum altfel nu se poate

Şi visuri de nabab ţi se-mplinesc

Să zică, cine-o zice, despre ea

Că e parşivă şi nesuferită

Că poate să ucidă dacă vrea

Eu ştiu că mi-e statornică iubită

În lipsa ei, eu n-aş fi cel ce sunt

Chiar dac-atâţi pretind că-i dată-n Paşte

Îi contrazic şi-n schimb voi recunoaşte

Că m-a slujit ca nimeni pe pământ.

***

by

Referinţă Bibliografică

DOMINIC DIAMANT: MIORITICE (2)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 octombrie 2015