DOR DE MINE ȘI DE TINE…
#AnnaNoraRotaru – autor
Mi-e dor de noi… mi-e dor de mine și de tine…
Scormonesc trecutul prin pulberea de vreme…
Te caut prin spulberate vise, ca epave și ruine,
Mă-ntreb de te mai poartă gândul către mine
Sau, pe-undeva-s uitată, prin trăirile-ți boeme,
Unde nici gându-ți să mă cheme…
Oare m-ai uitat, când ușa-n urmă ni s-a închis,
Te mai îmbie gândul, vreo lacrimă sub pleoapă?
Oare-ai suferit și tu ca mine, lâng-acela vis ucis
Sau, poate o nouă ușă-n drumul vieții ai deschis
Dosind cele ce-am trăit, în hrubă, neagră groapă,
C-altă viață pentru tine să înceapă?
Mi-e dor de locurile noastre, ades le mai colind…
Frânturi de vorbe îmi răsar și le adun grămadă…
Cu noi-mpreună vise fac, povestiri ades urzind,
Ca vremea să-mi petrec, în serile pustii gândind,
Cum era odată, când iubirea clocotea, cascadă,
Cu noianul viselor în cavalcadă…
Mi-e dor de mine și de tine, mi-e dor de amândoi,
De anii ce ne-au părăsit fugari, ca păsările-n stol…
De aș putea, printr-o minune, i-aș întoarce înapoi,
Aș opri-n loc timpul, zăgaz la valul clipelor, șuvoi,
Tăindu-le calea, făcându-le să curgă mai domol,
De-o șansă încă, de-un popas, ocol…
_________________ NORA ____________
versuri din vol. __ „Gânduri pe malul tăcerii” __



