INSULA FERICIRII

Fiecare purtăm în noi o insulă  a fericirii;

când credem că țărmul ei este îndepărtat,

ea ne apare cu toată ramurile înflorite,

încărcate de iubire, o iubire paradisiacă

ce trece dincolo de spațiu și de timp,

amplificând la infinit bucuria de a trăi,

când am dori să spunem:„Clipă, oprește-te!”

și am vrea să nu ne despărțim niciodată

de tot ce iubim, să nu se risipească

starea de grație ce ne-a fost dată,

trăire sacră, profundă, adevărată.

IUBIRE ÎN LUMINĂ

Iubirea a-nceput din prima zi

Când mi-ai dat viață pentru a trăi,

Cu lumini în suflet, pentru asimți

Ce mare ești, doamne, cât mă poți iubi,

Ce splendoare reverși în fiecare zi!

Iubirea Ta Doamne, mă va ocroti,

Din iubire voi lua puterea de a trăi,

Viața mereu, mereu va înflori

Și fericirea dincolo de timp va dăinui.

RĂSARE LUNA

Răsare luna liniștit și tremurând din ape.

Crepusculul lasă mii de rubine pe tărmuri,

Spuma argintie se risipeștee în valuri,

Pe nisipul plajei doar urmele noastre.

Veșnic înfrăgostiți sub înaltul astru.

Răsare luna  albă și urcă încet pe cer,

Peste valuri se aude un străgăt stingher,

Privim înbrățișați a mării nemărginire,

Cu sufletul tot mai încărcat de iubire.

Cărări de argint așterne luna pe cer,

Mi-ești drag și te simt atât de aproape,

Aș vrea să ne fie viața numai iubire,

Mereu să sporim a noastră fericire.

ACASĂ

Doamne, dă-mi puterea puterea de a ajunge acasă,

În satul dintre munții, în valea mea  frumoasă,

Să mă îmbrac în soare, să umblu prin livezi,

Să culeg flori multe de pe pajiștile verzi…

Doamne, aș vrea să fiu aproappe de râul argintiu,

Să văd păduri întinse pe creste, prin aerul cel viu,

Să-l respir cu nesaț, să simt că iar pot să trăiesc,

Să ridic ochii spre cer, să-ți spun cât Te iubesc.

De-aș fi pasăre-n zbor, m-aș duce iar acasă,

Să revăd casa dragă, cu glastre la fereastră,

Icoane pe pereți albi, cu miros de busuioc,

Doamne, când îmi vei da acest mare noroc?

Mi-e greu printre străini, tristțea rău m-apasă,

Ce mult aș vrea să fiu din nou, din nou acasă!

Să văd părinții mei, privindu-mă cu mult drag,

Să trec iarăși voioasă  peste al casei mele prag…

POEZIILE TOAMNEI

TOAMNĂ TIMPURIE

În zare, munții-nalți cu mantii de zăpadă

Străluminează tot azurul, fulgi-ncep să cadă,

Peste verdele pădurii, pe copacii aurii,

Foșnetul de frunze se zbate printre vii.

În lacul verde-albastru, cu unde înspumate,

Cascada-nvolburată lasă mari diamante,

Sufletul vibrează, sub razele de soare,

Adun-atâtă frumusețe din fiecare floare!

De ce a lumii frumusețe ne îndurerează?

În veșnicia clipei doar iubirea vibrează…

Iubirea ne-nalță sufletele, ne dă speranță,

Noi nu, nu vrem să părăsim frumoasa viață…

SEPTEMBRIE

Septembrie aureolează plaja înspumată,

Marea se leagănă ușor, tot mai albastră,

Pe cerul azuriu plutește un cârd de cocori,

Eu adun în suflet, alese, dragi comori.

O frunză, mare, aurie mi-a dăruit marea,

O tristețe adâncă a cuprins toată zarea,

De ce zboară atât de epede clipele fericite?

De nimeni, de nimic ele nu pot fi oprite…

Fericirea mi-o adun din dragi amintiri

Efemere, ca și trecutele noastre iubiri,

Încercând să dau nn sens nou vieții,

Demult mi-am pierdut vraja timereții.

ÎN FLĂCĂRILE VII ALE TOAMNEI ARDE IUBIREA MEA

În flăcările vii ale toamnei arde iubirea mea,

Pe culmile albastre,  coboară  o tăcere grea,

Văile largi își aplecă sub vânt toate crengile,

Noi doi trecem îmbrățișați, umbrind cărările.

Din ce tărâm frumos ai apărut tu, tu, iubite?

În ce timpuri noi doi am trăit clipe fericite?

Simt că doar tu ești sufleetul meu pereche,

Te cunosc de demult, din lumea străveche…

Acum ești aici și bați la poarta anotimpului

Ce te-mpodobește cu dulcea lumină a chipului.

Eu mă las purtată departe de aripa gândului,

Să sporeasc cu multă iubire puterea sufletului.

Albastru marin

Soare-n spuma mării

Pe cer pescăruși.

by

Referinţă Bibliografică

Ecaterina Chifu: ANOTIMPUL IUBIRII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 septembrie 2024