Ultima oara când l-am vizitat pe domnul Ghezuntertoit, am fost serviţi, printre alte bunătăţi, cu o brânză specială. Doamnele chiar au lăudat fineţea moleculelor, sau aşa ceva, eu nu mă pricep şi nici nu mă omor după brânză, decât dacă e un caş proaspăt sau telemea.

– E o double-cremes, s-a pronunţat doamna Gurnişt, care ştie mai multe limbi şi e formată ca gospodină la Cernăuţi. Se topeşte in gură… Savuros!

– Triplu fermentat, a intervenit Rozica lui Menaşe. Cu multe lipide…

– O delicatesă…, şi-a supt degetul mare Pnina Brodiciche. Era la noi, la Odesa, unul Kaizerman, brânzar din tată în fiu, dar aşa o specialitate franţuzeasca sau olandeză n-a avut niciodată.

– Se găseşte în magazinele selecţionate, a mărturisit gazda. E adevărat că preţul e cam pipărat, dar se găseşte la discreţie…

În clipa aceea, am ştiut deja că nevastă-mea va aduce acasă, cu prima ocazie, produsul respectiv. Evenimentul s-a produs chiar mai repede decăt mă aşteptam, adică a doua zi:  o cutie de un sfert de pe care rupsese cu grijă preţul, dar nu şi eticheta multicoloră şi foarte internaţională. Era pe ea o coroană care te asigura că brânza aceasta e destinata regilor, dar acum e vândută în mod democratic şi supuşilor.

Am întrodus cu mare grijă cutia în frigider şi, în aceaşi clipă am simţit un soi de creştere în proprii mei ochi, o chestiune de prestigiu, dacă mă pot exprima astfel. Pentru că, mărturisesc, neam de neamul meu încă nu se atinsese de o asemenea brânză, iar eu eram primul în ordine dinastică… Seara am chemat copiii la masă şi, într-un fel oarecum ceremonios, i-am anunţat că îi voi servi cu ceva special. Le-am pus câte un cub pe mijlocul farfuriei şi le-am dat câteva instrucţiuni:

– Nu înghiţiţi dintr-o dată… Lăsaţi să se topească pe limbă şi savuraţi aroma, gustul şi consistenţa acestui fromaj delicios.

Tineretul s-a conformat, dar s-a pronunţat la unison:

– Nu ne place! Fromajul ăsta e un fel de brânză topită fără nici un gust!

Şi cu preferinţe pe care le care le pot considera barbare, s-au mulţumit cu nişte banale mâncăruri cotidiene.

– ÎI vom invita în mod special pe soţii Oiţerman, a decis consoarta mea. El este foarte umblat prin lume, iar dânsa se învârteşte prin cele mai selecte cercuri. De mult ar fi trebuit să-i poftim, iată prilejul. Pe sâmbătă…

Se înţelege că nu era să-i chemăm ca să mănânce brânză şi gata. Ne-am agitat toată săptămîna, am cumpărat o mulţime de specialităţi şi trufandale, am preparat sărmăluţe în foi de varză, pentru că dumnealui făcuse odată un apropo de bucătăria romnească şi i-am invitat şi pe soţii Kleinergrois întrucât el e dentist şi Oiţerman admiră intelectualii.

Seara s-a desfăşurat foarte frumos, toţi au lăudat mămăliguţa cu brâză, sărmăluţele şi toate celelalte… Cât despre fromajul care trebuia să fie surpriza cinei, au gustat sau nu, l-au lăsat pe marginea farfuriilor şi, probabil din cauză că noi n-am avut rafinamentul de a-l prezenta cum se cuvine, a trecut neobservat. După plecarea musafirilor, am întrodus cu strângere de inimă delicatesa in frigider. Ceva se deteriorase pe blazonul meu imaginar.

– Mâine să-ţi iei la serviciu un sendvici cu chestia asta, mi-a spus soţia.

– Dar eu nu-mi iau niciodată senviciuri, am protestat.

Aşa că mi-am luat o felie groasă de pâine cu fromaj. La fel şi a doua zi… În a treia, l-am servit pe colegul meu de birou.

– Ce-i asta? s-a mirat el.

I-am explicat, dar n-a părut deosebit de încântat.

E greu de crezut cât de multă brânză conţine o cutie de 250 grame, de import. Ieri, cu un gest discret, am întrodus  fromajul în cutia cu resturi menajere. Soţia nu m-a întrebat nimic, nici măcar nu s-a mirat că ies să duc gunoiul din proprie iniţiativă. Am păşit distins şi elegant, aşa cum se cuvine în asemenea împrejurări. La urma urmelor, mă ataşasem chiar de el. Păcat!

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

5 martie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Dorel SCHOR: SCHIŢE UMORISTICE (28) – BLAZON IMAGINAR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 martie 2015