cât o sămânţă
sunt o mică sămânţă
închisă într-un fruct piersiciu
înconjurată de miezul cărnos
aroma ei mă îmbie
să ies
cresc plantă
în primăvară timpurie
cu mugurul spre cer
frunza în vânt
sărută soarele
viaţa urcă de la rădăcină
din palma pământului
inima pietrei
scrijelită de ursitoare
soarele într-o mână
luna în cealaltă
piciorul pe trepte
urcă
dar nu ştie
dacă fructul
se va ivi
pe ram
înspre muză
gânduri scriu pe foi de carte
vise zboară printre rânduri
dragostea mea se împarte
între şoaptele cu childuri
multe doruri sunt deşarte
stau doar scrise-n poezie
trebuie să crezi în arte
dar când scrii faci fantezie
înspre muză pleacă doruri
tu valsezi pe ele-n zori
şi sosesc şi dau onoruri
dar pierdute-s… uneori
Elisabeta Luscan
byReferinţă Bibliografică |