După aproape doi ani de muncă pe meleaguri străine, Nicu Chivu se întorcea alături de un prieten acasă. În tot acel timp lucrase în Stuttgart la demolări, fără contract de muncă, muncind la negru cu doar șapte euro la oră la un țigan sârb ce avea o firmă de spații verzi, demolări și curățenie. În acea firmă puțini munceau cu acte în regulă, marea majoritate erau la negru sau aveau contract pe doar câteva ore și munceau opt sau zece ore. Acolo lucrau în jur de două sute de oameni, în mare parte țigani dar erau și români. Nicu ar fi dorit să fi muncit la o firmă germană dar din păcate nu știa decât foarte puțin limba germană, iar la firmele nemțești nu erau acceptați muncitorii ce nu vorbeau bine limba germană.

Nicu stând pe scaunul confortabil de lângă geamul autocarului etajat ce era plin de muncitorii români ce se întorceau din Germania spre România, se tot gândea la ce avea de făcut acasă. În primul rând avea să-și plătească o datorie mai veche pe care o avea la un prieten de-al său. Datorie care se ridica la suma de 500 de euro. Apoi din cei 7500 de euro pe care îi avea la el îi mai rămâneau 7000 de euro bani cu care dorea să se însoare cu Sanda logodnica sa. În tot acel timp îi dusese mult dorul logodnicei sale și nu trecuse o zi fără să nu vorbească cu ea la telefon. Îi jurase că nu se va mai despărți de ea pe așa de mult timp, pentru că văzuse ce înseamnă să stai departe de femeia iubită și cât de ușor era să te încurci cu o altă femeie.

Pentru cei 7500 de euro muncise ca un cal de tracțiune, numai la demolări, unde lucrase cu barosul dărâmând ziduri sau cu picamărul spărgând plăci groase de beton. Muncise mai tot timpul în praful îmbibat cu particule de vată de sticlă care uneori îi răniseră ușor ochii, cărând cu roaba sau cu găleata pvc moluz. Se spetise muncind din greu, iar în ultimele luni simțise o durere tot mai acută în partea dreaptă a bazinului. Un medic român la care fusese îi spuse că avea probleme cu apendicita, pe care cât de curând trebuia să o opereze. Până la cei douăzeci și opt de ani ai săi nu avusese niciodată probleme de sănătate pentru că întotdeauna fusese sănătos și puternic.

Pe de altă parte Nicu era mulțumit pentru că în sfârșit îi putea demonstra tatălui său că putuse realiza ceva în viață. Avea să-și plătească singur datoria și avea să se însoare cu banii săi. Până la cei douăzeci și opt de ani ai săi Nicu pe unde lucrase cheltuise tot în chefuri cu prietenii și nu se alesese cu nimic din toată munca sa. Locuia cu părinții săi, era singurul lor fiu. Deși părinții săi erau oameni cu stare materială bună, tatăl său mereu îi reproșa că nu era în stare să se apuce serios de muncă și să facă și el ceva în viață. Nu avea nici o meserie pentru că abandonase după un an profesionala de construcții pentru a se dedica cu un grup de prieteni doar distracțiilor.

Tovarășul său de drum care stătea pe scaun lângă el, era un țigan din Giurgiu de patruzeci de ani, scund, cu părul mare negru, foarte iute în mișcări, și având o privire ce uneori semăna cu a unui animal de pradă din savana africană ce își urmărește vânatul și caută momentul oportun pentru a se repezi asupra prăzii. Îl chema Florin și era poreclit Cobra, făcea parte dintr-un clan de țigani ce dominau o anumită zonă periferică a orașului. Ba mai mult de atât, Florin făcuse parte și dintr-o bandă de cuțitari foarte periculoși. Purta întotdeauna la el două cuțite, unul mai mic într-o teacă la gleznă, și un alt cuțit mai mare într-o altă teacă la brâu. Cu Nicu se împrietenise la lucru prefăcându-se foarte sincer în acea prietenie, și căutând pe ascuns să tragă foloase de pe urma lui Nicu. Un timp lucraseră împreună și Florin știuse să facă în așa fel ca Nicu să facă ce era mai greu din munca lor. Dormiseră în aceeași cameră, mâncaseră împreună, iar Nicu se atașase sincer de Florin care știuse să se prefacă că este sincer în aceea prietenie. Avea la Giurgiu nevastă și patru copii și cu experiența lui de viață știuse cum să-l determine pe Nicu atingându-i coardele sensibile ale sufletului pentru a pune mai mulți bani la mâncare ca el.

Încă cu câteva zile înainte de plecarea lor, lui Florin îi încolțise un plan diabolic în minte pentru al jefui pe Nicu de banii pe care acesta îi avea asupra lui. Se purta cu Nicu foarte amabil clocind în mintea sa planul său monstruos. La un moment dat șoferul anunță prin microfon că aveau să facă o pauză la un peco mai mare unde era și un restaurant.

– Ce zici nu faci cinste anticipat pentru nunta ta? La care cu siguranță o să vin și eu cu un dar ca din partea unui prieten adevărat.

– Da, de ce nu? Dar să știi că nu vreau să beau prea mult pentru că nu vreau să ajung beat acasă.

– Dar cine a spus că ne vom îmbăta, mâncăm și noi ceva și ne cinstim cu câte o bere ca băieții, spuse mimând cu o foarte bună dispoziție Florin.

– Așa da, sunt de acord.

Era o zi de vară splendidă. După ce autocarul ajunse în locul pentru popas coborâră și după ce își dezmorțiră puțin picioarele se așezară la terasa acelui restaurant unde comandară mâncare și bere. Călătorii obosiți coborau din autocar dezmorțindu-și mădularele și bucurându-se de acea zi de vară și de faptul că curând aveau să ajungă la casele lor. Nicu era voios datorită faptului că știa că curând avea să o vadă pe Sanda și să-i cuprindă cu brațele sale puternice trupul ei frumos și să se bucure că avea o astfel de logodnică. Nicu era un tânăr cu părul blond, creț, ochii albaștrii, iar fața sa exprima multă naivitate și acea expresie a unui tânăr încă neexperimentat în ale vieții. Nu poseda acea școală a vieții după cum o numesc oamenii din popor.

Începând cu acel popas, Florin știu cu abilitatea sa să-l determine pe Nicu să facă cinste, ba chiar se oferi și el la un moment dat să cumpere o sticlă de coniac cu care se cinsteau în autocar. Nicu începu să simtă că se cam amețește, dori să se oprească însă Florin îl flata mereu și îl îmbia să bea tot mai mult. În noapte adormi puțin, însă când se sculă Florin îl cinsti din nou cu coniac. Apoi la alte popasuri se cinstiră și cu alte băuturi. Iar când trecură vama la intrarea în țară, Nicu era beat de-a binelea și abia se mai ținea pe picioare. Cum drumul spre orașul său trecea prin Giurgiu Florin îi propuse:

– Hai mai întâi pe la mine să sărbătorim câteva zile și apoi te duci la tine acasă.

Nicu deși cuprins de volbura beției spuse:

– Nu merg nicăieri, mă duc acasă.

– Bine cum vrei tu, doar nu te forțează nimeni.

La un popas Florin se trase discret de o parte și sună pe unul din gașca sa de odinioară.

– Micule ascultă-mă vin cu un român ce are ceva parale, îl facem fără probleme că este beat. O să ajungem la Giurgiu înspre seară. Știi unde opresc de obicei autocarele, așa că așteaptă-mă acolo cu mașina și mai ia cu tine pe încă unul dintre ai noștri pentru orice eventualitate…

Pentru că se apropiau câțiva călători Florin închise telefonul și se îndreptă spre Nicu care dormita pe scaunul autocarului. Florin știa că nu trebuia să-l lase pe Nicu să doarmă ci trebuia să-l scoale și să-l determine să consume băuturi alcoolice. Cu greu reuși să-l scoale pe Nicu și să-l ducă în barul din acel popas pe motiv că aveau de sărbătorit. Spre seară autocarul intră în autogara din Giurgiu. În așteptarea autocarului mai erau câteva persoane ce îi așteptau pe unii familiari de-ai lor. Nicu moțăia pe scaun și Florin începu să-l zgâlțâie tare pentru al trezi.

– Scoală că am ajuns.

Nicu era atât de beat încât și cuvintele le articula cu greu.

– Ce, unde am ajuns?

– Hai că vezi tu…

– Nu merg decât la mine acasă…

– Doar ți-am spus că mergem la mine să sărbătorim.

– Nu merg nicăieri lasă-mă în pace, spuse Nicu încercând să se apere de Florin ce îl trăgea disperat să-l scoale de pe scaun.

Șoferul anunță o pauză de douăzeci de minute pentru toți călătorii și spuse că persoanele ce erau pentru Giurgiu trebuiau să coboare și să-și ia în primire bagajele. Florin reuși să-l tragă după el și pe Nicu. Ceilalți călători urmăreau cu stupoare cum Nicu era târât jos. Unii chiar zâmbeau cu subînțeles între ei. Dar nimeni nu intervenea. Ajunși jos Florin ceru bagajele pentru amândoi. Șoferul se uită pe lista ce o avea cu evidența tuturor călătorilor și spuse:

– Bine, dar Nicu nu merge la Giurgiu destinația lui este alta. De ce coboară aici?

– Nu vreau aici ci acasă, îngăimă cu greu Nicu.

Șoferul rămase puțin descumpănit privindu-i pe cei doi și neștiind ce să facă.

– Vorbește gura fără el doar așa am convenit să vină la mine pentru câteva zile. Acum s-a îmbătat și debitează numai prostii. Iar tu până la urmă ce te interesează unde coboară el dă-i bagajele și gata.

Șoferul fără a mai obiecta ceva scoase și bagajele lui Nicu așezându-le alături de valizele lui Florin. Nicu privea nedumerit în altă parte și abia se ținea pe picioare. Până ce se dumiri bine ce se întâmplă se văzu împins de Florin să urce într-o mașină volvo gri unde mai erau încă doi țigani. Apoi cu cât încerca să mai rămână treaz nu reușea pentru că o moleșeală caldă îi cuprindea tot corpul, iar mintea i se încețoșa tot mai mult. Nu mai știa cu siguranță dacă era vis sau era real ceea ce se întâmpla în jurul său, auzea oameni vorbind într-o limbă pe care nu o înțelegea și pe toți îi domina vocea lui Florin. Apoi se cufundă într-un somn adânc fără să mai știe nimic.

Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: JAFUL/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 februarie 2022