Întrebări și răspunsuri aflate din „Trezire”

Camelia Mitu este un exemplu de tânăr care se comportă firesc, fără a putea fi încadrată în norme, șabloane, ca să spui că este ceva normal. Eu susțin că este firească și își folosește talanții primiți, înmulțindu-i ori de câte ori are ocazia. Am descoperit-o ca participantă la Concursul Național de Creație Literară „Voi sunteți lumina lumii!”, organizat de Filiala Buzău a Ligii Scriitorilor, fiind printre premianți, apoi am constatat că a participat și la alte concursuri și activități culturale, publicând versuri în diferite reviste, obținând numeroase premii. Volumul de debut „Trezire” este o recunoaștere a talentului literar, fiind publicat de Editura „Amurg sentimental” ca urmare a obținerii Marelui Premiu pentru Poezie, în 2024, în cadrul Concursului național de creație literară „Vara visurilor mele”, ediția a XXII-a.

După ce am terminat de citit volumul „Trezire” al autoarei Camelia Mitu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Spiru Haret” București, în prezent fiind admisă în anul I în cadrul SNSPA – Facultatea de Comunicare și Relații Publice – am avut sentimentul că ar trebui să adaug ceva la titlu și să fie „Trezirea!”, la modul imperativ. Și asta pentru că, citind poemele sale, descoperi că autoarea aduce suficiente argumente care ne ajută să conștientizăm că a beneficiat de „Trezire”, chiar în mai multe etape ale vieții, invitându-i și pe cititori să se bucure, la rândul lor, de o „trezire”.

Debutând la 19 ani, vârsta la care este firesc să fii îndrăgostită, ai putea crede că citești un volum de poeme în care să predomine fiorii iubirii, dar constați că autoarea Camelia Mitu este îndrăgostită de viață și caută răspunsuri la întrebări existențiale: „Ce este omul? Ce suntem noi?” Și, odată ce află răspunsurile, vrea să ni le împărtășească, pentru a ne ajuta să conștientizăm că: „Suntem artă în continuă creare”, iar atunci când ai o „Inimă de pasăre”, afli că „viața este un dar”, care îți descoperă în fiecare moment „Locul fericirii”.

Camelia Mitu ne atrage atenția că „Dorința fiecărei generații”, aceea de a lăsa ceva în urmă, de a se bucura de recunoaștere, îndepărtează omul de misiunea lui: de a trăi pentru el, în fiecare moment al vieții, fără a crede în iluzia „că lumea-i aparține” și orice „Transformare” trebuie să înceapă cu schimbarea lumii, inclusiv cu modelarea naturii.

Deși consideră că este necesară o „Revoluție spirituală”, autoarea își întoarce privirea către „omul din noi”, că schimbarea lui determină schimbarea lumii și atunci orice „Gol” interior poate fi folosit pentru a construi „drumul spre autocunoaștere”.

Citindu-i poemele, descoperi o ființă care, parcă, privește din alt plan spre Pământ, spre lume, și observi că atunci când se „Închide” o cutie în care ascunzi „ceea ce simți și ce dorești”, doar un „Timp lăuntric” și o „Busolă” pot ajuta „să ne conștientizăm prăbușirea” și, când suntem în „Cădere”, să ne conducă spre „Renaștere”, pentru a descoperi „Ce suntem” și cum ”Ne-am schimbat”, bucurându-ne de „O nouă viață”. Iar atunci când privești „în izvorul vieții” vezi un „Suflet” înălțat din noroi, căruia prea mult timp i-a fost „Teamă” de rolul pe care îl are de jucat pe scena de la „Teatrul vieții”, mai ales pe o scenă aflată în „Întuneric” unde descoperim că „Suntem oameni de ceară” care pot fi topiți de cuvinte.

Din metaforă în metaforă, cu pași mărunți, Camelia Mitu ne dă „trezirea” dintr-o „Toamnă” în care am devenit „mai reci, mai distanți, mai amorțiți”, pentru că, atunci „Când o inimă se frânge”, și „natura toată se zdruncină”, fără ca noi să ne întrebăm „De ce?”, deși suntem „Oameni”. Din păcate am ales să trăim în „Antiteză”, din ce în ce „mai depărtați unii de alții”, așteptând o minune, dar noi suntem singurii care ne putem trezi, observând în jurul nostru chiar și pe unii foarte tineri, „Tinerii de astăzi”, cum este și Camelia Mitu, care ne amintește că mai există un „Secret”, ca o „Reminiscență” îngropată „adânc în sufletul nostru – aripa pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, pentru a ne reîntoarce la El.”

Chiar dacă ni se pare „Straniu” ca la 19 ani autoarea să afirme că atunci „când nu mai am lacrimi să le plâng, îmi plâng cuvintele” și își amintește de perioada copilăriei „când lumea era frumoasă”, ca și când acel „Cândva eram copii” ar fi plasat în timp în urmă cu cel puțin o jumătate de secol, Camelia Mitu se simte ca fiind cu sine „la marginea timpului” și bucuroasă că a descoperit darul cel mai de preț al lui Dumnezeu, pe „Mama, îngerul adesea uitat”. Cu o scriere profundă, versurile sale te pun pe gânduri, îndreptându-te spre meditație, spre cunoaștere de sine, spre înțelegere a ceea ce ești, inclus într-o realitate pe care alegi să o trăiești și pe care o poți schimba, când te trezești cu adevărat, pentru că așa cum precizează autoarea „iubirea este ceea ce ne ține în viață!”

Dacă „Vrem să auzim o poveste” despre fericire, „în care să se facă auzite vocile neascultate”, dar care să fie ca un ghid pe calea spre trezire, atunci recomand volumul „Trezire” al autoarei Camelia Mitu, pe care o felicit și căreia îi urez succes în continuare!

Elena Căpățînă,

președinte Filiala Buzău a Ligii Scriitorilor,

membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

by

Referinţă Bibliografică

Elena CĂPĂTÎNĂ: Întrebări și răspunsuri aflate din „Trezire”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 august 2024