SE SCHIMBᾸ VREMEA
Știți cum se-ntâmpl-adesea toamna pe la noi
cȃnd, brusc, se schimbă totul… dintr-odată!
Așa a fost c-a doua zi, neinvitată, ploaia a sosit
şi fără s-o ȋntrebe nimeni,
pe-un ton destul de intrigant
s-a apucat de-a răspândit că vremea bună s-a… sfârșit.
*
Cum să vă spun?!
A fost ceva… de necrezut
şi iremediabil, un suspin…
întocmai ca-n „Balade vesele şi triste”
cântate de-astă dată citadin cu-arcușul simțului boem,
pe corzile viorii topârcene, triste.
*
Și dacă asta nu vă e de-ajuns,
aș mai putea să vă șoptesc, puțin discret,
c-a fost surpriză mare iscălită-n pripă, insolent,
de vreme cu-ale ei capricii tȃlcuite-n semne
pe cerul plumburiu şi greu acoperit…
*
Ce să mai zic?…
Amestecând în suflete, ca-n poezii bacoviene,
romantic şi-ntr-un fel anume,
tristețea ploii cu-amintirile ce se topeau
în meditații care stăpâneau adânc şi obsesiv
pe străzile bucureștene.
*
Indiscutabil!
Micul meu Paris era, cum vă spuneam, acoperit de ploaie
şi-ntocmai ca o carte răsfoită-n grabă, foaie după foaie,
îmi apărea de-un cenușiu îngândurat, posomorât, chiar trist…
Cine putea să-l mȃngȃie şoptindu-i din adâncul inimii
o vorbă dulce, bună şi senină, de artist?
*
În fine… asta nu e tot!
Hai să vă spun acum ceva de bine!
că viața n-a fost proiectată să fie numai într-un fel,
de-a dreptul înfundată în mister,
în neguri de tristețe şi-n suspine!
*
Deși nu era pic de soare
(cum se ȋntȃmplă-adesea-n impresionism
când geniul bucuriei sufletești pătrunde-adânc,
născând puterea simțului estetic în culoare)
așa… în Bucureștiul meu, ici colo, pe la colțuri, pe trotuare,
Umbrelele grăbite şi interesate împrăștiau spontan mireasma vieții
în atmosfera udă şi posac-a dimineții.
*
Cu zâmbete ce etalau savant victorii,
de dat-aceasta zugrăvite-n formă şi culoare,
umbrelele ȋși savurau motivul pentru care existau:
adicâ…
pentru şi-mpotriva ploii…
adăpostind vioaie, dar cochet, elanul sufletelor
ce se-ncumetau, pășind mărunt și grijuliu, discret,
cu gând să-nvingă silnicia ploii şi neglijenta soart-a voii
apei strânsă la-ntâmplare pe trotuare…
*
De ce? poate veți ȋntreba.
Ei! Cum de ce?… din cauza nevoii,
pe bază de motive practice, directe şi-n majoritate personale
cu care, vrând, nevrând, aveau de-aface-n
trebuința de-a le satisfice…
trecătorii.
DE LA FERESTRE FᾸRᾸ NUME
Și uite-așa, cum vă spuneam,
pe tonuri dulci turnate-anume în cocteiluri melancolic-triste,
retras şi visător ca un adolescent
analizam de undeva de sus, de la ferestre fără nume
pierdute-n blocuri despre care nu se poate spune…
Priveam puțin distant şi oarecum absent.
*
Era… un nu știu ce, cum să vă zic…
Ba știu dac-am să mă gândesc un pic!
Era mirajul pulsului grăbit, bucureștean,
ce pătrundea cochet,
L’automne-Parisien …
*
Vă amintiți?…
acolo-n miezul străzii genial pavată cu istoriile toamnei,
an de an!…
Erau istorii dulci pe care-atât de mult
şi fără să-mi explic,dar sincer,
le-ndrăgeam!
*
Ȋn acea zi, mi-aduc aminte, parc-ar fi ca ieri!
Gingaș, se-adăuga încă o filă destul de udă şi umilă-n
Cartea veche-a bucureștilor,
pe străzi, in parcuri, pretutindeni, chiar şi pe maidan,
la ceea ce, în linii mari şi fără ca să-mi pese mult, numeam…
cotidian.
Va urma
–––––––––
Dumitru IONESCU-VRĂNEȘTEANU
Melbourne-Paris
Septembrie 1999 (August 2023)
by