Un gnom, luând sublimul prea uşor,
Nepricepând, în mâzga lui, cu cine
Se-ncumentă, a ridicat spre mine
Un braţ necugetat, dezgustător.
Surprins de lovitură, am căzut.
Dar, s-a trezit, în chiar fatala clipă,
El, Lupus lupus, ce-a venit, în pripă,
Să facă, şi acum, ce-a mai făcut.
Priveam, printre crenele, câmpul gri,
Pe care fiara fulgera, în goană,
Spre arătarea tâmpă şi vicleană,
Ce-a cutezat, rânjind, a ponegri.
Şi-am contemplat, sub cerul mohorât,
Al cruntei înnoptări medievale,
Cum eu, însoţitorul umbrei tale,
Cum eu şi fiara i-am sărit la gât.
Apoi, am stat, pe marginea genunii,
Noi, dublul nepătruns, întunecat,
Lupul şi eu, pe câmpul sfârtecat:
Doi colţi însângeraţi, în raza lunii.
EUGEN DORCESCU
by