Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » BIOGRAFII » PERSONALITĂȚI » Ediție specială a Revistei „Albanezul” dedicată scriitoarei Galina Martea

Ediție specială a Revistei „Albanezul” dedicată scriitoarei Galina Martea

 

Galina Martea (născută în Basarabia, de origine română, s-a educat într-o familie de pedagogi notorii, tatal Sârbu Vladimir, învățător emerit al învățământului public din URSS, și  mama Sârbu Xenia, învățătoare) este o scriitoare (poetă, prozatoare, publicistă), savant, economist (licențiată în economie), filozof (opinia mai multor scriitori și personalități academice), pedagog notoriu din R.Moldova, lector universitar cu titlul științific de “Doctor în  ştiinţe economice” și titlul onorific de “Academician de onoare al învăţământului universitar”, cercetător ştiinţific în domeniul managementului educaţional și al managementului resurselor financiare. Este membru al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, membru al Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, membru al Forumului Democrat al Românilor din Moldova, membru al Consiliului Unirii-R.Moldova, membru al Asociaţiei Culturale “Ideal”, altele.

Galina Martea este autoare a mai multor monografii ştiinţifice, autoare de cărți cu poezii și proză, autoare de peste 250 articole/articole ştiinţifice în domeniul economiei, învăţământului, sociologiei, filozofiei, literaturii. Realizează dialoguri, comentarii, interviuri, cronici de analiză literară, etc. Este prezentă în mai multe antologii literare (poezie, proză), în antologii pedagogice (Pedagogi Români Notorii din Basarabia Interbelică și Postbelică); în enciclopedii (Localităţile Republicii Moldova). Participă continuu la conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Este prezentă cu  eseuri în cadrul emisiunii “Editorialele Istoriei”, producător Radio Vocea Basarabiei, Chişinău. Colaborează activ la reviste/ziare din Republica Moldova, România, Diasporă. Este redactor asociat la revista de Cultură Universală „Constelaţii Diamantine”, România.

Galina Martea este Laureat al Premiilor pentru poezie, publicistică, volume publicate, presa scrisă. Numai în anul 2015-2016 a fost nominalizată cu premii importante: – Premiul I, secţiunea “Presa Scrisă”, concurs organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România pentru anul 2015, Bucureşti; – Premiu şi Diplomă de Merit pentru cea mai bună carte de publicistică a anului 2015 „Sistemul de învăţământ – promotor al identității naționale” (autor Galina Martea), concurs organizat de Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din România, filiala Chişinău, 2015; – Premiul I, secțiunea A, pentru volume publicate, pentru volumul cu poezii “Durere Tricoloră”, concurs “Alexandru Macedonski”, Uniunea Scriitorilor Europeni, filiala România, 2015; – Premiul II, categoria  Patriotism, pentru poezia “Ţara mea cu nume „Durere, Răbdare”, concurs internaţional de poezie “Dr. Nicholas Andronesco – Eternitatea”, SUA, 2015; – Diplomă pentru activitatea publicistică de documentare și cercetare educațională și socială ca repere ale identității naționale pentru anul 2015, Ziarul Națiunea, România; – Diplomă de excelență pentru colaborare și activitatea literară desfăşurată în cadrul revistei Memoria Slovelor, România, acordată de revista Memoria Slovelor şi Liga Scriitorilor Români, filiala Vâlcea, România, 2016; – Laureat pentru poezie şi publicistică a Revistei Uniunii Scriitorilor din Moldova “Literatura şi Arta”, Chișinău, anii 2013, 2014, 2015, 2016.

 

Vezi ARTICOLUL COMPLET AICI:

https://galinamartea.files.wordpress.com/2017/06/revista-albanezul-cu-galina-martea.pdf

 

Facebooktwitterby feather