PSALMUL HERUVIMILOR CU OCHI MULȚI Plămâni de munte-i orga, din zeci de guri - dorința, Tăria să-Ți cuprindă în strai de catedrală. Tot ce-am cules cu stupul - făcliei, suferința! Nu-s viermele ce-și toarce aripi și-altar din bală? Viori, trompete, naiuri, alămuri, ocarina... M-accepți cum sunt - o piatră ce nu cunoaște struna Isteață ca la cobză. Îți cânt altfel lumina, Cum soarele și-l tace în răsărituri luna. Îți sunt doar oglindire? Ce bine-ar fi, ca iazul Să-Ți port pe umăr steaua pecetluindu-mi stuful. De ești ocean Iubirii, poți dojeni talazul? Sunt vinovat că mustul se luptă cu burduful? Ce-or face serafimii, cu mii de ochi sorbirii, Când eu, cu doi tot timpul setos îi sunt Iubirii? PSALMUL FOCULUI FLĂMÂND Păcate? N-am dus lipsă. La toate știu risipa, Iar la tejghea cu-apusu-mi crâșmarului dator. Au mintea urcă-n slavă condorului aripa, De nu te-ar arde iadul cu setea pentru zbor? Greșalelor mărunte, cu-otrăvuri mari sub buche, Le-acoperim veninul cu nalbul de cucuți. Îmi vând toți fariseii pentr-un cinstit păduche Ce nu mi-ar suge noaptea că-i văduvă-n virtuți. Am cunoscut mahorca și drojdiei poemul, Ca în măcelărie fui relelor cârlig, Dar te iubesc Olare, cum te-ar topi blestemul, Când pân' la cer, ca lupii, cu patimă Te strig. Parcă-i răspunsul Pâinii: Când focului i-e foame, Numai Iubirea știe pe Dumnezeu să-nhame! PSALM SUMERIAN Profet se face lemnul când sâsâie în vatră; Bolmoaje pe tăciune, blestem din iad storcând... Pe mâna ta inelul, cu ochi de șarpe-n piatră, Ispitei stă de pază, păcatului de gând. Acum vreo cinci milenii, prin moarte-a fost sărutul? A spini mi-ai scris argila cu jarul cuneiform. Eu ți-am furat văzduhul să-l împietrească lutul, Sculptură altor ape, care nici azi nu dorm. Cu brațul plin de strune, fugi de otrăvuri, dar bei Din stihul care arde. Domneai la Eufrat... Ocnaș în propriu-mi cântec, tu - gratiile harpei! N-a fost pe-acolo raiul ce-n noi s-a scufundat? Azi nu mai ești zeiță. Închis ți-ar fi și cerul, De n-aș fi scris în cuie, pe arsu-mi glod, Sumerul! PSALMUL POTIRULUI DE LUT Durerea nu-i durere de-o orchestrezi cu surle. Ea-n lacrimă-și zidește întorsul greu în fire... Țipa la Tine unul, să pipăie, să urle, C-ar fi poftit să vadă cam cum apari, Iubire. Voiai cu ferăstrăul, om, să-I croiești veșmântul? Asemenea-I ca gândul, ce foarfecului scapă. Copită, ghiare, coarne, chiar dacă n-are, vântul Cu timpul și cu moartea, pe toate-n colb le-ngroapă. A dragostei măsură, tu-mi ceri a câta oară? Spini sângerând în stemă, ce poate ști cântarul? Nu-mi judeca lăuta ce-n dor lumini măsoară, Sărutul nu e-n buze, deși în lut e jarul. Îndrăgostită Roata îi cântă de iubire Argilei, spre ulciorul cu vin de răstignire. PSALMUL MIRELUI DIN CANA ''Nimicului - cenușă; de-i frunză, rod, sau floare!'' Eu cred Ecclesiastul că suferea cu fierea. Din glod nu se înalță săruturi de ulcioare? Unde-i prea multă minte, acasă-i căpierea. Cât de-nțelept e vinul, foc dintru foc renascu-l! ''Adulmecă, ne spune, fugi, minții dacă-i acru. Înseamnă că Iubirea nu l-a zdrobit cu teascul, Setos de sânge tânăr, păgân pe-altar de sacru.'' Ce-aș fi fără de umbră, de nu mi-ai fi Tu, cina? Din tot-întâi-născutul - stihul de grâu și mielul. Ca-n templu Ți se pleacă, din inimă ciorchina Purtând rotund pecetea cum Tu semnezi inelul. Cum aș putea bând vinul Iubirii să-i uit rana? Pe Dumnezeu la nuntă eu L-am avut în Cana. PSALM PRIN ALGONQUIN PARK Octombrie, mesteceni...Taci, nu cumva să sperii, Cum toamna-mi urcă-n suflet, orfevărindul care-i A vară indiană, că-mi nebuniră merii Pe hărți necunoscute din nordul Niagarei. - ''Visat-am ape negre, pe la Muskoka-n vale, Ca țarina de sânge ce-abia vându olarul Pe-arginți jucați de-a timpul cu chipuri de parale, Cum doar un astru negru putea să-ntoarcă zarul.'' - ''Iar eu cules-am visul, pe când dormeai, din pleoapă. Sărutul este prețul'', îmi spui c-o alintare. Octombrie, mesteceni... Tu, dincolo de ape, În jad, această vară-i meridian ce doare. Minciună spune ceașca, destul e bobu-n gene... Pe porțelan eu scris-am păduri algonquiene. Dumitru Ichim Kitchener, Ontario
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..