Înflorise liliacul

De mult timp plecat în lume,

Aprig muşca-n iarbă coasa

Și  voiam să vin anume

Să-mi  văd casa.

Înflorise liliacul,

Aveam unul lângă poartă,

În vis revedeam cerdacul,

Dar ce soartă!

Mi – ai ieșit, maică, – nainte,

Așa cum mereu făceai,

Dar nu – mi mai aduc aminte

Drum spre rai.

E târziu, iar liliacul

Floarea – n vânt și – a scuturat,

Pustiu e, mumă, cerdacul

Şi-ai plecat.

Suspină – n taină căsuță,

Noi jeluim lângă cripte,

Singuri ne – ai lăsat, măicuță,

Inimi fripte.

Degrabă ne vine rândul,

După cum avem ursita,

Și rămâne doar cuvântul,

Cerne sita.

Bucuraţi-vă, prieteni

Bucuraţi-vă, prieteni, cât mai sunteţi printre vii

Şi vă este pasul sprinten ca al celor bidivii,

Că veni-va şi-acea clipă când pas fi-va tot mai greu,

Bucuraţi-vă, prieteni, preţuiţi viața mereu!

Bucurați-vă de cântec îngânat la ceas de seară

De bardul ce-şi acordează-n ritm de mi bemol vioară;

Timpul trece-n fugă, iată, azi e luni, mâine e joi,

Bucuraţi-vă, prieteni, și de soare și de ploi!

Bucuraţi-vă, prieteni, şi-nchinaţi voios o cupă

Cât mai puteţi struni încă bidiviul lovind crupă

Şi cât mai aveţi alături în viaţ-ai voştri părinţi,

Bucuraţi-vă, prieteni, până n-ajung printre sfinţi!

Bucuraţi-vă, prieteni, cât viu încă vă e glasul,

Iar inima vă tresaltă când răsună contrabasul,

Că vremea este şireată, se strecoară pe furiş,

Bucuraţi-vă, prieteni, cât mai păşiţi pe frunziş!

Suspină-n taină căsuţa

Iarăşi în copilărie cum nu m-aş întoarce eu,

Însă timpul trece-n grabă şi mi-e pasul tot mai greu,

Amar gândul mă apasă că n-o să revăd curând

Casa ce îmi apare-n vis şi-adesea tresar plângând.

De grădină şi livadă îmi este un dor nespus,

Aici alergam în joacă din răsărit la apus;

Înţeleg că e târziu deşi vie mi-e dorinţa,

Cu amintirea rămân şi-n suflet cu suferinţa.

Bălurul e peste casă şi-un lacăt e la poartă;

Întoarcere-am amânat, dar cât de crudă e soartă,

Praful s-a ales de munca iubiţilor mei părinţi,

Eu sunt acuma departe, ei se află printre sfinţi.

Suspină-n taină căsuţa durat-odat’ cu  trudă,

Vântul şi ploaia o bat, se-aşterne neaua zăludă

Şi curtea e pustie, niciun câine nu-i  de pază,

Plecaţi în lume, copii au ajuns oameni de vază.

by

Referinţă Bibliografică

ELENA NEACȘU: POEZII (1)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 iulie 2026