Anul nou 2016 este un prilej pentru prietenii noştri pictori să-şi exprime urările aşa cum ştiu ei mai bine, adică prin culoare, linie şi textură. Subiectul nu permite foarte multe inovaţii, dar întotdeauna ei vor găsi o imagine nouă, o compoziţie originală prin care să ne dorească nouă tuturor un an de succese şi realizări, prosperitate şi multă sănătate (care-i mai scumpă decât toate!).
De la Paris, maestrul Samy Briss ne trimite, în stilul său bine cunoscut, o felicitare care, prin elementele simbolice cuprinse, sugerează dorinţa de pace, liniste şi înţelegere în această lume frământată şi îngrijorată. Speranţa în împlinirea acestor deziderate se desprinde din mesajul sugerat în elementele vizuale, tradiţionale.
Şi doamna picturii româneşti, venerabila Alma Redlinger ne bucură cu o lucrare plastică focalizată pe un mânunchi de floarea soarelui, plantă care simbolizează buna înţelegere în cadrul familiei, dar nu numai. Căldura solară, lumina speranţei, optimismul – sunt elementele care se desprind, simbolizând încrederea în viitor.
Elementul sărbătoresc, dar şi gutuile coapte, sunt folosite plastic de pictoriţa Miriam Cojocaru care, în două lucrări distincte, ne transmite parcă o invitaţie la dialog. Frumuseţea sensuală şi estetică permite temelor uşor metaforice să răzbată din obiectele simple şi obişnuite, atât de familiare nouă.
Aceaşi atmosferă sărbătorească, dorinţa de mai bine şi încredere în zilele care vor veni exultă cu vigoare din desenul colorat al pictorului Lipa Natanson. Realitatea existentă, dar şi o discretă combinaţie de idealism şi abstract expresionist sugerează vis şi speranţă în lumea aparent vulnerabilă în care trăim.
Andi Ceauşu, cunoscut îndeobşte pentru caricaturile sale satirice, devine de astă dată nostalgic şi deliberat tradiţional, folosind pentru buna lui urare miturile care ne-au încântat copilăria, cu eternul moş şi sania trasă de patru reni, într-un peisaj albit de iarna geroasă care pe noi ne ocoleşte blând.
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
1 ianuarie 2016

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..