Editura Napoca Nova aduce la cunoștința colaboratorilor și cititorilor că a început redactarea Antologiei literar-artistice Napoca Nova Nr. 14.
Cele treisprezece volume de până acum (primul a văzut lumina tiparului în decembrie 2013), au caracter periodic, ajungând la cititori în ultima lună din trimestru, au depășit 6300 de pagini format A5, în condiţii grafice deosebite, semnate de aproximativ 370 de colaboratori din ţară şi din diaspora, astfel încât cărţile au ajuns şi au fost popularizate în toată România, dar și în Europa, în Statele Unite, Brazilia, Canada, Australia şi Asia.
Editura Napoca Nova nu face niciun fel de partizanat artistic. Dorința noastră este aceea de a reuni în paginile antologiilor literar-artistice atât autori consacraţi (afiliaţi sau nu la vreo organizaţie profesională), cât şi debutanţi, pe care dorim să îi încurajăm la început de drum. Îi invităm pe toţi iubitorii de literatură care vor să participe la acest proiect ambiţios să ni se alăture!
Antologia NN Nr. 14 va apărea la sfârșitul lunii aprilie 2017.
Așteptăm materialele Dvs. pe adresa redacției (editura@napocanova.ro; office@napocanova.ro;voichita_veres@yahoo.com) până dumică, 2 aprilie 2017!
Secțiunile antologiei sunt: poezie, proză, critică/istorie literară, eseu, epigramă/divertisment și o secţiune închinată adolescenţilor care își comunică emoțiile prin cuvântul scris.
Fiecare autor, indiferent dacă are creaţii ce vor fi incluse într-una sau în mai multe categorii, va expedia prin poşta electronică un singur document, cuprinzând toate textele sale, în format Word, font Times New Roman 12, maximum 10 pagini format A5 (5 pagini format A4 sau Letter), scrise cu diacritice și corectate de către autor. Se va expedia un singur attachement (atașament) conținând toate materialele unui autor. Fişierul va conţine în titlu neapărat numele colaboratorului! La „Subiectˮ, în e-mail, se va preciza: „Colaborare Antologie Nr. 14ˮ. Nu vor fi luate în considerare documentele din poşta electronică care nu îndeplinesc aceste cerinţe ale editurii.Autorii sunt rugați să își selecteze singuri materialele (un fragment din roman sau din eseu, un număr limitat de poezii etc.), să nu expedieze romane sau volume întregi, din care să aleagă redacția ce anume să publice. Deoarece dorim ca singurul criteriu de apreciere a textelor să fie valoarea lor literară, în volum nu vor fi incluse nici fotografiile, nici biografiile autorilor. Din lipsă de timp, nu vom confirma primirea materialelor şi includerea lor în antologie; li se va răspunde la e-mail doar celor ale căror texte nu corespund exigenţelor editurii.
Tematica este la alegerea fiecărui participant. Redacţia îşi rezervă dreptul de a refuza textele lipsite de valoare, cele cu caracter politic, pornografic, pe cele care aduc atingere demnităţii naţionale şi personale, dar şi pe acelea conţinând limbaj inadecvat.
Începând cu 2017, în atologie publicăm şi reproduceri color după tablourile scriitorilor incluşi în volum, grafică semnată de aceştia sau repdoduceri după obiecte de artizanat (golenuri, cusături populare etc.). Pentru fiecare pagină color, autorul va comanda un exemplar (în plus carte faţă de cele aferente participării cu textele literare).
Autorii selectați pentru includerea în volum sunt rugați să facă precomandă pentru 3 exemplare (aprox. 600 p., 22 lei/ exemplar, adică 66 lei). Dacă sunteţi la prima participare în antologiile noastre, vă solicităm ca, împreună cu atașamentul conținând textele de publicat, să ne comunicați adresa la care doriți să vă fie expediate volumele şi numărul de telefon.
Editura Napoca Nova nu percepe taxe în avans. Autorii vor achita exclusiv cheltuielile aferente tiparului și taxele poștale (acolo unde este cazul), căzând în sarcina editorului toate sumele aferente muncii de redactare, corectură și pregătire pentru tipar a lucrării. Cărțile vor fi expediate cu Poșta Română ori cu un curier rapid (la cerere), în colete cu plata ramburs.
Voichiţa Vereş,
director Editura Napoca Nova
by