Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: INIMA STRĂINULUI (16)

Eugen Oniscu: INIMA STRĂINULUI (16)

Într-o seară pe când stătea în camera sa, bătu la ușă Alin, care după ce intră îi spuse:

– A venit la noi în vizită Elena și când a auzit că ai venit s-a bucurat și a spus că dorește să te vadă.

– Mai bine nu, ce rost mai are?

– Poate că ar trebui să vii mai mult din politețe. Dar să-ți spun prin ce a trecut ea în acești doi ani în care tu ai lipsit. La scurt timp după plecarea ta, Elena s-a măritat cu un profesor de fizică, au trăit un an împreună după care sau divorțat din cauza unor infidelități ale acelui profesor. Acum ea este o femeie liberă, nu îți spun acest lucru ca să te împing spre ea, doar îți spun că a întrebat de tine și am văzut că s-a bucurat că ești aici, și a cerut mai multe amănunte despre tot ce ți s-a întâmplat în ultimii doi ani și Cristina a trebuit să-i spună totul. Acum cred că nu ar fi frumos din partea ta să nu vii să o vezi și stai puțin de vorbă cu ea. A mai spus că are în contul ei bancar în jur de 1000 de eruro pentru tine, urmând ca restul banilor să ți-i restituie mai târziu. Așa că te rog vino până la noi. Și încă un lucru după divorțul ei, într-un moment de sinceritate având chiar lacrimi în ochi i-a spus Cristinei că era mult mai bine dacă te lua pe tine și nu te trata cu multă răceală. Eu ți-am spus cam tot ce eu am crezut de cuviință că trebuie să știi.

– Da, cred că ai dreptate nu pot refuza să nu o văd, ar fi prea nepoliticos.

Eusebiu porni împreună cu Alin spre casa acestuia. Pătrunseră în hol apoi în salon, de câte ori intra în casa fratelui său, Eusebiu avea impresia că totul acolo de la zugrăveala de pe pereți la mobila și tablourile de acolo, totul dădea o mărturie negrăită că acea casă era locuită de o familie împlinită și fericită. Elena era așezată pe o canapea, alături de ea stătea Cristina. Când îl văzu pe Eusebiu fața i se lumină, se apropie de el și îl îmbrățișă și îl sărută pe ambii obraji.

– Acest om merită aprecierea și respectul meu pentru că într-un moment greu pentru mine m-a ajutat și astfel am putut să salvez viața fetei mele.

Eusebiu o privea mirat pe Elena pentru că în atitudinea ei era ceva schimbat față de el, nu mai era rece și autoritară ci mult mai umană și nici pe departe atât de mândră ca odinioară. O privea atent și constată că puțin se trecuse și Elena în acei ani de când nu o mai văzuse, îi apăruseră mici riduri pe față dar încă mai era o femeie destul de atrăgătoare.

– Mă bucur și eu să te revăd, îngăimă cu greu Eusebiu surprins de atitudinea Elenei față de el.

– Te rog să mă ierți că am întârziat doi ani pentru a-ți restitui suma de bani, îți voi da jumătate din datorie acum și ceilalți în scurt timp. Am nevoie de numărul tău de cont bancar și îți fac online transferul bancar.

– Nu este nevoie, dacă îți este greu lasă pe mai târziu.

– Ce băiat minunat, îmi spune că pot să-i restitui banii mai târziu. Dar așa ceva nu se mai poate pentru că am întârziat destul. Așa că facem după cum am spus. Dă-mi te rog numărul contului tău bancar.

Eusebiu îi dădu datele contului său bancar, iar Elena îi făcu transferul bancar de pe telefonul ei. După care privindu-l pe Eusebiu spuse:

– Te-ai maturizat mult în doi ani, arăți ca un adevărat bărbat și mă bucur că ai avut putere să treci peste tot ce ai suferit, să știi că și eu am avut parte de un episod dramatic. Dar nu mai vreau să vorbesc de nefericire, ci de bucuria revederii cu un om ce mi-a ajutat fata să trăiască.

Mai discutară puțin, apoi Eusebiu fu aproape împins de Cristina să o conducă pe Elena spre casa ei. Porniră amândoi pe strada aproape goală luminată în parte de becurile electrice de la stâlpii de pe stradă. Întunericul serii și răceala toamnei învăluiau totul.

La un moment dat Elena spuse:

– O prietenă de-a mea la câteva străzi de aici a deschis un mic restaurant, eu doresc să intru puțin este foarte plăcut acolo. Tu te grăbești spre casă?

– Nu, dar nu pot intra pentru că nu am pașaport de vaccinare.

– Ascultă-mă Eusebiu, eu sunt foarte îndatorată față de tine și am să-ți mărturisesc un lucru pe care până acum nu l-am spus nimănui. Ei bine, află că am o prietenă foarte bună care este medic și cu ajutorul ei m-am vaccinat la chiuvetă după cum se spune. Așa că dacă vei avea nevoie de pașaportul verde pentru a lucra, eu pot să te ajut. În curând nu se va mai putea munci și trăi în societate fără pașaportul verde.

– Nu doresc să fac așa ceva mai ales după cum am auzit astfel de abateri se pedepsec penal.

– Eusebiu, hai să fim cu picioarele pe pământ, chiar nu vrei să te trezești deloc unde este nevasta ta acum dacă a dorit să facă lucrurile corect? Și câți ca ea au murit în toată lumea, iar despre toți acești oameni nu se spune decât foarte puțin sau se ascund de mass-media aceste tragedii. Și mulți alții au rămas cu efecte secundare groaznice pe viață. Apoi Gigi Becali îi roagă pe guvernanți să-l lase să producă tratamente alternative și nu îl lasă, și de aici reise și mai bine toată politica asta mârșavă a lor cu vaccinurile ce trebuiesc făcute pentru că reprezintă soluția cea mai eficientă. Totul nu este decât o afacere pentru ca unii să se îmbogățească, despre asta este vaccinarea. Iar tu vrei să fii corect în fața unui astfel de sistem? Greșești foarte mult. În schimb eu nu voi lăsa să îmi distrugă viața. Ce crezi că sunt atât de naivă să nu îmi dau seama de tot jocul lor meschin?

– În parte ai dreptate.

– Nu în parte ci în totalitate am dreptate, spuse Elena în ochii căreia se aprinse o luminiță de indignare.
Eusebiu tăcu. Merseră câteva minute în tăcere. Apoi Elena rupse tăcerea:

– Mă tot gândesc la noi și la întâlnirea noastră de acum doi ani, la faptul că ne întâlnim din nou acum ca doi oameni liberi ce au trecut fiecare prin câte o dramă. Și îți spun că destinul ne unește din nou, nu crezi?

– Nu știu ce aș putea să zic în această privință.

– Eu am ferma convingere că destinul ne unește din nou și nu voi mai face greșeala de acum doi ani în urmă să te resping, ci îți spun că mâine ești invitat la mine acasă pentru a cina cu mine și fata mea, ești doar salvatorul ei. Ce zici accepți?

– Elena eu nu mai sunt omul de acum doi ani în urmă, m-am schimbat mult înțelege-mă.

– Am înțeles de la Cristina că acum practici credința creștină și ești atras de Dumnezeu. Ei bine, să știi că și eu am o credință și îi admir pe bărbații ce vor să trăiască după anumite principii biblice, așa că în această privință nu văd nici un inconvenient.

– Nu sunt pregătit acum pentru a începe o relație pentru că am suferit mult după pierderea soției mele, am nevoie de timp nu pot așa deodată să încep o altă relație.

– Te înțeleg dar să știi că cei morți, morți rămân, iar noi trebuie să trăim Eusebiu și să ne bucurăm de viață chiar și în circumstanțele grele pe care le avem datorită pandemiei. Iar de unul singur nu vei reuși să depășești tot ce s-a acumulat în sufletul tău, ai nevoie de cineva care să te ajute. O femeie în viața ta îți va alina durerile și apoi eu nu sunt chiar o necunoscută pentru tine, sau poate că ești supărat pe mine pentru că acum doi ani te-am refuzat, atunci îmi cer iertare Eusebiu.

– Nu ai de ce să-ți ceri iertare pentru că ai ales ce ai considerat atunci că ar fi mai bine pentru tine, și îmi pare rău că totul ți-a ieșit rău. Acum dacă între noi doi ar putea să fie ceva…

Eusebiu se opri pentru că Elena îi prinse mâna sa rece, simți în palma sa mâna ei caldă, a unei femei singure și dorința ei de-al avea ca partener de viață. Se priviră în ochi și văzu în ochii ei o strălucire ce îi făceau și mai frumoși ochii ei negri. Își desprinse ușor mâna din a ei și spuse:

– Scuză-mă Elena dar încă nu pot, mă simt încă atât de prizonier trecutului meu.

– Te înțeleg Eusebiu, adevărul este că prea m-am grăbit să interpretez eu după mintea mea reîntâlnirea noastră, ai dreptate să lăsăm timpul să le așeze pe toate. Dar te rog, invitația la cină rămâne valabilă, vino la noi pentru ai face o bucurie fetei mele ce acum este o adevărată domnișoară, își amintește de tine ca de binefăcătorul ei. Și nu mâine căci este miercuri și sunt ocupată, ci duminică pentru că voi fi liberă, deci așa rămâne.

– Bine voi veni duminică la cină. Acum trebuie să ne despărțim, vreau să mă întorc acasă să fiu singur cu propiile mele gânduri pentru că reîntâlnirea noastră mi-a răvâșit sufletul.

– Da, te înțeleg rămâi cu bine Eusebiu și încă odată mulțumesc pentru tot binele pe care ni l-ai făcut.

Eusebiu se despărți în acea seară de Elena foarte zbuciumat, încercând să înțeleagă cumva atitudinea și cuvintele ei atât de schimbate. Se frământă mult timp în noapte până ce reuși să adoarmă. A doua zi spre seară la apusul soarelui, se duse pe faleza orașului pentru a medita puțin și a încerca să-și facă puțină ordine în gândurile sale. Faleza la orele serii era locul său preferat unde venea pentru a admira apele Dunării și a medita. În acea seară pășea îngândurat pe faleza aproape pustie. Un vas mare își anunța sosirea în port, sirena suna prelung în apropierea falezei, ambarcațiuni mai mici ancorate pe acolo se legănau mișcate de valuri. La celălalt mal al Dunării învăluit în razele aurii ale apusului era satul de pescari îmbrăcat în veșmintele toamnei, se vedeau și oameni ce mișunau pe acolo și bărci de lemn acostate la mal. Razele roșiatice ale soarelui la apus continuau să se răsfrângă peste sat și să se oglindească în apele Dunării.

Eusebiu surâse în fața acelui peisaj frumos și îi păru rău că nu avea talentul mamei sale la pictură pentru că iar fi plăcut să picteze acel țărm îndepărtat și învăluit în razele soarelui la apus. „Oare ce este mai bine să fac acum, să mă reîntorc în occident sau să rămân în România cu ai mei? Însă ar trebui să țin cont în luarea unei decizii că occidentul a devenit un loc unde drepturile și libertățile omului sunt tot mai mult călcate în picioare. Poate că de moment ar trebui să rămân pentru că în ultimul timp am trecut prin atâtea și bune și rele, încât am nevoie ca să meditez puțin și să mă liniștesc pentru că am fost prea zbuciumat. În ultimul timp am trăit prea intens descoperind multe lucruri noi și atât de tainice pentru mulți oameni cum ar fi de exemplu, cunoașterea lui Dumnezeu. Da, ar trebui să explorez din plin acest orizont al cunoașterii divine și să caut să-i cer încă odată lui Dumnezeu iertare pentru păcatul răzvrătirii mele. În ceea ce privește posibilitatea ca între mine și Elena să înceapă ceva, de moment nu mă pot pronunța pentru că așa cum a spus și ea, timpul le va așeza pe toate la locul lor și mai ales după cum va fi voia lui Dumnezeu. Încă mă simt prea legat de Sefora cu toate că a murit, nu pot acum să încep din nou cu o altă femeie, deși trebuie să recunosc că apariția Elenei în viața mea m-a zbuciumat destul de tare. De moment însă am nevoie să trăiesc din nou cu bucurie și să-L caut pe Dumnezeu, simt că asta trebuie să primeze acum în viața mea pentru că timpurile sunt extrem de grele.” După ce monologă astfel Eusebiu porni de-a lungul falezei îngândurat dar cu inima înviorată de speranța că chiar și în acele condiții sumbre alături de Dumnezeu se putea răzbi prin negurile vremurilor ce cu toții le străbăteau.

În următorul an, Eusebiu avea să se căsătorească cu Elena și să înceapă o viață nouă, rămânând în orașul său natal.

Facebooktwitterby feather