Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » EMILIA STROE: IMPRESII DE LECTURĂ  ASUPRA PLACHETEI DE VERSURI  ,, ORFAN DE  VISE ‘’, DE LIA NENCIU

EMILIA STROE: IMPRESII DE LECTURĂ  ASUPRA PLACHETEI DE VERSURI  ,, ORFAN DE  VISE ‘’, DE LIA NENCIU

Placheta de versuri ,, Orfan de vise’’ a poetei Lia Nenciu a apărut la editura autoarei, ,,Liane Books” în 2019 și cuprinde versuri scrise între anii 2015 si 2019.

Lia Nenciu este numele de poetă al Danielei Marcela Popescu, care a publicat volumele de versuri: ,,E(c)lipsă”, ,,Clepsidă în flagrant” și volumul bilingv în limba română și spaniolă ,, Drumeț la porți de toamnă”, toate apărute la editura ,, Anamarol”, București 2015-2016.

Nutrind un sentiment de atașament profund față de satul natal, Nenciuleștii Teleormanului, poeta semneaza cu numele de Lia Nenciu, iar numele editurii este luat tot de aici. Sensibilitatea sa artistică străbate ca un fir roșu toate poemele, fie că sunt mici pasteluri, sau întrebări existențiale, sau poeme dedicate iubirii, precum cele în care chipul drag al mamei se profilează emoționant pe fila cărții.

Zbor avântat printre metafore și simboluri, poezia Liei Nenciu trezește fiori, iscă emoții, deșii tematic vorbind, ea prezintă un spațiu destul de bine cunoscut: sufletul poetic rătăcitor, un Ahasverus modern dialoghează cu pădurea pe care o găsește leagăn, punte sau colac de salvare ce-i șterge lacrima și rana. (,,Cum ți-ai țesut tu frunzele, pădure a mea”).

Ca în folclor, unde omul e frate cu codrul, cu natura, căreia îi poate spune necazul său, poeta revine în mijlocul pădurii spre a-și alina suferințele, pătimirile. Frunzele pădurii devin frunze-liane, frunze- punte, colaci de salvare, adică ideile, imaginile poetice care o salvează pe poetă din marasmul cotidian.   Alteori trece Iordanul singur omul–poet, omul ,,peregrin în ploaie’’, față în față cu propriul eșec, ,, în ochi c-o stea,în suflet cu pustiu” (,,Ai reușit să treci Iordanul singur”). Aici locul pădurii este luat de însuși Mântuitorul. Continuând firul imaginilor cu pădurea atât de dragă sufletului său, poeta îi dă acesteia un aer nou prin prezența căprioarei ce merge spre izvor, un aer de poveste și de vis, căci lupii care o fugăresc se tem de zborul bidiviilor înhămați de poetă. Imaginea căprioarei este în antiteză cu cea a lupilor, cu luna, ,,vrajmșsa cea nouă”, dar în consonanță cu puritatea visului și a albului norilor:

,,Gata ! S-au cernut norii de nea și pentru mine.

M-am îmbrăcat în albul visului etern.”

(,,Călcând peste urlet de lupi “)

Imaginația poetei este asemenea căprioarei care are de înfruntat o haită de lupi în drumul ei spre izvor. Așadar, căprioara –imaginație, muză poetică se profilează pe tot cuprinsul peisajului –poem, ca o chemare ce-i dă poetei ,,puteri de titan”. Lupii, adică vâltorile și necazurile vieții pe care aceasta le străbate rămân cumva izolați în poem, căci bidivii înhămați completează în sens benefic imaginea de poveste sau de rit ancestral:

,,N-avui timp nici din bucium să sun, nici să privesc înspre cer,

Bidivii zburau ca fugăriți de strigoi.”

(,,Călcând peste urlet de lupi “)

Pendulând între un romantism cu origini în folclor și un expresionism propriu, spațiul și universul poetic din placheta ,,Orfan de vise”, îmbracă imagini inedite, senzoriale, picturale.

Tema iubirii, a iubirii față de mama pe care a pierdut-o pentru totdeauna, față de famile în general, dar și față de iubitul său ce-i rămâne în suflet prin culoarea turcoaz a ochilor este prezentă în câteva poeme remarcabile: ,,Cânt de departe”, ,,Turcoaz”, ,,Mama”, ,,Orfan de vise”, ,,Mamă, primăvara mea”, Au înflorit viorelele, mamă”.

Recuzita elementelor poetice este una din registrul comun. Iată de exemplu poemul, în care cuvintele:,,creta, tușul, ochii dimineții, norii, jarul, farul, cocor, fluier” la o primă abordare nu exprimă prea mult, dar în contextul propus de poetă, ele sunt elemente poetice, simboluri cu încărcătură semantică deosebită. Astfel, ochii dimineții sunt zorile roșii, creta și tusul devin armele poetei, jarul este o metaforă pentru iubirea profundă și vibrantă. Poeta are o predilecție pentru spațiul aerian, pentru nori, pentru lucrurile volatile, fragile, ca simboluri ale frumosului poetic ce pleacă de la ceva comun și atinge înalțimi nebănuite:

,,Dar am la-ndemână doar creta și tușul

Și-n vârf de penel, doar norii, răzleții”

(,,Cânt de departe”)

sau:

,,Mă ofer să-ți cânt de departe,

În ritm de cocor și-n fluier de noapte.”

(,,ibid”)

Poemul ,, Scrisoare pentru orizontul ochilor turcoaz” oferă cititorului o imagine insolită, aceea a ,,cositului de nori” și a ,,țărmului de stele”. Această imagine se asociază cu zarea turcoaz și a ,,fluvului de mir” din ochii iubitului. Fără a fi neapărat pur descriptive, imaginile ce cuprind portretul mamei, casa si gradina în care ea a muncit tăcută, răbdătoare, supusă impresionează prin lirismul său și trăirea deosebită a poetei:

,,Au înflorit viorelele, mamă

Și plouă peste grădina ta

Cad picuri grei și-auîinceput să geamă

Pașii-ți, pe drumul din inima mea.

Plouă încet peste dolul din mine

Și ploaia se plimbă-ntre tine și Domnul.

Șanțurile dau pe dinafară de pline,

Inundându-mi și grădina și somnul”

(,,Au înflorit viorelele, mamă”)

Poemul ,,Mamă, primăvara mea “ continuă seria caracterizărilor mamei, avertizandu-l pe cititor că se constituie într-un mănunchi de flori, alături de acela adevărat pe care l-a pus pe mormântul mamei, cu ocazia zilei de 8 Martie, prima sărbătoare de acest gen de când mama sa nu mai era printre cei vii. Elementele portretistice ne amintesc de pânzele lui Nicolae Grigorescu.

În antiteză cu eternitatea și eternizarea mamei, poeta este ,,orfan de vise”, de iluzii, de frumusețe, de absolut:

,,Tu , primăvară-n veșnicie,

Aici doar eu ..orfan de vise !”

(,,Orfan de vise”)

Este poemul care dă și titlul plachetei de versuri.

Numărând ,,valurile ninse” pe țărmul scrisului nemuritor, poeta utilizează o metaforă cu nuanțe rimbaldiene pentru talazuri, dar se și autocaracterizează drept ,,orfan de vise”, ce contemplă amintirile din odaia mamei, pentru care vrea să coasă o ie si să i-o dea prin porțile raiului. Acest pelerin printre iluzii și vise adună ,,angoasa pașilor de ieri “, ,,culoarea pasului stingher” și ,,fărâma zborului de cuc’’ pentru a crea în final printr-o antiteză reușită imaginea unei singurătăți astrale străbătute de diadema de perle a păuniței, adică de cuvintele-nestemate, printre care poeta nu poate merge decât desculță, pentru a nu le deteriora farmecul și tăcerea.

Creația artistică are căi nebănuite, uneori încărcate de lumină și realizări, alteori întunecate. Șchiopătările sunt firești, fac parte și ele din destinul literar al poetei care, atunci când ,,rima răgușește” nu pășește pe drumurile bătătorite de înaintași, ci își alege un drum propriu:

,,Nu, nu visez la stele,

Când rima-mi răgușește !

Doar strâng între măsele

O slovă ce-ndraznește

(,,Când rima-mi răgușește “)

Versul ,,rebel” ascuns într-o mănușă (,,Rapsodie de toamnă”) se redescoperă pe sine, devenind bardul ce cântă eternitatea naturii, dar și a poeziei:

,, Și dacă, dintre toți, un fag

Își face din sinapse–un gard,

E ca să pot oricând, pe-un prag,

Să las din painea mea de bard.”

(,,Și dacă am copaci pe gând’’)

Lia Nenciu îi dedică poetului național o poezie intitulată ,,Eminescu’’ în care prezintă o caracterizare a universului poetic eminescian.

Un poem intitulat ,,Rugăciunea neamului meu’’ este dedicat poporului roman, iar poeta îi cere Mântuitorului să-i dea viață veșnică:

,,Asta-mi este rugăciunea,

Asta-iI vrerea ce-o voiesc:

Să trăiască-n veci prin Tine

Neamul meu cel romanesc.’’

(,,Rugăciunea neamului meu’’)

Placheta de versuri ,,Orfan de vise” a poetei Lia Nenciu conține poeme inegale ca întindere metrică și a gândului, dar de un lirism aparte, inspirat din zbaterea autoarei între agonie și vis, din întrebările la problemele existențiale, precum și răspunsurile personale, un zbor pe care ,,aripa fluturelui” îl strecoară lin în sufletul cititorului, deja marcat de ,,cositul de nori” sau de ,,fulgii cocorului’’.

Arta trebuie să renască și să înflorească din lucruri și locuri comune.

Sunt versuri suave, ce-și găsesc rapid locul în inima cititorului, sunt versuri care îndeamnă la lectură si meditație.

 

 

Emilia Stroe,

01-03 dec.2020

Alexandria

Facebooktwitterby feather