Cu un an în urmă, talentatul artist plastic (și poet) Emil Florin Grama mi-a adresat rugămintea de a rosti un comentariu la vernisajul expoziției sale aniversare de pictură, ce urma să se deschidă în luna mai 2020. M-a informat că, alături de mine, vor cuvânta două cunoscute personalități: Prof. univ. dr. Ioan Iovan și reputatul artist plastic Andrei Medinski. Am acceptat numaidecât. Însă, cum se știe, a trebuit ca asemenea evenimente să fie amânate, pentru multă vreme. Lunile s-au scurs, lent, chinuit, apăsător, sub spectrul lugubru al molimei, s-au scurs, străluminate, când şi când, de credință, nădejde și dragoste.

Și iată, mai zilele trecute, Emil Florin Grama și-a reînnoit rugămintea, anunțându-mă că vernisajul s-ar putea, zice-se, desfăşura la începutul lunii aprilie, 2021. „Mai vrei să participi?” m-a întrebat, cu delicatețea sa de om educat. „Firește”, i-am răspuns. „Cu cea mai mare plăcere”. Dar, prudent fiind eu și prea puțin încrezător în putința omului de a-și plănui viitorul, am adăugat: „Pentru nedorita împrejurare că vernisajul s-ar amâna din nou, trimite-mi, rogu-te, fotografiile exponatelor”.

Ceea ce Emil Florin Grama a și făcut, expediind, pe adresa mea electronică, un număr de fotografii ale lucrărilor sale. Iar eu, de câteva zile, mă desfăt și reflectez, contemplându-le. La răstimpuri, notez o impresie, un elan al închipuirii, o idee. Toate pornind de la ceea comunică (și îmi comunică), de la ce transmite, de la ce sugerează opera plastică. Toate stârnind, revitalizând fondul meu aperceptiv, ideatic, afectiv, imaginativ, spiritual (mai cu seamă spiritual), animându-l și determinându-l să genereze un duplicat conceptual, o metastructură intelectual-estetică.

Iată, în puține cuvinte, comentariul meu, încă nedesăvârșit, dar nerăbdător să ajungă sub ochii îndrăgitului și prețuitului artist Emil Florin Grama.

*

Ceea ce atrage puternic atenţia privitorului (ingenuu sau avertizat) este axul vertical, stâlpul ce susține lumea tabloului. Analiza atentă a întregului și a detaliilor ne relevă, deci, o verticalitate dominantă, statică, cvasi-încremenită, autoritară, masculină, susținută de releul teluric – celest (Astru, Delta, Câmp cu soare, Câmpuri, Luna peste sat etc.).

Polul teluricului, la rându-i, este, de preferință, vegetal și acvatic, mai puțin mineral (reminiscența plajei, țărmul, câţiva munți stranii, misterioși etc.). De pildă: Pomi, Solitarul, DSCNO498, DSCN525 ș. a. Apare, mai rar, și semul animal (cf. suprarealistul tablou intitulat Craniu-Taur, dar şi Păsări în deltă, Păsări și bărci). Semul uman este prezent şi el, dar indirect, metonimic (bărci, case, sat, vase cu flori, pipă, bilă: Flori – pipă, Vas verde – scoică, Bilă – scoică, Luna peste sat, Case,  Păsări și bărci etc.).

Planul celest, cu adevărat impunător, memorabil, este ilustrat la două niveluri:

1) mai întâi, la palierul astral, propunând un astru sferic, nedefinit, aidoma unei lespezi de gheață (Astru, Meandre, Delta etc.) şi, la acelaşi palier, frapându-ne  cu marii luminători – soarele, luna – , ambii supradimensionați și năvălind, impetuos, de  neoprit, în prim-planul contemplării și al conștiinței. Aici nu există mișcare, ci o prezență teribilă a monumentalității și a forței (Câmp cu soare, Luna portocalie, DSCNO577, Câmpuri etc.);

2) la palierul uranic, cu zbaterea neliniștită, pluridirecțională, a păsărilor și, eventual, a norilor, în văzduhul stăpânit de acei aștri uriași, tainici și suverani: DSCNO 573, Păsări și bărci etc.

Orizontalitatea (axul complementar), purtătoare a semelor vegetal, acvatic, mineral, animal, uman, probând o gândire și o imaginație coerente și configurând armonios, în fericită conlucrare cu complementul său, fiecare tablou și ansamblul creației, se arată, spre deosebire de verticalitate, dinamică, rugătoare, aplecată, supusă, feminină: Astru, Câmp cu soare, DSCNO525 etc. În perspectiva orizontalității, cosmoidul estetic (semnul) comunică cu nemărginirea (referentul), așa cum sugerează plierea copacilor sub suflarea vântului cosmic (să se vadă splendida pânză Luna portocalie). Linia incertă a vegetalului, linia fermă a sferelor/cercurilor astrale desăvârșesc un univers distant, spectral, obsedant: Astru (tablou emblemă), Delta, DSCNO573, DSCNO577, Luna, Meandre, Soare peste pomi etc.

Coloritul, cu anume tente calde (galben, verde, portocaliu, roșu pal), rămâne, passim, cu prioritate, sobru, crepuscular, aidoma abisalității gri, cenușii, din vis (sau chiar din coșmar). Lumina nocturnă, culoarea (tăioasă, epurată), ca și hiperbolizarea (până la gigantesc) a aștrilor, certifică statutul suprarealist, onirico-metafizic al acestei opere.

Vom conchide, așadar, că universul plastic, lumea imaginilor, a liniilor și a culorilor, lumea telurică, pământeană, cu plantele, apele, nisipul și cu vietățile ei (văzute ori nevăzute), cu omul însuși, lumea aceasta, zugrăvită de artist, se află, de-a pururi, sub sceptrul heliocrației și al selenocrației. Soarele (deloc colocvial, deloc râzător, soarele binevoitor uneori, sever întotdeauna) și luna (atentă, protectoare, dar inabordabilă, rece) îngăduie, poate, ca făptura să cunoască și să trăiască dragostea și compasiunea, îngăduie intimitatea, dar familiaritatea – niciodată și nicidecum.

Lumea artistică este, ziceam, heliocratică și selenocratică. Iar gândirea artistică, așa cum opera ne lasă a intui, ni se pare a fi pe cât de clasică, pe atât de modernă și, mai ales, pe cât de generoasă cu privitorul, pe atât de reticentă și de personală.  Intuiția, gândirea plastică, programul sunt, cu alte cuvinte, aristocratice. Aristocratice în sensul dotării intime, în sens educațional și estetic.

Aristocrația aisthesisului – aceasta ni se pare a fi definiția hermeneutică a operei, copleșitor de unitare și profund originale, prezentate acum, nouă și unor contemplatori virtuali, de către Emil Florin Grama.

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN DORCESCU, LA VERNISAJUL UNUI MARE PICTOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 martie 2021