Pe o șosea ce șerpuia printre câmpurile de rapiță, înainta un microbuz ce transporta câțiva emigranți români ce se întorceau spre casă. Apusul acelei zile era magnific, de la bolta cerească de unde razele soarelui se răsfirau peste câmpurile în floare de rapiță făcând să strălucească florile galbene învăpăind întreaga câmpie, până la măreția pădurilor de conifere ce se întindeau cu copacii lor falnici, la terminarea câmpurilor de rapiță. Bolta, apusul de soare, frumusețea câmpiei înflorite, măreția pădurii, păreau înlănțuite ca într-o horă a serbării și preamăririi frumuseților naturii.
Acei emigranți străbăteau o parte a Germaniei pentru a ajunge în România. În afară de șofer, erau în jur de opt persoane în acel microbuz. De ceva timp începuse o discuție destul de interesantă între doi pasageri ce erau așezați în spatele șoferului. Unul din ei se numea Petre, era un bărbat înalt, cu părul cărunt, ochii albaștrii, fața sa marcată de riduri dădea impresia că trăise mult timp departe de casă. De altfel el muncea de mai bine de douăzeci de ani în occident, venea de două ori cel mult trei ori pe an acasă, de meserie era lăcătuș mecanic. Soția sa împreună cu băiatul său locuiau în România. Petre era nespus de bucuros pentru că la cei cinzeci și cinci de ani ai săi era bunic pentru prima oară și deși își văzuse pe Messenger nepotul, dorea să ajungă acasă să-l îmbrățișeze și să-l simtă la pieptul său. Cumpărase cadouri pentru ai săi, inclusiv pentru nora sa și spera ca cel puțin pentru o perioadă mai lungă să rămână acasă. Avea undeva prin Bistrița o vilă unde locuia cu familia sa.
Bărbatul care era în apropierea lui Petre și care discutase până atunci cu el se numea Alexe, era un bărbat de înălțime mijlocie, viguros și cu un chip înroșit, întreaga piele de pe fața sa se înroșise din cauza faptului că uneori consuma destul de mult alcool. Venea și el de la muncă din Germania și se îndrepta spre casă unde era așteptat de familia sa. Deși uneori bea destul de mult, era totuși responsabil și trimitea regulat bani familiei sale. Avea un băiat și două fete, iar soția sa fiind casnică îngrijea de casă și copii lor. Toți depindeau de banii pe care el lunar îi trimitea acasă, lucra de ani buni ca meseriaș în construcții.
La un moment dat continuând discuția lor Petre spuse:
– Sunt sătul de toată această viață de muncitor printre străini încât cred că de data asta nu mă mai întorc. Am lucrat prin Spania, Italia, și acum în Germania, și în toți acești ani familia mea a stat în România iar eu ca un animal de povară am muncit numai ca să fac bani și să-i trimit acasă. Acum vreau pur și simplu să mă odihnesc, să mă așez la umbra unor pomi ce îi am în fața casei și să simt că sunt acasă. Cred că și arbuștii de liliac din grădina mea au înflorit, acele flori albe și mov mă încântă, și apoi mă voi juca cu nepoțelul meu. Știu că toate bucuriile de acasă mă vor face să uit toate greutățile vieții de emigrant.
– Dumneata îți poți permite să te oprești, pe când eu dacă mă opresc este dezastru, trebuie să lucrez neîncetat, altfel ce ar face nevasta și copii mei. Sunt atâtea nevoi acolo acasă încât eu nu am de ales, trebuie să lucrez…rosti apăsat un bărbat negricios a cărui chip era chiar frumos. Iar la cei patruzeci de ani ai săi încă era puternic și bun de muncă, se numea Florin lucra de câțiva ani într-un abator din Bremen și se întorcea în concediu acasă.
– Ei, dar ne îndreptăm spre casele noastre unde ne vom bucura ceva timp cu familiile noastre și apoi din nou spre occident pentru a trudi și a scoate bani, blestemații de bani ce ne sunt atât de necesari la tot pasul. Of, că multe nedreptăți se mai întâmplă în occident cu unii dintre ai noștri ce muncesc la negru, sau cad pe mâna unor intermediari fără scrupule…spuse Alexe.
– Da, ai perfectă dreptate și ai atins un punct foarte sensibil în ceea ce este viața românilor în afară. Eu profesez meseria de șofer de douăzeci și șapte de ani și am lucrat în tot acest timp pentru diferite firme de transport și am auzit mereu fel și fel de istorii ale celor plecați la muncă prin diferite țări ale Europei. De aceea am tras concluzia că cei mai periculoși pentru emigranții români sunt intermediarii ce de obicei sunt tot dintre ai noștri, își bat joc pur și simplu de conaționalii lor umilindu-i și uneori chiar am întâlnit cazuri unde oamenii după luni de zile de muncă nu și-au primit banii și a trebuit ca cei din țară să le trimită bani pentru a se întoarce acasă. Odată eram cu autocarul prin Spania și cum câteva femei aveau rezervare pentru bilete, le-am sunat pentru a trece ca să le iau și spre surprinderea mea femeia ce mi-a răspuns la telefon vorbea în șoaptă spunându-mi că mă va suna mai târziu. Apoi m-a sunat peste câteva minute și am vorbit. Iar în momentul când am ajuns la destinație, am constatat că acele femei își luau bagajele din niște tufe și veneau îmbrăcate în capoate și pe furiș de teamă să nu fie surprinse de intermediarii români ce le exploatau. Am reușit să le iau fără nici un incident. De aceea spun că a răzbate printre străini nu este deloc ușor, ba din contra această viață implică uneori multă suferință și umilință.
Vorbise șoferul acelui microbuz care era un bărbat de cinzeci și trei de ani, blond cu un început de chelie, avea ochii de culoare cenușie și uneori când el vorbea mai cu patos o luminiță măreață se aprindea în ochii săi și fața sa impresiona prin faptul că exprima multă chibzuință, și chiar tonul vocii lui era plăcut întrucât vorbea calm emanând căldură umană, se numea Toader.
– Da, dar și cei exploatați au o vină. Ceea ce se întâmplă cu mulți din compatrioții noștri în țările în care emigrează este datorită faptului că nu doresc, sau nu reușesc să învețe limba țării respective și astfel să rupă cu acei intermediari meschini. De exemplu eu aici în Germania cunosc oameni ce de ani buni stau la mâna intermediarilor și sunt exploatați pentru că nu au învățat limba germană. De asemenea, cunosc și români ce au început din greu în Germania dar au învățat limba germană la nivel mediu și au început să lucreze la firme nemțești și să fie plătiți mult mai bine și mai ales important este faptul că li se respectă anumite drepturi pe care ca muncitori le au. Nu vreau să spun că este raiul la firmele nemțești, dar este incomparabil cu ceea ce se întâmplă atunci când lucrezi la intermediari. Și apoi nemții dacă ești bun în ceea ce faci te respectă și îți primești salariul fără probleme.., spuse cu multă convingere Petre.
– Ai dreptate, pe când eram tânăr și neexperimentat am emigrat în Spania și am lucrat la sere în Almeria. Nu știam deloc limba spaniolă și lucram cu niște români acolo căutând să fac totul cât mai bine. Totul până într-o zi când patronul m-a chemat și prin intermediul unuia din muncitorii ce vorbeau limba spaniolă mi-a spus că mă va da afară. Iar la insistențele mele mi-a spus că motivul pentru care mă dă afară este că ceilalți români nu mai vor să lucreze cu mine și dacă mă va ține pe mine în continuare la muncă ceilalți vor pleca. I-am întrebat pe muncitorii români de ce nu vor să mai lucreze cu mine, la care ei mi-au spus destul de clar că eu lucrez prea bine și la un moment dat se va vedea diferența dintre munca lor și a mea și apoi patronul le va cere și lor aceeași calitate. Atunci le-am spus: ,,Bine dar de ce nu mi-ați spus, aș fi lucrat și eu ca voi!” Însă unul din ei mi-a spus cu dușmănie în glas: ,,Tu aici nu vei mai lucra pentru că nu vrem să mai rămâi cu noi, va veni un văr de al meu în locul tău.” Am rămas fără grai și am plecat de acolo, ajungând în gară doream să-mi cumpăr bilet pentru Malaga unde aveam un prieten ce dorea să mă ajute să-mi găsesc un nou loc de muncă. Însă în momentul când am dorit să-mi cumpăr bilet nu am reușit deși îi arătam disperat pe harta Spaniei vânzătoarei orașul Malaga, dar mă ignora datorită faptului că nu vorbeam limba spaniolă. M-am resemnat să-i tot arăt pe hartă orașul unde voiam să ajung și stăteam acolo lângă oamenii ce stăteau la coadă și mă frământam teribil până a sosit un tip ce părea foarte descurcăreț și care era român. El s-a apropiat de mine și m-a întrebat care este problema mea și când a auzit despre ce este vorba mi-a luat banii s-a băgat în față și imediat mi-a cumpărat bilet, după care m-a condus până la locul de unde trebuia să iau autocarul spre Malaga. Apoi mi-a spus: ,,Eu sunt un hoț de buzunare, dacă voiam îți luam toți banii dar mi-ai căzut bine și de aceea te-am ajutat. Pe viitor nu trebuie să mai fii atât de încrezător cu străinii ce se apropie de tine, chiar dacă sunt români.” Am rămas surprins de tot ce mi-a spus acel tânăr, de aceea îți dau dreptate că este foarte important învățarea limbii măcar la nivel basic pentru a putea pluti pe valurile vieții de emigrant.., argumentă Toader.
– Ei, dar dincolo de toate aceste neplăceri ale vieții de emigrant, realitatea tristă este faptul că trăim în plin război biologic.., afirmă Alexe.
– Se pare că ai dreptate.., întări Petre.
– Nu că se pare, ci chiar așa este și vor să ne vaccineze aproape forțat deși ei spun că nu este obligatoriu să te vaccinezi. Deja la noi la abator sau făcut liste ca să fim vaccinați și ni se spune că dacă nu ne vaccinăm vom fi dați afară.., argumentă Florin.
– Prea sunteți categorici, dar poate este doar un virus cu care oamenii de știință și medicii se luptă și vor să ne salveze iar voi îi blamați prin ceea ce spuneți.., interveni în discuție o femeie de șaizeci de ani al cărei chip palid și suferind trăda faptul că se lupta cu un ulcer cauzat în urma divorțului de bărbatul ei cu care conviețuise mai bine de treizeci de ani. Ea se numea Doina și se întorcea din Germania unde își vizitase băiatul care muncea în Postdam.
– Ar fi minunat ca ceea ce spui să fie adevărat dar din păcate asistăm la un plan bine pus la punct pentru scăderea demografică a populației, și se pare că prin intermediul virușilor creați în laboratoare și a vaccinurilor sunt pe cale să înfăptuiască tot ce și-au propus.., replică Alexe.
– Dumneata ești adeptul teoriilor conspiraționiste?.., întrebă Doina.
– Nu mai sunt teorii conspiraționiste, ci realități ce le vedem că se desfășoară sub ochii noștri.., replică cu multă convingere Alexe.
– Vor scoate și pașapoarte de vaccinare fără de care nu vom mai putea nici călători și nici munci. Totul este pus la cale de elita mondială-illuminati pentru că ei conduc lumea și vor distrugerea valorilor creștine și a oamenilor de rând.., spuse apăsat Florin.
– Eu personal m-am tot gândit la ceea ce voi spuneți, însă nu am ajuns la niște concluzii atât de radicale ca cele pe care le exprimați atât de vehement. Deși am căutat și eu să înțeleg de unde a provenit acest virus, la început s-a dat o explicație oficială precum că virusul a apărut în acea piață din Wuhan. Apoi au apărut voci ce spun că a fost creat în laborator și în mod intenționat a fost aruncat în acea piață pentru a se răspândi în întreaga lume și a decima vieți. La ora actuală observ în societate un mecanism fin, destul de bine pus la punct care pe zi ce trece se strânge asemenea unei uriașe menghine pentru ca în final cu toții să ajungem să nu mai avem altă alternativă pentru a ne desfășura normal viața decât vaccinarea. De aceea îmi pun întrebarea, tot acest interes este pentru binele nostru sau în detrimentul nostru? Nu știu ce să răspund! Pe de altă parte observ cum oameni ce au alte boli mult mai grave decât covid sunt lăsați de o parte și nu li se mai oferă tratamentele adecvate. Totul pare un haos controlat din care nu știu cum vom ieși noi oamenii de rând. Sunt un om cu profunde convingeri religioase și de aceea caut un răspuns și pe tărâmul credinței și mă întreb: ,,Oare de ce îngăduie Dumnezeu ca acest virus să facă ravagii? Poate din cauza răutății noastre! Cert este că fără credință în Dumnezeu în aceste vremuri haotice este greu de răzbătut. Nu avem în cine să ne punem încrederea pentru că totul se clatină și înțelegem cât de efemere rămân toate lucrurile omenești.., spuse Toader în a cărui ochi cenușii se aprinsese acea luminiță măreață.
– Acum au început cu mari relaxări, însă în continuare rămân foarte fermi în dorința lor de a ne vaccina. Ba chiar mai mult de atât, doresc să vaccineze și copiii de la doisprezece ani în sus. Totul este de noaptea minții.., argumentă cu vocea sa puternică Florin.
– Poate că totul este spre binele nostru, să avem încredere pentru că așa cum spunea și Toader Dumnezeu nu ne va lăsa .., spuse Doina.
– Prea pare totul cusut cu ață albă ca să credem tot ce vor ei.., interveni în discuție un bărbat brunet, cu un corp atletic ce stătea așezat în spate.
– Eu cred că Dumnezeu va avea ultimul cuvânt, indiferent dacă illuminati a înscenat totul sau dacă avem de-a face cu un virus periculos ce suferă mutații și aduce suferință și moarte. În final bunul Dumnezeu va interveni în favoarea oamenilor de rând ce sunt năpăstuiți. Pentru că în toate timpurile atunci când oamenii l-au căutat din toată inima în vremuri grele de criză El a intervenit. De aceea avem mare nevoie cu toții să ne împăcăm cu Dumnezeu care prin intermediul jertfei Fiului Său a făcut primii pași în vederea acestei împăcări. Poate că datorită păcatelor noastre și ale lumii în care trăim, Dumnezeu îngăduie și de moment aparent tace. Dar eu sunt sigur că va interveni în favoarea aleșilor săi ce sunt persecutați pentru credința lor, doar vedeți ce se întâmplă aproape peste tot în lume, unde valorile naționale și creștine sunt în plin asediu pentru a fi cucerite și sfărâmate de puternicul val al globalismului. Cred că nu trebuie să disperăm pentru că lumina se va coborî peste noi și izbăvirea va veni. Important este să conștientizăm cu toții că avem un Tată în ceruri ce ne iubește, acesta este marele adevăr pe care Sfintele Scripturi ni-l descoperă. Și mai mult de atât chiar și în călătoria noastră avem nevoie de ocrotirea Sa pentru a ajunge cu bine la destinație, și ca fiecare dintre noi să ne bucurăm cu familiile noastre.., spuse plin de elan Toader.
– Of, Doamne ajută-ne și nu ne părăsi.., rosti Doina asemenea unei rugi.
Dincolo de discuția ce mai dură ceva timp, aproape toți simțeau că acolo undeva în România acel acasă îi atrăgea asemenea unui magnet. Oricât de greu era acolo, era totuși patria lor pentru care fiecare în felul lui simțea că îi aparține. Dar vai, sunt și acei emigranți ce au suferit mult în România și au reușit să se adapteze în străinătate încât vor să trăiască departe simțind totuși românește și fiind conștienți că au o patrie undeva departe, însă se tem să se mai întoarcă. Se simt stingheri și singuri în occident tânjind în inimile lor după acel acasă din visurile lor cele mai iubite, cele mai tainice, care este într-un mare contrast cu realitatea dură din România.
Lumea emigranților este fascinantă pentru că are oameni îndurerați, oameni de treabă, oameni animați de mari speranțe, și oameni ce și-au văzut o parte a visurilor împlinite. Dincolo de toate lucrurile se întinde viitorul ce din perspectiva umană este mai nesigur ca niciodată, însă să nu uităm că viața noastră atunci când o așezăm în mâinile străpunse la Calvar, pentru noi este așezată în locul cel mai minunat și mai sigur. Și apoi izbăvirea nu vine decât de la Dumnezeu pentru că am fost creați de El pentru a avea viață din belșug și nu pentru a sfârși în haos și suferință. De aceea să privim cu încredere spre Mântuitorul nostru, pentru că El este singurul care ne dorește binele nostru etern.

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: LUMEA EMIGRANȚILOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 iunie 2021