Motto: Cel mai trist aspect al vieţii este că știinţa acumulează cunoaştere mai repede decât societatea acumulează înţelepciune – Isaac Asimov

            Sunt un om obişnuit, poate cel mai obişnuit cu putinţă.

            În vârstă de optzecişiunu de ani peste o lună, nu e greu de realizat că am fost şi sunt contemporan cu toţi dictatorii şi torţionarii lumii moderne, cu toate sistemele opresive şi totalitare care s-au perindat şi, tuturor acestora am fost nevoit să le support ignominiile, ticăloşiile şi ororile greu de descris în cuvinte.

            Nu mă voi erija în postura nimănui, nu voi demonstra nimic şi nu voi da pe spate pe nimeni cu vreo argumentaţie  mai mult sau mai puţijn convingătoare.

            Voi încerca să-mi exprim, pe cât este cu putinţă, acum, pe ultima sută de metri a maratonului meu existenţial, perplexitatea, stupoarea, neliniştea angoasantă şi lehamitea de care sunt cuprins în faţa incredibilului spectacol al lumii, depăşind orice imaginaţie sau ficţiune posibilă.

            Titlul  pe care l-am ales, “Quo Wadis, Domine ?”  atât de cunoscut din scrierile religioase şi laice, îndeosebi din romanul cu acelaşi nume al scriitorului polonez  Henryk Sienkievicz, reprezentând întrebarea adresată de apostolul Petru  lui Iisus Hristos, când încerca să fugă de ameninţarea romană, însemnând “Încotro te îndrepţi, Doamne ?” şi căruia Mântuitorul îi răspunde “Vade Roman venio iteram crucifigi”, în traducere însemnând “Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat”,  de multă vreme, mie, unuia, nu-mi mai spune nimic. E o simplă întrebare retorică. Dar nu pot ignora imensa ei încărcătură semantică, absolut îngrijorătoare pentru întreaga noastră specie umană.

            Noi, planetarii obişnuiţi, de pe orice meridian sau paralelă, ne trăim vieţile atât de caduce în virtutea unei mari inerţii, considerând că pacea, atât de relativă în fond, ne asigură posibilitatea  unei existenţe fireşti, cu realizările şi neîmplinirile ei. Noi, planetarii obişnuiţi, acceptăm orbirea şi manipularea de bună voie şi nesiliţi de nimeni, participând fie şi numai tacit şi obedient la toate grozăviile  ce se petrec sub ochii noştri. Ne vedem de treburile noastre, cântăm şi dansăm tot într-o veselie, showurile, comicăriile şi telenovelele curg gârlă, închizând ochii cu bună ştiinţă la faptul că totul se petrece pe o pojghiţă de gheaţă extrem de subţire şi totul atârnă doar de un fir de aţă.

            Afirmaţia mea n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Pentru că, în timp ce noi ne trăim clipa cum putem, îndurând şi suportând ifosele istoriei şi amăgindu-ne cu capriciile ei, cum  că am avea vreo siguranţă a existenţei, demenţa paranoică e forţa ce domină lumea din umbră şi acţionează nonstop în scopul distrugerii ei.

            În timp ce noi  ne amăgim cu reuşitele şi victoriile noastre, ciracii oculţi ai psihopatologiei lucrează cu sârg la supertehnologia  roboţilor letali autonomi care pot distruge tot ce a creat umanitatea de când aceasta există pe pământ.

            În timp ce noi ne culcăm seara liniştiţi,bazându-ne pe securitatea asigurată de conducătorii noştri, proiectele infame de globalizare  şi anihilare a identităţilor statale, în scopul dominării absolute de către o clică de descreieraţi, se realizează  cum nu ne imaginăm de rapid şi eficient.

            În timp ce noi trăim şi murim dansând şi cântând, suveranitatea demenţei rămâne forţa supremă şi intangibilă a lumii, numai şi numai pentru că noi, planetarii, dormim în cizme şi acceptăm sinistra şi veşnica manipulare a potentaţilor descreieraţi.

            Aşa că sunt nevoit să acord  întreaga îndreptăţire a  întrebării din titlu şi să-mi asum insomniile rebele de pe ultima sută de metri.

                                                                       ***

DOMINIC DIAMANT   

by

Referinţă Bibliografică

DOMINIC DIAMANT: QUO VADIS, DOMINE ?/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 februarie 2016