Duminica Sufletului – CARTEA!
Cu vrerea Ta, DOAMNE, îmi dai curajul a mă numi om, duci pasul meu pe Pământ, pentru a-l zidi într-o urmă și mi-o umpli cu vise realizate. Din mila TA, necondiționată, aduci în Calea mea Oameni Frumoși, printre care este și Dna Mariana MOGA, poet, scriitor, promotor al culturii Neamului Românesc, membră a Asociației Scriitorilor de limbă română din Quebec-Canada, membră a Societății LIGA Scriitorilor Români, membră a Societății Culturale Anton Pan, Fondatoarea Taberei „De amicitia”. Datorită distinsei Purtătoare de Lumină versul meu a ajuns „În curtea Domnului”, Adjud: Armonii Culturale, 2019, o antologie de poezie și proză religioasă, lucrată excepțional, cu gândul, ochiul și palma de publicist consacrat, dacă ținem cont că tot scriitoarea Mariana MOGA este coordonatorul Antologiei „Clepsidra cu sentimente”, și autoarea Dictionarului de reliefuri literare românești, lucrări ajunse la a II-a ediție.
Despre Antologia „În curtea Domnului”, scriitoarea Mariana MOGA menționează în prefață: „Prezentul volum, realizat cu participarea a numeroși autori contemporani, se adresează celor ce caută o filosofie de viață funcțională, aproape perfectă și celor care își doresc răspunsuri. Intimitatea cu Dumnezeu este mai profundă decât cu oricine altcineva, fiindcă atât de mult Dumnezeu a iubit lumea, că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (pag.11) Însăși prefața Antologiei, „În loc de argument”, o poveste adevărată, scrisă cu mult suflet de Dna Mariana MOGA, mi-a venit ca un îndem la realizarea visului meu, de-a ajunge la Mănăstirea Prislop, unde își doarme somnul de veci părintele Arsenie Boca, unul din cei mai importanți duhovnici ai secolului XX, or anume călătoria la mănăstirea numită o descrie, detaliat și cu emoție, autoarea, atenționându-ne: „Mărturisesc că în timp am învățat un lucru: greutățile vieții fac rugăciunea mai puternică.” (pag.11) Ce alt argument, că Dumnezeu lucrează prin oameni, mai este necesar a înțelege cuvintele lui Arsenie Boca, un citat plasat și pe coperta verso a lucrării: „Să fiți curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dați Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi)”? (pag.5)
cea
Participând la o antologie , de fiecare dată, îmi pun întrebarea: „Ce învățătură îmi trimiți, Doamne?”. Am aflat răspunsul chiar din pagina 12, prin citatul lui Blaise Pascal, ales cu înțelepciune de către coordonatorul volumului: „Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există și nu crezi, atunci ai pierdut totul.”
Mulțumesc, Doamne, pentru încă o Duminică a Sufletului meu, Antologia „În curtea Domnului”, în care mi-am scris și eu rugăcinea sufletului, alături de oameni frumoși, condeieri ai timpului prezent, ca: Alexandru Lascu, Amalia Sima, Anca-Maria David, Andrei-Ovidiu Baciu, Andrei Oros, Angela Mihai, Angela Mândâcanu-Muntean, Aurora luchian, Carmen Enache, Corina-Claudia Ioniță, Daniela Vâlceanu, Doina-Maria Constantin, Eugenia Bucur, Florica Munteanu-Cuc, Gelu Dragoș, George Tei, Ioan Daniel, Ionel Sima, Gavril-Iosif Sinai, Lăcrimioara Iva, Lidia Vrabie, Luminița Postolache, Maria Tomița Corini, Maria Luca, Mariana Moga, Mariana Cristina-Popan, Nadia Urian Linul, Nastasica Popa, Nelu Danci, Netty Popa, Nicolae Bălțescu, Paulina Georgescu, Petru Catană, Sergiu Botezatu, Silvana-Andrada Tcacenco, Ștefan Popa, Ștefania Petrov, Teodora-Cosmina Coloja, Vasile Bele, Vasile Boldeanu, Victoria Voinea și Viorel Birtu-Pârâianu.
Cu recunoștință menționez și aportul Domnului Stroia Gheorghe, scriitor, poet, publicist, gazda Editurii „Armonii Culturale”, care m-a frapat prin calitatea, deosebit de înaltă, a lucrării.
Mulțumim, dragă Doamnă Mariana MOGA, că „ne-ai arătat vrednici bunătății și milei Domnului!”, călăuzindu-ne pe calea cea dreaptă, în căutarea infinitului! Felicitări, dragi Colegi! Doamne ajută tuturor!
4 decembrie 2019 Maria Botnaru
by
Referinţă Bibliografică |