Spusesem și nu schimb acum și niciodată  nici un cuvânt din ce am spus, că nu m-a interesat, nu mă interesează și nu mă va interesa politica. Mi se face lehamite de balamucul fenomenal, cotidian, îl detest până la a-l recepta ca pe o traumă…! Politica este pentru mine cu desăvârșire sufocantă, are formă, conținut, scop și strategii murdare și dezgustătoare…! Uneori unii oameni cumsecade își degradează propria demnitate din cauza politicii nesincere și fără nicio legătură cu aptitudinile lor întreținute doar de aspirația ajungerii la putere cu orice preț…! Eu ce să le fac?! Să fie sănătoși, nici nu-i aleg, nici nu le sugerez să își vadă de treaba lor, sunt oameni mari, au alternative între a-și trăi estetic viața și a se intercala riscant cu suptul lacom la țâța politicii…!

Când însă cineva din rândurile celor pe care din prețuire și respect îi oglindesc în cuvinte prin articolele mele de presă ori cărțile pe care le semnez, dacă se întâmplă ca ei să mai și aibă timp, curaj și pasiunea încercării mării cu degetul, e treaba lor, eu nu amestec merele cu perele, eu reliefez părțile șlefuite ale acelui portret uman, nu rama falsă, cu efecte lucioase, trucate…!

Am scris, de pildă, de curând, despre Nae Butuc, buhușean și leat de-al meu (nu mă întrebați vârsta, că la materia aceasta eu sunt mai supărăcios ca doamnele), am strecurat de sterilul politic reflecțiile valoarei umane și am alcătuit portretul în cuvinte al unui om cumsecade, vrednic, pe care-l cunosc de o viață și care a fost și rămâne pentru mine acel Nae dintotdeauna, demn de a se situa printre liderii de generație, pentru că nu era un oarece mormoloc nerespectabil…! Că face el politică acum, să facă, aceasta pe mine nu mă păgubește cu nimic, una-i una, alta-i alta. Îi și doresc succes! Dacă-l va avea, să îl fructifice, dacă nu-l va avea, să se învețe minte…!

Tot astfel scriu acum, iată, despre Doru Vinca, buhușean și el, tânăr frumos, deștept, descurcăreț, neliniștit cândva, poate și acum…, ca și Nae mergător la pas prin serpentinele de încercare a politicii și tot ca în cazul lui Nae, fără să mă intereseze în ce îl privește decât ceea ce îl recomandă ca om între oameni…!

Nevoiaşul de mine…, de anul acesta, de anul trecut şi dintotdeauna (ca povestitorul de la Humuleşti, ba chiar şi mai ceva), am prieteni slujbaşi la finanţe, cu bani droaie şi pe mână şi în cap şi în buzunar şi pe card. Dar bogăţia lor nu mă-ncălzeşte pe mine mai mult decât sărăcia mea! Cu toate acestea, dacă sunt oameni cumsecade, mă bucur să îi cunosc, să îi am aproape de suflet şi să alcătuiesc uneori câte un rând de preţuire despre ei. Aşa se face că azi gându-mi îl caută pe vărul meu Dorul Vinca, fost bancher (poate că este şi azi, nu mă pricep deloc la ierarhia conţopiştilor cu bani prin mâna lor ca vântul prin buzunarele mele).

Nu i-am cerut niciodată bani cu împrumut – poate că mi-ar fi dat, poate că nu, dar mi-ar fi fost teamă că-l aud căinându-se preventiv că nu are, am pățit aceasta cu alții, de câteva ori și m-am lehămătuit de a căuta salvarea la oamenii cu bani, mai degrabă găsesc la săraci. În fine, ceea ce am constatat cu precizie la Doru este că, totuși, spre deosebire de alții el dispune de o vastă dărnicie în bunăvoinţă promisă – în ce lume lugubră am mai trăi dacă nu ne-ar mai rămâne nici măcar caritatea din ipoteze…!

Dincolo de acestea, Doru Vinca, economist cu ştaif, profesionist şi harnic, este un om călduros, cu o conversaţie agreabilă, fire blândă dacă nu e călcat pe orgoliu, prietenos până la frăție în zilele lui frumoase. Nu pare foarte răscolit de emoţii şi de aceea nu face niciodată ceea ce nu-i place, nu dă curs unor invitaţii în anturaj cu cine nu-l interesează sau pentru ce nu-l interesează, deşi nu spune nu – cine îi ştie firea, însă, cunoaşte şi faptul că nu o dată zice ca tine dar face ca el…! În acest sens e neclintit când ia o hotărâre în sine. Sufletul lui, mintea lui sunt un cer adânc şi senin, netulburat de patimi impersonale. El dacă poate ceva, poate, dacă nu, nu. Sigur că între da și nu există, de la caz la caz și amânarea răspunsului…! Pe toate aceste trei variante le utilizează chibzuit – îmi pare rău să o spun dar această calitate în politică este o tară ce poate să coste…!

Doru Vinca nu este niciodată un prefăcut, reprimă generozitățile la schimb, nu se joacă de-a milostivul ca să pară provident pentru cineva, întru atingerea unor scopuri nu se deghizează în nădejdea celor fără de nădejde, dar nici nu aruncă brutal pe nimeni într-un gol în care speranţele nu fac niciun pas. Nu este darnic de speranţe fără acoperire, dar nici nu înseamnă că dacă poate, nu este amabil, vorbeşte jovial, se poartă elegant, decent, manierat…! Iar în relaţia cu cei pe care nu-i agreează are un ceva enigmatic, răsucit în agilitatea de a citi în oameni, dincolo de aparenţe.

Depărtat şi înalt pentru el este orice univers din exterioritatea propriei familii, una fascinantă, cu două fiice adorabile şi o soţie frumoasă, inteligentă, seducătoare, omenoasă, elegantă la port, vorbă și conduită, asistentă medicală…! Tante Lenuța, buna, blânda și neuitata sa mamă, sunt câțiva ani de când am condus-o pe drumul fără de întoarcere, avea o mare simplitate în tot, pe care nu i-ar fi furat-o nimeni şi nimic, nici de-ar fi locuit pe o movilă de bani şi-ar fi fost copleşită de onoruri – de la ea împrumutam bani când terminam „fondul de rulment” și eram la momente de neînvinsă ananghie! Era foarte cumsecade, avea întotdeauna un cuvânt bun de spus pentru cel în situația de a fi sfătuit de bine, alinat, ajutat…! Când rămâneam fără bani – și rămâneam de tare multe ori –, la ea era soluția, mă întreba de cât am nevoie și palma mea întinsă se închidea la loc, alintată de bănuțeii ei, săraca…! Niciodată nu întârziam cu datoria, poate că nici nu aș fi fost așa de corect dacă n-aș fiștiut că nu peste mult timp cu mâna cu care achitam luam rata înapoi. Tatăl lui Doru, nenea Octavian (ultima fotografie), a fost cel mai bun om  din lume. S-a stins, sărmanul, de foarte tânăr. Nu cred să fi spus o vorbă rea cuiva, vreodată, nu cred să fi trecut pe dinaintea cuiva, a fost un om blând, bun, de rară omenie…!

Prieteniile cu vâlvătăi trecătoare de devotament lasă în urmă şi amintiri frumoase şi tăciuni stinşi. Rar se încleştează cineva în categoria primelor, dar a fi om de omenie în lume, a lăsa întotdeauna loc de bună ziua pe unde treci, a şti să acorzi altuia respectul pe care ţi-l pretinzi ţie, acestea conferă vigoarea şi sănătatea calităţii umane! Nici mai puţin, nici mai mult decât atât, acesta-i soarele moral al lui Doru Vinca, ce scaldă dintotdeauna portretul său, pe care cuvântul nu-l poate circumscrie mai proeminent şi adecvat onoarei…!

Galerie foto: Anii zboară, prietenia rămâne … Frecvent , la Sala Polivalentă din Buhuşi se încinge câte o partidă de fotbal de sală. Din mijlocul lor, cum e de aşteptat, nu lipseşte fotbalistul şi arbitrul Vasile Riter (primul de la dreapta la stânga, rândul de jos: Doru Vinca); Prin Buhușiul de altădată – vedere din centru, unde azi, de o parte și cealaltă a străzii sunt blocuri; s-a pus în mișcare planul de sistematizare, din acest momentul la Buhuși vor începe marile demolări…! (primul bărbat – cel mai voinic – de la stânga la dreapta: fostul primar, gospodar și harnic, Vasile Sava)

(Aurel V. ZGHERAN)

by

Referinţă Bibliografică

Doru Vinca. Portret în cuvinte circumscrise onoarei/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 aprilie 2024