PSALMUL FECIOARELOR NEÎNȚELEPTE Untul-de-lemn nu-i brânză din putinei cu lapte. Nu-mi cereți tâlc, domolul, cum căldiceii pascu-l, Că de Iubire-i vorba, cu Mire-n miez de noapte, Zdrobirea pân' la sâmbur. Triumful cărnii? Teascul! Când inimii vin țepii, vânat fricos, s-o prindă, Nestinsul tău ți-l stoarce pre lemnul răstignirii, Precum dumbrăvi și codri le joci numai pe-o ghindă, Ori totul, ori nimica, nu dai pomeni Iubirii. Iubesc, și toată zarea-i măslin la prima floare, Miresmele sonore se-ntrec în frumusețe! Voi n-ați văzut lumina petalelor cum doare, Din coasa lunii, timpul, sporindu-se-n fânețe? Și-am întrebat pe Mire: ''Dar cele ne-nțelepte?'', ''În dragoste nu cumperi uleiul! Să aștepte!'' PSALMUL DINAINTEA DENIEI Cine-Ți cunoaște gândul? Ce-ai în cârlig ca nadă? Împrumutat-ai trupul, să prinzi ce nu-i al Tău? Nu-i prea puțin o moarte, când Tu mi-ai fost livadă? În clește îmi țin fierul pe propriul meu ilău. Ulcica, sau ulciorul, pot dojeni olarul, Sau slova de cerneală penița din condei? De sunt măsura humei, de unde-atunci paharul? Știai c-am stors pe șarpe, ca frânghia, să bei? În loc ca să-mi restitui murirea, plus dobândă, Dai celui ce Te vinde obrazul spre sărut. Ce-ar zice Sabaotul? În loc de bici, osândă? Pilat își spală palma înscrisului din lut. Iubire, nebunie ești celui înțelept: Judecătoru-Ți jură pe-un Dumnezeu nedrept! PSALMUL DESPRE CHEIA ASCUNSĂ Nu altoiești Iubirea unde uscat e ciotul, Custura cere jertfă din zvâcnetul de mladă, Nu rămășiți de suflet, dai vinul nu borhotul, Nu cânți de corhănire când dragă ți-e livada. În toate-i imn Iubirea,-n inel și hematie, Altfel cum poate marea să-și urce-n ceruri norul? Tu, lampă afumată, năroadă și pustie, Cum ceri în mâzgălire, nespusul Ei și zborul? Mai bine alăuta prin strună foc să deie Din duhul ce-și purtase pe-adâncuri începutul, Iar când vom fi ulcioare, tot Ea o să ne beie, Că i-a rodit altoiul unde-am tăcut sărutul. Prea sfânta născătoare bărbatului-i femeia. Au n-a știut Eternul unde s-ascundă cheia? PSALMUL MIRELUI Ce fel de lacrimi - fruntea-Ți, de au topit rubinul! Prea cuvenit coroanei, curgea pe-obraz de Mire. De nuntă? Pâinea frântă și pe urzică vinul. Găoacea mi-e pustie: Tu cine ești, Iubire? Te plăsmuiește gându-n hlamidă-mpărătească, Uitând, că doar o dată I-ai îmbrăcat porfirul. Din putregai de ape, cu lotusu-mi de iască, Iar nu-nțeleg: Cum spinii rodiră trandafirul? Bolboroseli savante teologhesc năucii! O cioară mult mai bine în acatist se roagă. Desculță, -atâta știe, prima silabă-a crucii, Cum spaima-ți rupe glasul și răsuflarea-ți leagă. Chiar peste moarte - brațe spre mine-ntinzi ca Mire. Cum să nu țip, ca Toma: Ești Dumnezeu, Iubire! PSALM LA CREAREA EVEI Cu iambul pus pe umăr, ce bine-ți stă sonetul! Grai nibelung în nasturi... Ce-o fi ''Ich liebe dich''? Parcă-a-nceput din ape să-ți cânte violetul, Din coarda-i mai subțire, penumbrelor din stih. Nici torsul cu arcușul, nici meșteșug cu dalta, N-au reușit ca mine - tristeții-s croitor! Iar te răsfață-oglinda: ''Nu-i psalmul pentru alta, Ce n-a plecat din suflet cu ultimul cocor?'' Tu știi, doar orhideei nu pot să-i cos veșminte, Trufașa-i frumusețe va fi cândva sfarog... Eu te-am zidit ca plânsul rășinei din cuvinte, Altar înalt Iubirii în care pini se rog Ca la crearea Evei, psalm inimii și strune: Săruturi cu o gură cine-ar putea s-adune? PSALMUL TRĂSURII CU ARIPI DE FOC Mătreața și tărâța când le ignoră glava, Poți dăscăli Iubirii cam cum se ține hățul, Tămăduind amoruri ce le-a coclit gâlceava, De când muierea-ți poartă clondirul și clăbățul. Nu brațele-mi te cântă-n talaz cu ceruri crude? Fior, sfințit de buze, fără de-aripi e zborul. La ce folos voroava, c-oricum inima-aude, Ca vinul, duhul strunei, când te adumbră dorul. Biet cuget, rob al slovei, de tine gândul cernu-l, Ca mâlul de borhotul ce lotusul slujește. Fruct dragostei e focul ce-a prins a gust eternul. Nu Dumnezeu e Mire când omu-I înflorește? Îndrăgostită, -n flăcări, chiar inima Te știe! Cândva a fost trăsură Profetului Ilie. Dumitru Ichim Kitchener, Ontario
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..