Se duce timpul, n-ai cum să-l opreşti,
Şi ia, cu el, tot ce a fost, cândva,
Copilăria plină de poveşti,
Bunici, vecini, ducându-i undeva.
Aud, şi-acum, bătăile din turn,
În inimă, neliniştea creştea,
Cine-a murit: un tânăr, un bătrân?
Cine-a plecat să doarmă într-o stea?
Iar veştile erau de-a dreptul proaste,
Aflând că Domnu-nvăţător s-a dus,
Cu scripca şi cu glasul lui, departe,
Acolo unde nu-i niciun apus.
Şi-n ziua-aceea neagră-am înţeles,
Că nu e veşnică decât Iubirea
Cu care Domnu-nvăţător glumind, ades,
Ne-a învăţat să preţuim Citirea.
Căci, fără cărţi, ce oameni am mai fi?
Şi cum am mai visa la Nemurire?
Studiind, scriind, putem nădăjdui
Că vom gusta un strop de Fericire.
Nu am cuvinte să îi mulţumesc,
Îi dăruiesc, în schimb, aceste versuri,
Crezând că, într-o zi, cum e firesc,
Vom căuta-mpreună nişte vreascuri
Pe care să le-aprindem, când e noapte,
Şi să citim din Cartea tuturor,
Privind, apoi, din Calea cea cu Lapte
Spre casa fiecărui muritor.
Şi dăruindu-le, tăcuţi, Lumina
Cu care-am fost, în taină, înzestraţi,
Vom auzi-n surdină mandolina,
Urcând noi trepte pân’ la cei curaţi.
Cluj-Napoca, 28 iulie 2015
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..