După ce își conduse cel mai bun prieten pe ultimul drum, Sergiu Bucur fu cuprins de mari frământări. Stătuse acolo, la cimitir, și asistase la toată slujba religioasă, apoi văzuse cum sicriul în care era trupul prietenului său fu coborât în mormânt, iar groparii aruncaseră țărână cu lopețile, acoperind totul și dând formă mormântului. Privise acea cruce pe care era scris numele prietenului său și rămase consternat de faptul că Lucian, cel cu care petrecuse atât de bine ani îndelungați, nu mai exista. „Deci omul este o ființă atât de fragilă și trecătoare?…” se întrebă Sergiu. Apoi plecă abătut, împreună cu toți ceilalți, printre morminte, pentru a merge la casa celui ce murise, unde familia acestuia oferea o masă îmbelșugată, după datina strămoșească.
În următoarele zile, Sergiu fu cuprins de mari frământări, din cauza faptului că prietenul său Lucian avusese cincizeci și cinci de ani în momentul morții și murise subit, de infarct, fără a suferi de vreo boală. Ceea ce îl îngrijora pe Sergiu era faptul că amândoi duseseră o viață de chefuri, își cam făcuseră de cap. Ca și el, Lucian fusese inginer constructor și își îndeplinise cu corectitudine datoria la locul de muncă. Însă, după program, amândoi petreceau de minune, iar totul părea că merge foarte bine până ce Lucian murise. Pe Sergiu îl preocupa dacă și cu el se va întâmpla la fel; atunci se întreba pentru ce trudise atâta, oare viața însemna doar muncă și distracții, ca apoi totul să se termine brusc?
Lucian lăsase în urmă o vilă construită în stil modern, două mașini, o soție îndurerată și doi copii care erau studenți. Se tot întreba Sergiu: „Oare pentru ce trăise Lucian în această lume și care fusese scopul vieții sale? Dar scopul vieții mele care este? Oare după moarte mai există viață, ajunge sufletul omului în rai sau în iad? Îl vor mai ajuta pe Lucian, în lumea de dincolo, toate slujbele religioase făcute de familia sa? Pentru că viața lui a fost departe de ceea ce se numește un om credincios, amândoi am făcut niște lucruri destul de urâte, de care familiile noastre nu știu absolut nimic. Ne-am distrat grozav frecventând anumite cluburi, și totul părea minunat, dar uite că firul vieții lui Lucian s-a rupt brusc și mă tem ca nu cumva și cu mine să se întâmple la fel. Dar, cel puțin, dacă aș fi pregătit cumva pentru moarte, adică trebuie să aflu dacă există viață dincolo de mormânt, sau în realitate toată istoria despre rai și iad nu este decât un basm bisericesc? Iar dacă nu mai există viață după moarte, atunci înseamnă că ceea ce contează este doar cât de bine îți aranjezi viața aici pe pământ.”
Sergiu încercă să-i împărtășească soției sale, Doina, care lucra ca și contabilă, toate temerile sale. Aceasta îl privi surprinsă și îi spuse:
– Se vede că te-a afectat moartea prietenului tău. Sinceră să fiu, nu știu ce aș putea să-ți spun, chiar sunt fără prea multe cunoștințe la acest capitol. O colegă îmi povestea zilele trecute despre teoria reîncarnării, citise și ea o carte și încerca să-mi spună și mie câte ceva, dar totul mi se părea confuz și fără niciun sens.
În următoarele zile, Sergiu îl întrebă același lucru pe Sorin, un prieten de-al său, care era profesor de limba și literatura română la un liceu din orașul lor. Acesta, după ce îl ascultă atent, îi spuse:
– Dragul meu, literatura a cochetat cu ideea nemuririi mai mult așa, poetic…
Apoi începu să-i citeze unele pasaje ale unor autori celebri despre nemurire. Pentru Sergiu, toate acele gânduri provenite de la marii scriitori ai omenirii erau ca niște mici luminițe care luminau prin întuneric. Însă el avea impresia că rămânea tot în întuneric, iar misterul morții rămânea nedezlegat.
Într-o ocazie îl abordă pe un preot cu problema care îl frământa. Preotul îl conduse, începând cu parabola bogatului și a săracului Lazăr, printr-un labirint încâlcit de tradiții bisericești și versete biblice, vorbindu-i despre rai și iad și accentuând doctrina chinurilor veșnice de care vor avea parte păcătoșii care nu se pocăiesc și nu sunt credincioși față de tradițiile bisericii. După acea discuție, Sergiu plecă de acolo cu dureri de cap și fără să înțeleagă mare lucru.
Sergiu cunoștea un pastor neoprotestant căruia îi construise o biserică. Îi făcu o vizită și acelui pastor, întrebându-l tot ceea ce îl neliniștea. Pastorul îi zâmbi și îi spuse:
– Interesant este faptul că te preocupă astfel de lucruri, însă, pentru a afla răspunsurile la astfel de întrebări, trebuie să citești Sfintele Scripturi. Bineînțeles că și eu te voi ajuta cu mare plăcere.
Apoi pastorul începu să-l introducă într-un întreg labirint al unor termeni religioși și argumente teologice, vorbindu-i mereu despre o răpire secretă a unei rămășițe de credincioși foarte speciali. Sergiu rămase și mai nedumerit, iar pentru a nu trăda în fața pastorului faptul că nu are cultură biblică, se prefăcu a înțelege tot ce-i spunea, chiar îi mulțumi la final, apoi plecă.
Mai greu îi fu când discută cu un prieten de-al său pe nume Iacob, care era jurnalist de profesie și foarte pasionat de filozofie. Despre Iacob, mai toți cei din anturajul lui spuneau că are o cultură vastă și că citise cărți interesante din orice domeniu. Iacob participase, în trecut, împreună cu Sergiu și Lucian, la distracții fără nicio urmă de regret sau problemă de conștiință. Iacob, după ce ascultă frământările lui Sergiu, începu cu idei ale marilor filozofi cu privire la moarte și viață. Sergiu se enervă și spuse:
– Bine, bine, și eu am citit câte ceva din marii filozofi, deși nu pretind că am o cultură filozofică. Am apelat la tine în speranța că îmi vei da un răspuns la întrebarea mea: există viață după moarte? Iar dacă răspunsul tău este da sau nu, argumentează-mi, însă tu îmi bați câmpii, te ascult și mă doare capul.
– Dar cum poți vorbi așa? Eu îți tot explic, iar tu nu înțelegi nimic. Ca să ajungem să găsim astfel de răspunsuri, trebuie să filozofăm, prietene, și nu-ți face nicio grijă, vom găsi și răspunsurile. Și apoi îți mai spun ceva: tu ai intelect, așa că pune-l la treabă, că doar pentru gândire posedăm mintea.
– Mai bine să o lăsăm baltă, din câte îmi dau eu seama, cu tine nu ajung la niciun rezultat. Pățesc ca și cu căutările mele pe Google în privința acestui subiect: de câte ori am sentimentul că descopăr ceva, mă afund și mai mult în necunoștință.
– Dar ai răbdare și ascultă-mă până la capăt! Tu nu încerci să pătrunzi în lumea cărților, unde există răspunsuri la întrebările tale, cauți doar pe Google, și sunt sigur că superficial, apoi vii la mine, te enervezi pentru că vrei totul de-a gata, servit pe tavă. Înțelege ce îți spun: fără o cercetare profundă, nu vei găsi răspunsuri, pentru că tot ce avem la acest capitol a venit după o muncă asiduă pe terenul gândirii umane, a unor oameni deosebiți. Dar hai să fiu foarte sincer cu tine și să-ți mărturisesc că nu avem răspunsuri absolute la acest capitol. Iar dacă totuși vrei acele răspunsuri care îi mulțumesc pe oamenii simpli, de ce nu citești Biblia? Este o carte pentru nenorociții acestei lumi, acolo vei găsi răspunsuri pe care unii autori religioși le numesc absolute, deși eu nu sunt de aceeași opinie cu ei, pentru că pe mine nu mă mulțumesc astfel de răspunsuri. Cu mine nu funcționează, pentru că, vezi tu, eu nu am o gândire atât de simplistă încât să accept tot ce scrie acolo. Dimpotrivă, eu sunt un om cu o gândire foarte critică, îmi place să desfac firul în patru, și dacă mi se dau unele răspunsuri, cum ar fi, de pildă, dacă există viață după moarte, cu lux de amănunte, dar nu mi se dau răspunsuri la alte întrebări ale mele, atunci nu pot deloc să accept acele răspunsuri absolute ale Bibliei.
– Spui că Biblia răspunde la întrebarea dacă există viață după moarte?
– Da, dragule, răspunde. Problema este dacă acele răspunsuri te vor satisface pe tine sau, ca să fiu și mai clar, dacă poți crede tot ceea ce ți se spune acolo.
– Și ce va fi după moarte, ce scrie acolo?
– Tu chiar nu ai cultură biblică deloc! Ei bine, sfatul meu este să începi să citești Noul Testament, pentru că îți mărturisesc cu mâna pe inimă: este singura carte din lume, și îți spun ca unul care a citit ceva cărți, care oferă un răspuns absolut la marea întrebare dacă există viață după moarte. Iar unii dintre marii gânditori ai omenirii care au dorit să ofere răspunsuri s-au inspirat de acolo. Dar îți repet: pe mine nu mă satisfac astfel de răspunsuri, pentru că sunt un om cu o gândire nu numai critică, ci și analitică. De aceea îmi place să știu pe ce teren pășesc, nu mă avânt chiar așa de ușor, fără să am anumite certitudini. Eu prefer răspunsurile mai complicate, care necesită o cercetare mai amănunțită.
– Deci să înțeleg că pe lume există o singură Carte care îmi poate răspunde la întrebarea mea și că acele răspunsuri sunt simpliste și nu au profunzime?
– Da, există doar o singură carte, și aceasta, îți repet, este Noul Testament. Iar răspunsurile, deși sunt simple, au totuși profunzime, dar pe mine nu mă satisfac. Eu caut un alt gen de profunzime, acela de a pătrunde într-un labirint filozofic al ideilor halucinante. De aceea nu pot accepta cu mintea mea să fac marele salt al credinței care mi se cere, pentru că există riscul ca, în loc să ajung pe un teren sigur în timp ce fac saltul credinței, să mă prăbușesc în abis. Acesta este motivul pentru care prefer să rămân la scrierile filozofilor mei preferați, pe care îi citesc și recitesc cu plăcere. Și, dacă îmi dai voie, doresc să-ți împărtășesc și ție din cărțile lor lucruri minunate…
– Stai puțin, tu știi cum a trăit Lucian, fără nicio preocupare pentru lucrurile sfinte, și noi la fel. Ei bine, dacă mâine vei muri, unde vei fi după mormânt?

Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: MAREA ȘANSĂ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 aprilie 2020