EUGEN DORCESCU

UN MARE ESEU NARATIV: „OUL APOCALIPTIC” DE ION JURCA ROVINA

În literatura contemporană a Timișoarei, bogată și diversă, mai bogată și mai diversă decât, din sfială, modestie, discreție și civilitate, îndrăznim noi, scriitorii timișoreni, a declara (cu toate că avem monumentala Istorie a literaturii române contemporane din Vest, două ediții, Editura David Press Print, Timișoara, 2022 și 2023, peste 1000 de pagini ediția, a regretatului Alexandru Ruja, ca probă decisivă), în această literatură contemporană, așadar, între colegi și confrați, scrierile lui Ion Jurca Rovina (proză, teatru, poezie) se impun printr-o frapantă originalitate de structură și de viziune.

Astfel, dacă, sub aspect tipologic, ne oprim doar la dinamica vitală a operei literare, în genere, la procesul de asimilare a referentului în semn, vom constata că, spre exemplu, proza lui Ion Marin Almăjan valorifică, într-o manieră personală, strategiile puterii, poezia și proza lui Anghel Dumbrăveanu valorifică strategiile dorinței, poezia lui Șerban Foarță și a lui George Schinteie strategiile limbajului, proza lui Ion Arieșanu strategiile afectului, proza Ninei Ceranu și a lui Dumitru Oprișor strategiile amintirii, proza Mirelei-Ioana Dorcescu și poezia Monicăi Rohan strategiile trăirii spirituale, poezia Manolitei Dragomir-Filimonescu, proza Constanței Marcu și a lui Paul Eugen Banciu strategiile imaginarului, proza lui Dan Negrescu strategiile erudiției, proza Mariei Pongrácz Popescu strategiile imperativului etic, poezia lui Robert Șerban strategiile inspirației, poezia lui Ticu Leontescu strategiile credinței ș.a.m.d.

În contrast, non-conflictual, desigur, cu aceste lumi artistice particulare, creația lui Ion Jurca Rovina, în întregul ei, pe tot parcursul genezei și evoluției sale, se întemeiază, cvasi-exclusiv, pe strategiile gândirii. Ceea ce înseamnă că, în esență, personajele lui sunt idei, narațiunea este prelegere pe o temă existențială, dialogul este dezbatere, cadrul, ambianța, indiferent de aparențe, rămân mereu austere și aulice.

Se cuvine să precizez numaidecât că toată această substanță nu este de factură teoretică, ci intens și integral trăită, plămădită vital și transfigurată estetic. Ea se deduce și se configurează din contactul, mereu actualizat, al eului receptor cu mesajul complex al textului.

În celelalte cazuri, numite mai sus, forța creatoare este inteligența emoțională, inteligența teoretică însoțind-o, eventual, pe aceasta, în mică măsură și episodic. La Ion Jurca Rovina, inteligența emoțională și inteligența teoretică acționează la paritate, într-o foarte rodnică indistincție, rezultatul fiind o proză cu irizații eseistice, precum, între altele, excelentul roman Moștenitorii iadului sau Cartea bolnavă, Editura Palimpsest, București, 2005, pe care am avut marea satisfacție de a o comenta la apariție.

Dacă ne reprezentăm numeroasele volume publicate de Ion Jurca Rovina de-a lungul unei foarte harnice și foarte rodnice cariere scriitoricești ca pe niște fluxuri epico-reflexive și avem dinainte relativ recenta lucrare, intitulată, oarecum straniu, Oul apocaliptic, Editura Palimpsest, București, 2024, 492 p., vom remarca, parcurgând noul text, că el se situează, la confluența pomenitelor fluxuri de idei și evenimente, că le absoarbe, le sublimează, le aprofundează și le limpezește, încununând întregul demers creator, în centrul căruia s-a aflat, constant, polisemantică, misterioasă, fascinantă, personaj concret, dorit, invocat, elogiat, dar și fantasmatic, iluzoriu: Cartea.

Credem, deci, că Oul apocaliptic, în ipostasul de cumul și sinteză ale sensurilor, de larg popas semantic și supra-argumentată concluzie, ar putea fi însăși Cartea ce traversează, ca o stihie, discursul, deși, chiar și aici, scriitorul o imploră să se arate și să-i certifice ea existența: „… Din cer, din pământ,/ de nescris, necitită,/ răsfoită în vânt de nimic,/ Carte să-mi fii!// În casă cu mine,/ pe raftul ființei mele/ să-ți dau locuire,/ Carte vie,/ din mine în cuvânt,/ te caut să știu că exist” (p. 6).

Oul apocaliptic este, deci, un extins eseu narativ, cu tentă voit și accentuat filosofică, propunându-și ca obiect de meditație soarta oicumenei în vremurile de pe urmă. Personajul central este cuplul primordial bărbat – femeie, însoțit de nelipsita Carte și străbătând, cu îndurerare, cărările istoriei, cărări aspre, chinuite, așezate, în mod fatal, sub un orizont escatologic: „Ce să fac, dacă nu mai am cuvinte și cartea se închide, oricum, lângă tine, Meli” (p. 487).

Nu ne vom adânci, acum și aici, în analiza detaliată a impresionantului tom. Vom spune doar că, desfășurat pe trei secțiuni, Numele tău, femeie, Eclozare de monștri, Tărâmul fabulos, uriașul colocviu bărbat – femeie – carte – istorie – omenire are o concluzie sumbră: „Unde este iubirea ta, omenire? În rugăciune pe Muntele Athos? Ori mai degrabă în ura care bântuie planeta. Cu monștrii din grotele pământului, cu bombele nucleare în pântecele tale, omenire, oul cu eclozare apocaliptică, în cele patru puncte cardinale” (p. 488).

În Oul dogmatic al lui Ion Barbu poate fi descifrată de către orice ins spiritual (homo spiritualis) lucrarea creatoare și sfințitoare a Sfântului Duh. În Oul apocaliptic (domeniul trist al omului firesc, homo animalis) triada paulină credință – nădejde – dragoste este difuză, dar, și așa, ea lasă, totuși, deschisă perspectiva divină, întrucât Apocalipsa nu prevestește doar un sfârșit, necum un exitus absolut, ea proiectează, mai cu seamă, începutul unei lumi noi, desăvârșite în frumusețe, adevăr și bine.

Deși nu se arată animat de o asemenea convingere, autorul pare a recurge, în ultimul moment al deznădejdii sale, la mântuitorul sprijin metafizic.

Iată, drept argument, iviți, timid, sub norii disperării, germenii credinței și ai nădejdii: „… toți suntem împărați în gropile morții, părăsiți de duhul învierii, până când învie Mesia încoronat pe cruce…” (p. 485).

Și iată dragostea: „Iubire-i numele tău, femeie” (p. 463).

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN DORCESCU, UN MARE ESEU NARATIV: „OUL APOCALIPTIC” DE ION JURCA ROVINA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 iulie 2026