Am cunoscut-o pe doamna Olimpia Sava la Festivalul Național al Cărții „Axis Libri” de la Galați și am fost surprinsă de putere sa de creație, de faptul că a publicat până în prezent peste o sută de titluri de poezii pentru copii. M-au impresionat plăcut poemele sale pentru că am descoperit că este un bun cunoscător al universului copilăriei pe care-l descrie în versuri neasemuit de frumoase. Olimpia Sava a pătruns cu înțelepciune și mult har pe tărâmul atât de minunat al copilăriei și a creat o lume feerică pe care doar sufletul pur și curat al copiilor o poate percepe. Autoarea scrie versuri precum vorbește și are grijă ca prin creația sa literară să se folosească de Frumos, Adevăr, Cinste, ca valori supreme, dar și mesaje educative care să contribuie la formarea intelectuală și estetică a copiilor.
Desprinsă parcă dintr-o lume mirifică, poeta Olimpia Sava încântă copiii cu versuri sale. În același timp, volumele sale constituie un material bibliografic foarte important și util pentru cadrele didactice, în cadrul activităților la clasă, dar și pentru studenții care vor îmbrățișa cariera didactică.
Muncind o viață în mediu școlar ca bibliotecară, poeta a cultivat prin cărțile sale dragostea pentru literatură, pentru poezie și a ales tematica versurilor în funcție de obiectivele urmărite în procesul instructiv educativ. Astfel, a contribuit la formarea unor elevi sensibili la frumusețea exprimată în cuvintele din poeziile sale. Iată cu câtă măiestrie pedagogică și-a grupat poeziile, tocmai pentru a participa și la demersul didactic din școli:
– Colecția Desenăm și colorăm, împreună învățăm – despre mamifere, insecte, păsări, pești, plante, reptile.
– Colecția Împreună învățăm – despre ce e bine să mâncăm, ghicitori să dezlegăm, drepturile copiilor, circulația rutieră, corpul omenesc, despre droguri, despre sida.
– Colecția Povestiri hazlii, pentru voi, iubiți copii cuprinde o multitudine de titluri cum ar fi: Puiul neascultător, Hoțomana, Un pisoi cum n-ați văzut, Un pisic de la oraș, Vulpea cea cu ghinion și multe altele care sunt pline de umor, moralizatoare menite să-i încânte pe cei mici prin tematică dar și prin muzicalitatea versurilor, prin figurile de stil folosite cu iscusință de autoare.
– Colecția Poezii ecologice
– Colecția Legende… legende despre plante, despre păsări, despre mamifere, despre insecte, despre fenomene ale naturii, despre tradiții populare, legende istorice, geografice… urmată de
– Colecția Limba noastră-i minunată în care a publicat primul volum de Omonime, care constituie un aspect instructiv și expresiv al bogăției limbii române: „O bulină am luat/ Când buline-am colorat; Buna este cea mai bună/ E mereu cu voie bună/ Bună ziua, vă doresc,/Tuturor, că vă iubesc!”
Prin volumul Omonime poeta Olimpia Sava caută cu atenție să pună în valoare influențele acestora în limba română, dovedind că întotdeauna creativitatea este o sursă inepuizabilă de îmbogățirea și de rafinare a limbii unui popor. Numărul cuvintelor folosite de români crește cu o rapiditate foarte mare. Limba a devenit mult mai bogată iar cuvintele cu formă identică și același corp fonetic, dar cu înțeles diferit fac loc uneori la controverse, dar și la continua dezvoltare a culturii și a limbii naționale.
Cu fiecare zi ce trece, Olimpia Sava ne convinge, tot mai mult , că este o neobosită slujitoarea a versurilor pentru copii. Răsfoind și citind volumele sale de poezii descoperim o autoare care caută să dea forma cea mai potrivită fiecărui poem, care ne vorbește prin versuri despre lumea frumoasă a poveștilor și ne dăruiește nouă adulților din vibrația inimii sale pentru frumos, ne dovedește sinceritatea cu care iubește copiii, ne face cunoscute comorile ascunse în universul pur al copilăriei. În sufletul său mare cât necuprinsul își face loc frumosul care aduce necontenit versuri pentru ființele cele mai pure, mai inocente, deschizând astfel o poartă pentru iubire, speranță, bucurie, toate le adună în conștiința său ca pe o virtute ce-o numim frumusețe morală.
Olimpia Sava a publicat și un volum de proză în care încearcă, cu grija cu care o face și în versurile sale, să dea un înțeles, un mesaj, un sens aspectelor vieții pe care le prezintă într-un titlu sugestiv Amintiri de pus la icoană.
Om de cultură, Olimpia Sava este un exemplu de urmat pentru lupta sa continuă pentru a-și promova feminitatea, dar și frumusețea sufletului, de a-și ajuta semeni, de a fi o profesionistă în tot ceea ce face, o bună soție, mamă, o persoană care iubește și apără valorile morale ale neamului.
Poeta ne spune că:
„Viața este minunată!
De la Dumnezeu ni-i dată
Ca un dar de mare preț.
…………………………………
Și tu însuți te întreabă
Dacă ești un om de treabă.
Să te rogi lui Dumnezeu
Să te sprijine mereu!
Conștientă că suntem doar trecători prin viață Olimpia Sava ne destăinuie care sunt „șoaptele care o cheamă”:
„ Din veșnicie șoapte mă cheamă,
……………………………………………..
În veșnicie sunt așteptată…
………………………………….
Cu șoapte calde, sunt îndrumată
Spre veșnicie, unde-s chemată.
De veșnicie nu-mi este teamă,
Zâmbete calde, șoapte mă cheamă…”
Sunt încântată și onorată pentru că am cunoscut autoarea, poeta, director al Editurii Olimpias, omul special care este doamna Olimpia Sava, pe care o felicit pentru munca prestigioasă pe care o desfășoară în folosul culturii și a literaturii pentru copii și, în calitate de cititor al operei sale, îmi las sufletul să zboare pe tărâmul miraculos al poemelor nespus de frumoase pe care le-a dăruit sufletelor inocente și vârstei minunate a copilăriei.
Dora Alina Romanescu, scriitor


